nu semnez niciodată condicile de absență

plec pur și simplu precum un soldat necunoscut

nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul

doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină

la trecerea mea prin viață

de parcă mi-ar ști pasul

de parcă mi-ar ierta coasa

de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis

și atunci când îmbrățișam cerul

dar și atunci când mă înveleam cu pământul

și când te țineam în brațe

dar și când îl căutam pe dumnezeu

alergând după fluturi alergând după licurici

între două suflări de păpădie și o floarea soarelui

chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta

parcă într-o veșnică așteptare a unei și mai veșnice luminițe de la un și mai veșnic capăt de tunel

nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima

nici de taxe și construcții megalictice ca să-mi ierte păcatele

așa că nu voi da ortul niciunui popă

nu voi semna nicio condică de plecare din lume

doar așa ca să-mi pot vedea de moarte simplu

și să nu rămân dator pământului cu o groapă

îmi doresc doar un rug

așa cum mi-a fost și viața

așa cum poate îmi va fi și veșnicia