Camelia Ciobotaru

Și-n astă toamnă îngerii pictează Cu aur frunzele în zborul lor, Iar nori întunecați cerul brăzdează Asemeni stolului aflat în zbor. Pe ramuri fructele stau pârguite Și-așteapt-al

Primăvara a sosit! E-un crâmpei de poezie! Câmpul iar a înverzit Și în codru-i feerie. Poposit-au iar la noi, Sufletul să ne încânte, Ciripind cu glas vioi, Păsărele multe, multe. Iezii

Lacrimi mici, de bucurie, Varsă îngerii în noapte, Feerie, reverie De miresme și de șoapte. Iar în tainică umbrire, Zâna florilor coboară Peste blânda adormire, Cu-n sărut le

Copacii plâng multicolor Cu dor de flori și poame. I-atât’ suspin în plânsul lor... Aș vrea să-i țin în palme! Vântul iar suflă ne-ncetat Pe caruselul toamnei Suind, spre cerul

„Mască după mască”, până ți-am uitat Doamne, Chipul... replămădește-ne cu aceeași Dragoste și învață-ne să ne acoperim doar cu Asemănarea Ta...

Frumoasă ești copilărie Chiar de ești „ prea tăcută ” pentru mine... Dar mai frumos mi-e jocul îngeresc Pentru că nu pot azi, prin vorbe, să jignesc... Și chiar de par mai diferit ca

Sunt lacrimă de îngeri care sărut pământul și-n albul nemuririi iar clopoțesc Cuvântul. Sunt mărturie vie a Duhului cel Sfânt, ce astăzi reînvie tot bobul din pământ. Sunt mesagerul

Plici, plici, plici, mergând spre gârlă, o șopârlă. Din boscheți, mai nătăfleț, un mistreț. Nu se uită și o calcă, drept pe coadă. Verde-gri de supărare, Doamna Gușter, și-a

frământă cerul norii ca buna colăceii pe la lăsatul serii dar buna când frământă îi cântă și descântă și-n tavă mi-i sărută azi cerul îi lovește și-i învălătucește iar plânsul nu

Ca o piatră de smarald, Ce e drept... cam colțuroasă, Stă broscuța cea râioasă, Cocoțată pe un gard. A aflat, dintr-o revistă, „Broscărimea” mi se pare, Că de stă mai mult la soare Se

Ninge, ninge!... Pe o creangă, Stă o vrabie pribeagă. Strop de humă zburător Ciripind într-un picior. Vântul care saltă, saltă Peste case neaua toată, Se uită la ea mirat: -Cum de-i

Într-o geantă părăsită Pe un raft, în debara, Am ascuns, în mare taină, Toată recuzita mea: Un creion, pentru baghetă, Flori, pahare, o perdea Și-o cutie mai cochetă, Ce-n joben se va

Pe cuptor, stă cățelul Azor. Spatele i-a înghețat, la alergat. A alergat, după o vulpe cam hoață, de dimineață. Care avea în vizor, un puișor cu pene gri și gâtul gol. Se pare că voia să-l

\"Dacă oamenii, în loc de tălpi Ar avea rădăcini, Oare capetele lor Ar fi flori?\" Citesc cu-ncântare Haiku-ul Iubitorului de Slove-nflorite Înălțându-mi sufletul În visarea Plimbării

-Sănioară, cum de zbori Și mă înalți printre nori, Fără aripi sau căluți, Fără iepurași drăguți? -Sunt copila vântului Și nepoata gândului, Tălpi am razele de soare Și alunec prin

Îngeri flori și îngeri fluturi Hai, copile, să îi scuturi! Să transformi în primăvară, Râsul lor în miez de seară. Să spulberi cu jocul tău, Tot ce-n lume este rău! Din seninul cântului, Să

Vine Moșul pentru pici! Dar am ghetele prea mici... Darurile adunate, Minunate, colorate Nu vor încăpea de fel. Am piciorul mititel! Și-mi va lăsa doar jumate, Însă eu le

- tuturor actualelor și viitoarelor mame - Dumnezeu mi-a oferit Darul Său, neprețuit, un copil cu ochi de stele și părul numai inele, cu mânuțe iubitoare și cu fața ca o floare, cu un

- Am văzut un câmp cu sori ! - Nu copile, sunt doar flori ! - Dar au raze lucitoare !? - Pui iubit, sunt doar petale ! - Am văzut și nori verzui !? - Sunt doar frunze, dragă pui ! - Dar