Călin Sămărghițan

eu trec pentru ca săgețile să mi se înfigă în piept și nu în spate. Aș vrea să nu mă tem.

Lasă-l pe Leo, el e la altă categorie.

O psihotică poezie a nopții, apoi una ceva mai deschisă a apei sau a ferestrelor, ceea ce e cam același lucru aici. Un sfârșit destul de apocaliptic, sau cel puțin apodictic. Apa prelinsă pe geam, ca ghilotină. Apa ca stare de confuzie, sau mediu de decantare între cele de sus și cele de jos, sau între cele înghețate și cele neînghețate.

Un tu ca plutire a unui cadavru de dedesubt.

Lebăda e pasăre migratoare. Sau n-am înțeles eu ce e cu iarna?

Iar ceva încă lipsește.

Mi-a plăcut ideea cu \"cineva a plecat cu sângele meu\". Poate că renunțarea la cris isac și romaniță ar ridica puțin poezia din conjuctural, deși s-ar pierde intenția poetei de acolo. Dar cred că merită sacrificiul.

M-a făcut să răsfoiesc puțin în urmă și zic că e o poezie de urmărit, dar îi trebuie mai multă forță.

Dizolvant de unghii, sau de ojă de unghii?

Rara rămâne o poetă a ființei, a metaforei și a unei viziuni artistice ce nu face nici un compromis. Toată admirația. De ce trist? Știți voi de ce.

O observație, strofa finală mi se pare aici puțin distonantă (mai ales prin acea precizare temporală), dar, totuși, nu scade defel valoarea primeia, care este de excepție. Jos pălăria!

Ioana, mereu în spatele draperiilor... E deja o obișnuință. Și a devenit aproape dezamăgitor când o dai deoparte, și, ups!, nu e. Ei bine, când o să doarmă la mine în palme, îți voi spune.

Laura și Maria, bucuros de citire, de greieri și catifele. Am avut foarte mari ezitări la postare. E o dedicație pentru zile de noapte.

Sunt impresionat. Mulțumesc pentru popas Dana, Mihai, dar mai ales pentru observații. Nu mă așteptam să vină nimeni la textul acesta. Iar dacă a spus și Dana, am renunțat la toate semnele de exclamare. E mai bine așa.

Liviu Nanu, același gând la aceeași clipă... Am făcut și corectura care e îndreptățită. Sunt foarte onorat de gestul dumneavoastră, care înseamnă mult pentru mine.

Domnule Teodor, înțeleg demersul dumneavoastră pentru care vă mulțumesc. Mă bucur că v-a plăcut și că păstrăm în continuare același stil de receptare, că mai găsesc rezonanță, ceea ce înseamnă mult pentru mine, mai ales dintr-un anume punct de vedere foarte important. Personal, n-am mai scris demult în această manieră, pe care o retrăiesc cu plăcere și din plin, bucurându-mă că nu a murit, iar în asemenea cazuri, dacă așa s-a pronunțat versul, eu nu mai am cu ce să intervin. Este începutul unui foarte mic ciclu, care, sper, va mai cuprinde și ziua a doua. În plus, mi-aș dori foarte mult cel puțin încă o \"zi\" de după ele. Dar toate acestea, deja, nu mai depind de mine.

Vă mulțumesc în chip deosebit încă o dată.

Domnule Emil, vă mulțumesc pentru atenția constantă și generozitatea perspectivelor. Bineînțeles că nu voi spune nimic aici, lăsând textul să se pronunțe. Opiniile dumneavoastră îmi dovedesc paleta largă pe care se poate întinde un scenariu și totodată largul orizont de așteptare al unui cititor pasionat. Sper să nu vă dezamăgească nici personajele, dar nici autorul lor.

Ioana, ai dreptate, e și un fel de \"joc divin\" al \"micului creator\". Și într-adevăr un puzzle. Mă trezesc în fața unor goluri de imagine uneori, care mă sperie. Înainte de partea asta a IV-a, a fost un asemenea gol.

Și vă mai mărturisesc o grijă, poate un aspect asupra căruia aștept critici. Fiind o proză cu un fir epic foarte lent, aproape că nu se întâmplă nimic, iar dinamica personajelor e voit foarte redusă, marea mea grijă este ca în acest caz, chiar dacă ar rămâne greoaie și aproape imobilă, să nu plictisească. Să-mi spuneți când începeți să căscați.

Viața e un tramvai cu ușile închise și cu stații din loc în loc. Uneori mai uiți afară câte o umbrelă. Maria, încă nu vorbesc despre personaje, căci fiecare mai are câte ceva de spus. O să comentez doar la sfârșit. Acum aveți cheia. Da, la faza din tramvai făcea fețe-fețe.

Da, Silvia, ai câștigat premiul promis de mine! Așa este! Sincer să fiu, nu mă așteptam. Rochia de bal este, într-adevăr, o metaforă. Rochia de bal este o imagine a aparențelor care îmbracă esența. Este \"pielița\" sufletului, miezul care înconjoară sâmburele. Rochia de bal este imaginea lumii exterioare care îmbrățișează destine în desfășurarea lor. Rochia de bal este iluzia, este haina pe care o îmbracă Ființa. Rochia de bal sunt lucrurile, gândurile, speranțele, manierele cu care ne înconjurăm propria noastră viață, propria noastră esență, propriul nostru rost de a fi pentru o clipă a universului, care e menită să se întindă prin frumos și armonie spre veșnicie și perfecțiune.

\"Rochii de bal\" au apărut încă din prima parte, aceea formată din doar două dialoguri, și apoi în fiecare parte o multitudine de \"rochii de bal\" în toate nuanțele. Va apărea, bineînțeles, și rochia de bal propriuzisă, materializată (chiar mai multe), dar se va vedea atunci cum și de ce. Însă nu vor fi decât materializări ale acelorași \"aparențe\".

Silvia Bitere, ai câștigat Barlow-ul meu. Atunci când am făcut această promisiune m-am gândit și în ce va consta ea. Sper să nu fi dezamăgită, nu voi face estrade pe nici un fluviu, nu e un premiu prea consistent. Acesta va consta în trei comentarii elaborate și atente, cu cea mai mare seriozitate, ale scrierilor tale în particular sau în general. Asta în funcție de felul în care le voi recepta. Le voi alege eu, din lista ta, sau poți chiar să-mi sugerezi asupra căror texte să mă opresc. Bineînțeles, asta dacă dorești, și dacă contează în vreun fel părerea mea pentru tine. Sunt și alte opinii în legătură cu comentariile mele, și nu vreau să abuzez. Plus un exemplar din volumul pe care sper să-l public până în luna mai, \"Fata din livadă și alte poezii\". Felicitări, mulțumesc, și îmi poți sugera textele aici, sau în particular pe adresa de e-mail de la profilul meu.

Silvia, cred că știam că mă citești. Nu vreau să prelungesc așteptarea, dar văd că pentru IV mai durează. Toane!

Cuvintele voastre mă încurajează, blândul George, amabilul Laurențiu, gânditoarea Ela, șugubățul Florian, călătoarea Elian, înveselitoarea Laura, magica Linea, atentul Mihai. Vă mulțumesc vouă și tuturor celor pe care îi simt aproape. Sunt fericit că am reușit să programăm venirea la Sibiu a unui om de artă cum este Alice. Mai fac precizarea, odată cu modificarea textului: expoziția ei de fotografie se numește \"Poeme\". Imediat va urma expoziția ei de poezie, apoi Mihai Curtean, \"invitatul de acasă\". Doamna Olimpia Tudoran, foarte cunoscut critic și istoric de artă sibian, va lansa vernisajul.

Pentru că însuși trupul ți-e altul atunci când ești iubit. Și vezi asta în celălalt. Și asta iubești de fapt: noua formă pe care o ia, și conexiunile dintre noile lucruri, căci gândurile și brațele și oftatul sunt mai altfel. În strofa a treia explodează cu o viziune de excelență demnă de pana oricărui mare poet. Nu mă pot abține să nu o rostesc iarăși și iarăși:

\"îmi place să te privesc tîrziu
cînd crezi că nu-ți mai trece nimeni prin suflet
cînd îți ții singurătatea aproape de piept
ca fotografia unei femei frumoase\"

Poeta îl acompaniază, discret, de la distanță aidoma unui vis mângâietor, precis măsurând \"distanța dintre două puncte pe inimă\". E admirabilă candoarea ochiului și blândețea îmbrățișării cu o lamură de gând, căldura iubirii cu care privește de la o oarecare depărtare impusă. O depărtare necesară, așa cum spunea Blaga, pentru a putea vedea mai bine. Ea este un suflet-oglindă reflectând, ea este un ochi grăitor care tace. Ea este, \"cu sinceritate\" ne spune, un fel de muză-poet fixându-și de la distanță \"obiectul\" propriei iubiri.

Transformarea cuvintelor în cuie e una dintre cele mai puternice imagini ale Mariei Dobrescu din toate scrierile ei de până acum. Este despre așteptarea tragică, \"ireversibilă\", a \"anotimpului\" când se va da adevărata luptă cu niște cuvinte care se vor transforma în cei mai teribili dușmani. Ferestre bătute în cuie! Și nu vorbim aici despre ferestrele pe care te uiți în stradă, ci vorbim aici despre gând și despre cuvântul modelat după formele lumii, despre cuvântul care ar trebui să ți șe așeze în palma ta de poet și să-ți pască. Dar nu!, tot în palmă, el te va răstigni! Cumplit dușman ascuns sub propria ta haină de piele.

Și mai este despre condamnarea la tăcere în propriul tău trup.

Și mai este despre mutarea cuvintelor în ochi.

Și mai este despre faptul că tu știi că vin toate astea. Și asta e cel mai teribil.

\"Dacă va mai fi vreodată dimineață\" trebuie citit așa: \"Eli, Eli, lama sabahtani!\".

Dar asta face ca lupta ta, să fie lupta lui Iacob cu îngerul lui Dumnezeu.

Dragi prieteni, cu aceeași bucurie vă citesc rândurile și vă invit la taclale. Sunt într-o binevenită pauză, că m-au epuizat personajele astea cu fițele lor. Fiecare vrea acum câte ceva, că vrea mai așa, că vrea mai altfel. Unu nu mai poate să zică aia, altul vrea să fie altfel. Și toate sporovăiesc acum în capul meu. Le-am trimis frumușel acasă, și să mă scutească vreo câteva zile, până mâine măcar. Dar o să-mi fie dor de ele. Normal că nu le-am spus asta. Apoi, pe un personaj care încă n-a apărut, deja l-am schimbat. De la culoarea părului și până la fondul rolului. A fost mai ușor cât timp încă n-a scos nasul. Am mai schimbat atitudini viitoare, dar, ho!, încerc să le strunesc. Sper să nu-nceapă să se dea-n stambă pe-aici.

Bon. Dumneavoastră? Să vedem cât pot să vă spun. Maria Gabriela, locul acela de decernare a premiilor e fain, da. Și mie mi-a plăcut ideea. Știam eu că lorzii englezi ne pregătesc o surpriză. Va trebui să-l întreb pe Fil ce-i cu animalul ăla de companie. Eu cred că-i un greiere!?! Cu finalul, îți închipui că n-am cum să mă pronunț. Există chiar o variantă pe care o cam scap de sub control, și nu știu cât se va prelungi în acest caz toată povestea asta. Dar e foarte tentantă. Nu știu dacă Fil e poetul de care spuneam eu prin alte părți. Dacă dă naibii poezia și se însoară? Atâta-i trebuie!

Laurențiu, e \"daimoni\" acolo. Și mie mi se pare scrisă ceva mai bine decât prima. Mă bucur că-ți plac \"opririle\" acelea de care spui. Au rolul lor, nu? Și eu am obiceiul de a-mi declara preferința față de unul sau altul dintre personaje, dar am realizat că nu pot să fac asemenea nedreptăți aici și am început să țin la toate. \"Strălucirea minciunii\" vrea să facă parte din arsenalul cu care Fil se flagelează mereu. Totodată e și un capăt de ligament pentru ceva ce, poate, va apărea mai încolo la nivel ideatic. Dezvălui acest lucru întrucât nu sunt sigur că-l voi și face. Ar merge \"colosală\" acolo, dar deocamdată las \"strălucire\" ca să am de ce să mă agăț mai departe. Voi explicita la vremea potrivită. Dacă ajung la final am să vorbesc mai mult despre text.

Ei, Anca! Anca, Anca! V-am spus să aveți grijă să nu fiți dezamăgiți de personaje. Să nu vă atașați chiar așa de ele. Încă nu le cunoașteți. Mă bucur că te-ai implicat în poveste, te văd că te-ai implicat, eu chiar nu mai pot să ies acum din ea. A început să mă împresoare atât de strâns că deja se amestecă lumile, de nu mai pot nici să trec strada. Dacă dă un autobuz peste mine? Suspansul... să vedem, nu cred că va omorî pe nimeni. Rochia, rochia, of rochia aia! Deschideți porțile! Păi, chiar nu pot să spun nimic deocamdată, că ea, rochia, se va supăra pe mine. Cineva îmi spunea pe mail că toate obiectele sunt personaje acolo, și nu pot să zic că nu avea dreptate cât de cât. Dar, la final, dacă o să mai ținem minte asta, o să am ceva de spus la acest subiect.

Domnule Emil, sunt mulți care nu credeau că legătura dintre ei este atât de veche, deci n-ați greșit. Are și intuiția asta ființa ei. Iar surprize sunt sigur că vor mai fi. Îmi place că ați spus că fiecare imagine e un mic univers. Aveți foarte mare dreptate. Autorul chiar caută în mod special așa ceva. În ceea ce privește rochia, of!, credeți-mă, îmi stă foarte pe vârful limbii să spun ceva, și fac eforturi mari să nu dau încă nici un indiciu. Răbdarea se mută în terenul meu acum, dar mai aștept. O să dau un premiu pentru cea mai bună interpretare.

Acum mă duc, că de atâta vorbă m-au invadat iarăși și au început să-mi bată-n fereastră. Mai vorbim.

Domnule Emil, apreciez în chip deosebit atenta privire a dumneavoastră și deslușire a unor sensuri. Ați menționat părți esențiale. Sunteți unul dintre foarte cunoscuții și apreciații prozatori ai site-ului, la a cărui părere țin întotdeauna. În privința desfășurării ulterioare a lucrurilor nu mă voi pronunța, lăsând ca textul să-și facă datoria pe mai departe. Stofa dumneavoastră de prozator, dovedită de atâtea ori, mă intimidează oarecum, dar voi încerca să fac față. Trageți-mă de mâneca, vă rog, dacă o iau pe miriști.