călcam norii să mai respir o dată andromeda

când tu îmi strigai că mă iubești

iar eu îți șopteam vulcanic teorema lui pitagora

ca un dement ridicam la pătrat fiecare închipuire

găuream cu vârful compasului harta lumii noastre

să rătăcesc după un azimut nu cum îmi place mie

oricum nordul este acolo unde nu mai este loc de sud

toate regulile acestea sunt încă vii

respiră și ele printre îndoieli

ca mai toți mormolocii înainte de a seca balta

ca mai toți munții înainte de a se îneca în mare

............................................

din când în când cerul mă întreabă de reciprocă

iar eu mă fac că nu mai știu nimic și te strâng disperat în brațe de se clatină toate florile a iarnă

............................................

cutremurul acesta m-a prins călare pe o dungă albă

cu felul meu de a ține minte întunericul dintre două zile

locul acela îngust în care infinitul este totuși infinit