Poezie
Gravitația privirii
1 min lectură·
Mediu
Ochii tăi nu pot părăsi pământul
pare o meditație, ancorare în plumb.
Te urmăresc fără să clipesc,
de parcă aș putea rata clipa
în care dorul va învinge teama,
când respirația ta și pulsul meu
se vor întâlni în gât.
Zgomotele străzii mă smulg
din anticipare
în certitudinea luminii zilei,
aprinsă peste întunericul
de a nu te fi privit în ochi,
nici azi.
03371
0
Dacă s-ar elimina sau s-ar scrie altfel, textul cred că ar deveni mai viu,
mai personal.
Ar putea începe direct, îmi permit să sugerez ceva de genul:
Stai în fața mea și privești asfaltul.
Nu ridici ochii...