Călin Sămărghițan

Poeziile dumneavoastră m-au convins de mult, ultimele nu au fost decât confirmări ale acestei păreri. De astăzi textele și cometariile dumneavoastră vor intra pe prima pagină fără a mai avea nevoie de verificarea editorilor. Multă inspirație în continuare.

E un eseu interesant care mi-a smuls o grămadă de note. Să vedem:

Nu prea agreez definirea apolinicului și a dionisiacului pe care ați făcut-o (parcă ați ocolit tocmai esența), dar este și aceasta o accepțiune.

Ați asimilat perfect ”tiparul” Blaga. Schematic surprins, dar conturând foarte bine esențele, bună sinteză. Ceea ce voi spune nu face obiectul acestui eseu, dar cred că tiparul Blaga nu mai este valabil și vă spun imediat de ce. Dinamitați odată cu Blaga articulația logică a minții europene, prin gândirea de tip slav. E o idee interesantă, care se susține din multe puncte de vedere. Dar Blaga nu mai poate fi adus ca argument datorită etapei istorice în care a scris, cred că trebuie evitată această viziune diacronică. Blaga se referă strict la ruși, dar vedeți că avem o latură vestică a slavismului foaaarte interesantă. Dar nu vă faceți probleme, la începuturile mele am făcut aceeași greșeală. Dar spețele de care vorbiți, se susțin, desigur, și sunt limpezi, iar faptul că ajungeți la acele ”referințe arhetipale” e normal până la urmă, sunt chiar bine conturate și juste, spun eu.

Așadar mergeți schematic, dar mult prea blagian, până la ”omul românesc”. Aici cred că ați dorit să ajungeți. (O notă pe care voiam să o fac și mai devreme: nu cred că Cioran va putea fi adus vreodată ca argument în antropologie, eu l-aș lăsa deoparte.) La lista cu românii care ”și-au depășit timpul” aș adăuga neapărat pe Nae Ionescu, veți fi plăcut surprins de ceea ce veți găsi în ”Cursul de metafizică” al acestuia, undeva prin primele capitole, exact pe problemele de care vă ocupați aici.

Vedeți că v-ați încurcat puțin la Eminescu la ”Mortua est”(sic!). (Bănuiesc că știți ce înseamnă ”sic!”. Nu e ”sâc”.) N-aveți voie să faceți așa ceva, mai ales la acest vers, care nici nu e redat corect.

Până la urmă și pe român l-ați tratat tot schematic. Dar rămâne un eseu bun pentru cât își propune, și care poate fi îmbogățit în orice moment. E bine scris la nivel conceptual, absolut necesar formării unei idei generale, puțin dezactualizat, dar s-a dovedit fructuos. Mi-a făcut plăcere reamintirea acestei ”lecții” blagiene. Dacă considerați util, v-aș îndemna spre acel Nae Ionescu amintit, treceți puțin prin Țuțea, dar numai puțin căci e anevoie de străbătut, și apoi plonjați cu încredere în trilogia lui Vasile Avram, poate cel mai mare antropolog de azi de la noi și veți găsi lucruri absolut fascinante.

Cred că ar fi fost interesant ca acel moto al lui Mateiu Caragiale să-l puneți la început.

Felicitări. Mai am o sugestie, dacă îmi permiteți: fiind vorba de un eseu cu destul de multe ”capitole”, fiți profesionist până la capăt și acolo unde ar fi aliniat, faceți paragraf, adică introduceți un rând gol. Astfel facilitați mult lectura, permiteți întoarcerea cititorului la anumite paragrafe și, de fapt, veți uzita un stil academic (e drept occidental) al aranjării în pagină în lipsa aliniatului. Iertați excesul de paternalism, dar poate e util. Meritați toată atenția. A, și puneți diacriticele, desigur. Ține tot de profesionalismul expunerii.

Ioana, o pasăre pe gard este o pasăre care știe că zborul și cântecul transcend orice opreliști.

O poezie elegantă ca o brățară discretă. Economie de gesturi și sentimente, un fel de dulce zgârcenie a rostirii, atunci când totul se reduce la lumea din spatele pleoapei închise.

O poezie despre tristețea rutinei și despre cum poezia preferă să se ascundă. Persona non grata a societății, evitând publicul zgomotos, dar închizând în ea întotdeauna o lume posibilă. Grădini.

Petruț și Anca, vă mulțumesc mult pentru trecere, semne și bunăvoință. Mă bucur că v-a plăcut și că textul v-a vorbit. \"Miracolul se comprimă\", da, se comprimă.

Vă mulțumesc. Să fie într-un ceas bun.

Raluca, mulțumesc pentru intervenție, eu înțeleg de unde înverșunarea asta, dar nădăjduiesc să reușească să-și găsească liniștea. Trebuie să rămânem blânzi și răbdători.

Ioana, mulțumesc, și eu cred că se susține textul și doar strict la nivel literar. La câtă poezie ermetică se scrie pe-aici, asta e nimic. \"Săptămână de săptămâni\", încă o dată, e numărătoare evreiască: de 7 ori o săptămână, adică cele 49/50 de zile dintre Înviere și Rusalii.

Corina, da, porumbeii nu vor ști, au întotdeauna nevoie de un tur de orientare în jurul pieței. Mulțumesc. Simt sprijinul tău întotdeauna.

Moga, prestația ta e lamentabilă în continuare. Văd că dai sfaturi erijându-te într-o instanță morală superioară. Să știi că înțeleg foarte bine ce înseamnă această atitudine a ta și de unde această înverșunare împotriva mea. În plus, cred că ai peste 10 comentarii pe sub diverse texte, care cuprind atacuri la persoană la adresa mea. Lucru strict nepermis de regulamentul site-ului. Dacă în locul meu ar fi fost orice alt utilizator de pe site, te-aș fi avertizat și poate chiar retrogradat dacă nu te-ai fi oprit din atacuri, dar fiind vorba de mine, văd că îngăduința și răbdarea mea încă funcționează. Fac un lucru contrar regulamentului, permițându-ți aceasta în continuare.

Cu ultimul comentariu ești off topic, bineînțeles, dar te las pe pagină ca să înțelegi și ca să se vadă, nu mă deranjează câtuși de puțin. Nu vreau să te agit, ori să te provoc, ori să-ți sporesc nemulțumirile.

Văd că am răbdare și să-ți mai explic niște lucruri: credința în Dumnezeu nu poate fi o \"profesiune\" pentru nimeni. Credința nu e profesie, este cu totul altceva, dragul meu. Desigur că-ți dai acum seama că te-ai exprimat greșit acolo, dar fiecare cu părerile lui. Ce-ar fi să ne vedem fiecare de credința noastră, fără să dăm sfaturi altora? Ca să dovedim acea smerenie pe care o clamezi atât și să facem pace în sufletul nostru în primul rând. Crezi că știi totul despre mine și-mi dai sfaturi, dar tu însuți nu te comporți așa cum spui acolo, deci ce să mai înțeleg din asta? Văd cum funcționează \"logica\" ta în atacurile pe care mi le aduci și-ți înțeleg neliniștile foarte bine și încerc să te ajut să-ți găsești pacea și liniștea.

Mă batjocorești, frate Alexandru, peste tot, ei bine, eu te binecuvântez și nădăjduiesc ca Dumnezeu să-ți ajute, așa cum numai El știe să facă lumină. Har și pace să-ți fie!

Liviu-Ioan, ai revenit, e normal ca un text prea încifrat să nu fie înțeles. Și cred că nu e nimeni vinovat de educația sau ne-educația religioasă, dar uite că poezia s-a dovedit un bun prilej de a spune anumite lucruri, care, altfel, poate că ar fi trecut neobservate. Mulțumesc pentru intervenții. Pregătirea mea de specialitate este tocmai pnevmatologia, de aceea nu m-am putut reține de la tentația acestei incursiuni spiralate \"de tip bizantin\". Mă bucur însă foarte mult că poezia a găsit și rezonanță. Și nu mă bucur ca membru al site-ului, ci mă bucur într-un fel aparte pe care nu vreau să-l spun aici.

Adrian Gherman, îmi este de folos și intervenția domniei voastre. Interesant să știu că la o primă citire pare o platitudine. Dar fiecare rând poate fi explicat pe larg.

Alberto, da, e încifrat, poate că nu e normal ca explicațiile să depășească textul (și nu de 3 ori, ci cred că de vreo 10 l-ar depăși), dar așa poate se vede \"cât s-a tăiat\" de aici. Na, glumesc acum, nu e vorba de tăiat. Mă crezi că pentru mine a fost o desfătare să-l scriu? Îmi place mie să merg până la aceste esențe, și în scris și în comentarii. Nu-mi iese și nu mă pricep întotdeauna, dar mi-am oferit un exercițiu pe care nu-l regret acum. Am avut mari reticențe în a da explicațiile de rigoare, datorită acelei discipline numite \"arcana\", adică de nu dezvălui tainele pentru a nu fi profanate sau răstălmăcite. Dacă voi retrage textul, va fi numai pentru acest motiv din urmă. Dar reacțiile voastre au fost decente, și deocamdată sunt mulțumit.

Veronica, îți dau perfectă dreptate: mesajul trebuie să fie limpede. Însă, sunt absolut sigur că într-un asemenea caz ați fi râs și m-ați fi trimis la atelier ca poezie depășită, retrogradă și prăfuită. Dar să nu uităm că au fost și din cei care au văzut. Asta nu aduce niciun prejudiciu de imagine nimănui. Acesta e creștinismul, o mare incredibil de adâncă sub o suprafață liniștită (uneori) și lucie. Am scris pentru a arăta cât de mult se poate ascunde în spatele unor cuvinte sau analogii. Asta e pnevmatologia... am să vă caut comentariul să-l văd mai atent.

Dl. Leonard, vă asigur că fiecare rând cuprinde esența poate a unei pagini întregi de explicații. Puteți să mă puneți la încercare prin sondaj. Dar vă rog excludeți \"stânca prăvălită cu palme așezate\", căci acolo va ieși o teză întreagă. De acord că poate poezia e sufocată de text, dar asta pentru anumite accepțiuni doar, dar n-am aici treabă cu acestea. E o dovadă de cât de largă și necunoscută poate fi paleta unei interpretări. Deci, repet, e experimental. Bucuria mea, marea mea mulțumire este că am găsit oameni care, uite că, văd și aici. Știți ce mă sperie, însă? Că și după ce am explicat câte ceva (poate prost și fără talent) mai sunt unii care tot nu văd. Dar asta explică altele și altele ș.a.m.d.

Ioana Geier, da, am și spus pe undeva că mi-am asumat acest risc al explicitării excesive, tocmai pentru că îmi dau seama că e mult prea încifrat și vreau cât de cât să se înțeleagă niște lucruri care par fără importanță, dar sunt așezate cu un scop precis acolo. Ați observat bine, e un text care pune la încercare. Unii l-ar arunca la coș (și de-asta m-am temut, să nu fie batjocorit evenimentul ca atare, dar e bine că ne-am menținut cu toții la nivel literar), dar eu stau și mă minunez că unii se apleacă, acolo în colb și îl ridică și îl șterg și îl așează pe noptieră pentru a-l privi din toate părțile. Și atunci se aude un cântec. Pentru cântecul acela pe care îl aud am scris asta.

O, Veronica, mă surprinzi, păi aveai deja indiciile Ralucăi și ale lui Ioan-Liviu. \"Ei\" sunt Apostolii de la Cincizecime. Sper că ai înțeles cum e cu \"laptele\". Piatra care ia \"forma luminii\" sunt inimile împietrite, care nu înțeleg, dar care prin Apostoli au luat formă creștină, a \"luminii\". \"Mâini întinse\" sunt brațele crucii, iar \"semnul mâinilor întinse\" e \"semnul Fiului Omului\" adică crucea, ultimul semn dinainte de Sfârșit. Chiar mă gândeam că de la tine m-aș fi așteptat să înțelegi, în urma comentariilor și scrierilor tale de până acum, dar m-am înșelat. Cu \"munții\" sper că ai înțeles, dacă dorești pot căuta și citatul din Apocalipsă.

Episodul cu \"soarele\" e bine remarcat, dar tot neînțeles (încă o dată, e normal asta, nu aveți datele necesare). Iese puțin din context: am făcut referire acolo la minunile săvârșite de Sf. Apostoli și urmașii lor, e chiar o nouă trimitere vetero-testamentară când soarele \"stătea\" pe cer în timpul unei anumite bătălii etc. Cu titlul, cred că am lămurit în comentariul anterior, e un stil evreiesc de a calcula timpul. Ei au chiar formula \"o săptămână de ani\", adică 7 ani, am vrut să folosesc și asta, tar făceam talmeș balmeș.

Deci, mă repet, aproape fiecare cuvânt de acolo trebuie înțeles anagogic, îmi dau seama, închis într-un spațiu destul de puțin accesibil fără o anume pregătire de specialitate. E și motivul pentru care nici nu prea postez aici poezie religioasă.

În legătură cu a doua intervenție a ta, Veronica, am văzut referirile tale la pnevmatologie de la o poezie, și te asigur că și la asta m-am gândit când am postat. Poate o să intervin și acolo, dar mă voi pronunța în termeni accesibili.

Moga, mă aplec în fața smereniei domniei voastre și vă cer iertare pentru nepriceperea de care am dat dovadă la acest text. Dumneavostră știți întotdeauna mai bine, deci, vă rog învățați-mă.

Alberto, hai să nu ne mai domnim (nici nu știu diferența de vârstă), îmi cer scuze, da e o poezie mult prea încifrată, îmi dau seama. Tocmai de aceea nu are pretenții de desfătare estetică, ci este închisă în chei teologice multiple. De aceea am și postat-o, cu intenția de a da explicațiile care nu pot fi accesate. Dar uite că sunt și persoane care au înțeles. Dovadă că și teologia are limbajul ei. Am postat experimental, ca să văd reacții. A ta este de bun simț și o înțeleg. Normal că nu ai cum să știi ce e Cincizecimea, dar uite așa mai aflăm câte ceva, nu? Există poeți religioși foarte buni, mult mai buni decât mine, de la care înveți fără explicațiile mele complicate. Voiam pur și simplu să văd reacțiile la un text poate excesiv încifrat. Asta da, asta i se poate reproșa. Încă ceva, pentru că mi-a făcut plăcere: atunci, la Cincizecime, adică la Pogorârea Duhului Sfânt, Sfinții Apostoli au vorbit într-un limbaj foarte simplu, dar poate acel limbaj simplu, prin mesajul lui părea de neînțeles, mesajul creștinismului abia născut părea de neînțeles pentru ascultători. Cum adică \"a murit și a înviat?\". Asta era esența mesajului. Dar pentru a înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat la Cincizecime au fost nevoie de 800 de ani de teologie pe brânci. Și la asta m-am gândit când am postat.

Cantoriu Alexandru, mă bucur că ți-a plăcut. Pentru că și Raluca zice de \"oase\", ei bine, mai mult decât a fi un text analogic, e mai degrabă unul anagogic și de aceea necesită câteva explicații. L-am postat aici mai mult experimental. Acel \"vânt în oase\" vrea să trimită spre vetero testamentarul Ieremia cu \"am văzut goale...\", aici: oasele goale (ori goale pe dinăuntru) ale Apostolilor, dar pline de har. E o interpretare pnevmatologică, întrucât \"vânt\" sau \"suflare\" se traduce atât din ebraică, cât și din greacă cu \"har\", deci \"oase goale\"/ oameni simpli, dar oase \"pline de har\". Este într-adevăr veriga slabă a poeziei, îmi dau și eu seama de asta, dar sensul e aici împins la limită.

Moga, mhm.

Raluca, am dat explicația mai sus cu \"oasele\". Ai recunoscut, desigur, că e vorba de momentul Cinzecimii (așa măsurau evreii, cele 49/50 de zile, în \"săptămână de săptămâni\"), frumos spui acolo ce fel de moment. Ai înțeles, nu insist. M-am gândit să-i dau formă psalmică, dar știam că nu-mi iese asta și am renunțat din start. (Dar avem \"specialist\" de formă psalmică, aici pe site.)

Liviu-Ioan, ai sesizat, da ca de foc, e foarte important acel \"ca\". La \"nodurile\" pescarilor/Apostolilor am văzut și nodurile năvodului care ne \"ține\", dar mai ales nodurile cu care ei ne-au \"legat\" de crucea învierii.

Alberto, cred că ți-am răspuns cu \"oasele\". \"Foc ce nu arde\" nu mi se pare clișeu, ci acoperit de sens, e o expresie des întâlnită în pnevmatologie (deci într-un fel poți să spui \"clișeu\" până la urmă, dar numai dacă știi despre ce vorbești), dar analogia trimite către acel foc ce \"nu mistuia\", rugul aprins cu care vorbea Moise și care era prezența lui Dumnezeu. Despre un astfel de foc e vorba la Cincizecime. Sabia și lemnul trimit spre uneltele cu care au fost omorâți Sfinții Apostoli, dar determinativii sunt cei care schimbă aici sensul și semnul (\"lucie\" și \"înfrunzit\"). La \"azi este mâine\" îți vei da seama de sens dacă urmărești succesiunea timpurilor verbale din poezie, care aici trimit deja spre viitor. Sensul e că după Cincizecime, din perspectivă teologică, intrăm în eshaton, începe \"timpul din urmă\", deci trimiterea este spre Apocalipsă (cu imaginea munților ce \"fug\", ce nu pot să ascundă pe nimeni de la fața Mielului). Și încă: ceea ce spun acum este doar \"laptele\" cu care încep să te inițiez pe dumneata, așa cum și Sf. Apostoli ne-au \"hrănit\" mai întâi cu învățături ușoare \"de lapte\" (expresia e paulină), pentru ca mai apoi, pe măsură ce creștem în cunoasștere, să fim hrăniți cu hrană mai consistentă, carne etc. Deci nu e lapte de cuc, cum spui acolo fără să fi înțeles. Sper că te-am lămurit cât de cât. E important a nu se pierde din vedere sensul anagogic al elementelor de aici, care necesită pentru neinițiați anumite explicații, de aceea am și intervenit.

Vă mulțumesc pentru trecere și semne, textul este postat chiar pentru aceaste discuții și contestări pe care le bănuiam. Și care au să mai fie.

Raluca revine după două veri și două toamne, nu neapărat în această ordine. Cu aerul ei melancolic privește în străfundul cuvintelor pentru a le conferi sesuri neașteptate. Brațele-groapă, iertarea-execuție, iubirea-rest menajer, sunt perechi incomfortabile ale realității trăite. \"Un fel de\"... viață, o privire ca înspre poarta unei închisori. Și nu știm din ce direcție privim.

Elegant sonetist, atent potrivind armonice cuvinte, curajos în a răspunde provocării unui tip \"clasic\" de poezie incomod pentru mulți. General vorbind, poezia uneori e cantabilă, dar la Adrian Munteanu ea murmură tot timpul arpegii discrete, mesajul fiind întotdeauna acompaniat de un concert sinestezic al simțurilor.

O poezie a înstrăinării, a alienării de o \"proveniență nespecificată\". A unui fel de acceptare apăsătoare a lucrurilor nespuse, ci doar înțelese din priviri, fără a mai fi nevoie de cuvinte. A unei depărtări impuse. A gesturilor reținute dar grăitoare. A unei opțiuni, chiar dacă aceasta e luată în contra inimii. Tensiunea stă în acel \"ar fi vrut să întrebe ceva\". Acolo este suspansul și totodată prăpastia.

Sentimentele din care provine această poezie sunt contradictorii, nu pot fi specificate: răbdare și spaimă, milă și ușurare. Unghiul privirii auctoriale se scimbă mereu. \"Scrierea sufletului\" poate echivala cu acceptarea unui destin.

O poezie care îți aduce, Anca Zubașcu, după o foarte bună serie de poezii, un nivel pentru care nu vei mai avea nevoie de aprobare la postare.

Doamna Emilia Gunea, de acum comentariile dumneavoastră vor fi postate direct, fără a mai avea nevoie de aprobare.

Ați schimbat titlul, e perfect, nu prea mergea cel dinainte. Dar cel de acum e foarte pretențios. \"Umbre-neoameni\" e titlu de roman psihologic.

Dane, eu zic că e de efect \"sentimente contondente\". E o tehnică a oximoronului care aparține stilului tău personal, iar aici în poezie crează tot mobilul discursului poetic. Finalul, apoteotic și semi-ironic, e cel caracteristic scriiturii tale. Și e absolut original, să știi că nimeni nu are așa ceva, nici măcar \"ăia mari\".

O remarcă: în ultimele poezii părăsești cu nonșalanță plonjeurile în adâncul multora dintre poeziile tale mai vechi, aerul ușor tragic de pe alocuri, introspecția scurtă și tăioasă, pentru a reveni apoi brusc la suprafața lucrurilor, și, în schimb, te instalezi lejer, perfect îndreptățit, într-un discurs al zilei de tip \"șoc cu substrat\". Te prind bine ultimele poezii, e ok în continuare, dar tare mi-e dor și de sfertul sau cincimea aceea de incursiune în substrat.

Sarcastic, dar bine prins un anume spirit la modă. Apele (a se citi spiritele) subțiri ajung în toate ungherele.

Felicitări organizatorilor, nu e puțin lucru organizarea unui astfel de eveniment, dar când totul e făcut cu pasiune lucrurile merg bine. Felicitări laureaților și tuturor participanților. Informarea detaliată a dlui Cornel și amploarea evenimentului ne fac să așteptăm nerăbdători catrenele zâmbărețe.