Camelia Ciobotaru

Îngeri flori și îngeri fluturi Hai, copile, să îi scuturi! Să transformi în primăvară, Râsul lor în miez de seară. Să spulberi cu jocul tău, Tot ce-n lume este rău! Din seninul cântului, Să

Sunt lacrimă de îngeri care sărut pământul și-n albul nemuririi iar clopoțesc Cuvântul. Sunt mărturie vie a Duhului cel Sfânt, ce astăzi reînvie tot bobul din pământ. Sunt mesagerul

Ninge, ninge!... Pe o creangă, Stă o vrabie pribeagă. Strop de humă zburător Ciripind într-un picior. Vântul care saltă, saltă Peste case neaua toată, Se uită la ea mirat: -Cum de-i

-Sănioară, cum de zbori Și mă înalți printre nori, Fără aripi sau căluți, Fără iepurași drăguți? -Sunt copila vântului Și nepoata gândului, Tălpi am razele de soare Și alunec prin

Lacrimi mici, de bucurie, Varsă îngerii în noapte, Feerie, reverie De miresme și de șoapte. Iar în tainică umbrire, Zâna florilor coboară Peste blânda adormire, Cu-n sărut le

Un fir din albul borangic Și-un altul roșu de lânică, Îmi răsucea, pe brațul mic, Iubita, draga mea bunică. Stăteam supus, nedumerit, Dar mă-ncânta blânda-i lumină, Când glasu-i dulce,

Vine Moșul pentru pici! Dar am ghetele prea mici... Darurile adunate, Minunate, colorate Nu vor încăpea de fel. Am piciorul mititel! Și-mi va lăsa doar jumate, Însă eu le

Copacii plâng multicolor Cu dor de flori și poame. I-atât’ suspin în plânsul lor... Aș vrea să-i țin în palme! Vântul iar suflă ne-ncetat Pe caruselul toamnei Suind, spre cerul

Și-n astă toamnă îngerii pictează Cu aur frunzele în zborul lor, Iar nori întunecați cerul brăzdează Asemeni stolului aflat în zbor. Pe ramuri fructele stau pârguite Și-așteapt-al

În vitrina cerului stau așezate în ținută de gală zâmbetele îmbiind trecătorii le netezire de frunți. În vitrina cerului zâmbetele nu au prețuri! Pentru zâmbete nu se percep

frământă cerul norii ca buna colăceii pe la lăsatul serii dar buna când frământă îi cântă și descântă și-n tavă mi-i sărută azi cerul îi lovește și-i învălătucește iar plânsul nu

„Mască după mască”, până ți-am uitat Doamne, Chipul... replămădește-ne cu aceeași Dragoste și învață-ne să ne acoperim doar cu Asemănarea Ta...

Într-o geantă părăsită Pe un raft, în debara, Am ascuns, în mare taină, Toată recuzita mea: Un creion, pentru baghetă, Flori, pahare, o perdea Și-o cutie mai cochetă, Ce-n joben se va

Ning copacii-n primăvară Fulgi de floare, parfumați. Stăm uimiți, ca prima oară, De miresme îmbătați. Doar un puști, cu ochi tăciune, Face mâinile căuș, Încearcând să le adune, Tot visând la

Făcând doar un scurt popas, La noi în sufragerie, Curcubeul a rămas, Captiv... într-o farfurie! Ouăle ce-au așteptat, Ca broscuțele la soare, Să devină „ou bronzat,” I-au furat câte-o

- Am văzut un câmp cu sori ! - Nu copile, sunt doar flori ! - Dar au raze lucitoare !? - Pui iubit, sunt doar petale ! - Am văzut și nori verzui !? - Sunt doar frunze, dragă pui ! - Dar

Plici, plici, plici, mergând spre gârlă, o șopârlă. Din boscheți, mai nătăfleț, un mistreț. Nu se uită și o calcă, drept pe coadă. Verde-gri de supărare, Doamna Gușter, și-a

Pui gălbui, ieșiți din ou, Se tot plimbă prin ogradă, Lumea-ntreagă vor să vadă. Totul pentru ei e nou! Unul este mai poznaș! Cel micuț, cu gât golaș, Ce aleargă singurel, Căutând un

Frumoasă ești copilărie Chiar de ești „ prea tăcută ” pentru mine... Dar mai frumos mi-e jocul îngeresc Pentru că nu pot azi, prin vorbe, să jignesc... Și chiar de par mai diferit ca