într-un infinit cimitir de vise

rămân pironit precum o cruce neînțeleasă

un fel de povară în calea uitării de sine

sau doar subțirele legământ dintre două iertări

și o căutare parcă din ce în ce mai absurdă

a unei ieșiri din acest labirint al minții

....................................

demersul umbrei nu ține cont niciodată de ordinea inversă a iluziei plimbării soarelui de-a cerul

cum nici eu nu-mi caut libertatea în liniștea morții

ci mă agăț ca un înecat de viață

....................................

adâncul ascunde munți mai înalți

poienile sunt veșnic verzi

stelele sunt jucăușe iar luna plutește feeric

pe lacul din vis

în căsuța de brad rostogolim tăcerile în cuvinte

le vom învăța plutirea dintr-o barcă nelegată

apoi ne vom deschide branhiile sufletului

în loc să ne sufocăm inutil pe un țărm supus măcinării