Călin Sămărghițan

No, ui, exact ce ziceam dincolo și văd ca și Leonard A. zice la fel. Ești prea poetic în primele patru, ca să cazi în didacticismul de la 5.

La 3 ești neo-baudelairian.

Ca să vezi! Nu m-am mai gândit la asta, să te găsesc aici! Aș zice că te-ai schimbat, dar vei spune, probabil, că nu. Sau e din cauză că aici te citesc \"de departe\", și așa mi se pare. Pentru mine, e totuși altceva. Poate e un motiv să dau iarăși mai des pe-aici pe site, mai ales că-mi amintesc motivele de care spuneai, ca să intri. Aș sugera multora să te urmărească. Va merita.

E plăcut efortul noetic de-aici, iar linia asta vine de departe la tine. Finalului reflexiv (deși reflexiv e și pivotul acela central cu decojirea) de după atitudinea contemplativă de până acolo, îi stă bine; nu neg faptul că unora le-ar putea părea didacticist (finalul), dar asta se exclude, datorită aristocraticului excurs de dinainte.

Poate pui odată și-un fragment din \"flux\", să vedem. Mi se pare aceeași nuanță, dar în altă formă. Mulțam de atenționare, și ca să și răspund, am și eu noutăți, dincolo de textele persane, dar pentru asta îmi trebuie mai mult decât un motiv. Să zicem că-ncep să-l caut.

Adaug o trimitere spre un text cu tine, dacă vrea cineva să-și aducă aminte, aici , ia-o ca pe un fel de prezentare, și ca pe o încercare din parte-mi de a mă remotiva spre a continua, poate, ce-am început acolo.

Mulțumiri speciale lui Mihai Curtean pentru realizarea excelentă a afișului și lui Dan Herciu pentru mediatizare, două persoane speciale fără sprijinul cărora nu s-ar fi ajuns aici.

Maestrului Siliștean i-am zice baftă, da\' are el, și mă bucur să-l văd agent de carte.

Felicitări Mariei Vrânceanu, o așteptăm la Sibiu și urăm succes pretențiosului turneu.

Mi-era dor să mai citesc ceva de Iarina. Chiar și numai așa, ca să-mi aduc aminte... Să descifrez păpușile ei de om mare. Să le întreb. Să mai semnez o demisie în fața poetei cu aer de școlăriță și să mă exonerez cu bună știință, comod și contemplativ, de analiza apei aceleia adânci trecută, precum Styxul, cu o colecție în brațe. Căci ce e ursulețul altceva, decât o colecție de paie? He-he, poeto!

Nu, nu e ciudat, nici aerul serios, nici măcar chitara. Nici măcar piticul acela. Și dac-ai pune zilele cap la cap, exact, exact ca lichiorul de cireșe, cum zice ea aici, alunecos și dulce, lipicios, al naibii de lipicios aș adăuga, și ce ziceam? A, că atunci e ca o scrisoare; și ui că știe! Ca o scrisoare care se întoarce. În timp.

Interesant volum colectiv. Felicitări! Cu siguranță are o mult mai puternică amprentă personală, decât o simplă antologie.

Foarte, foarte delicat momentul, nu oricine s-ar fi încumetat, totuși Bia cu sensibilitatea-i caracteristică a reușit să-l prefire în chip minunat, \"pe un lujer, speranța\", lanțul ei închegând poate cea mai pretențioasă verigă.

Inspirația, tema, titlul găsit, contribuie toate la un spectacol din nou inedit. Lotusul, transcenzând chipul lumii, descrie acest șir care leagă, descrie într-un autentic spirit oriental, asimilat, asumat totodată, alunecarea înspre înțelesuri ascunse. Înspre taina de dincolo de suferința văzută ca accident cosmic, apanaj al ființei în drumul ei înspre taina unui frumos absolut și doar înțeles, existent și manifest doar în planuri secunde. O asumare a lumii niciodată perfecte și o detașare a spiritului care se înalță. Panteismul extrem oriental, conturat în perfecțiunea celor o mie de petale, celor o mie de culori ale luminii, un excurs pe deplin reușit.

Mulțumesc mult pentru invitația de a participa, onorat să fiu alături de voi.

Și mie mi se pare o poezie în toată regula, chiar dacă acea comparație cu ”genele în gaz” nu-mi oferă un prea solid punct de sprijin. Perechea mediană de versuri reușește o pivotare de mare efect, apoi finalul e foarte, foarte bun, și deși îmi sună ușor tangent cu ceva cunoscut, e mai degrabă o găselniță poetică izbutită, prin tenta oximoronică și ”bogata simplitate” a construcției imaginative.

Cu semnificația titlului, desigur că m-am jucat (cf. versurile mediane). Dar asta nu se știe prea sigur.

Dom\'le, jos pălăria, ce fain o fost! Hi, hi, hi, și am ajuns și înapoi la Sibiu.

Dl Daniel Drăgan e un fermecător boem și un fel de savuros bunic universal, bine ancorat în viața culturală, trebuie că e o figură aparte în paleta brașoveană. Apoi a fost o delectare să-l ascult pe universitarul Virgil Borcan, care a fundamentat doar din câteva schițări locul volumului Lisandrei și interesant ce spunea de varianta franceză și de logica rațională a acestei limbi. Domle, a vorbit scurt și cuprinzător și ai învățat ceva.

Talentul de recitator al lui Adrian Munteanu i-l știam, dar așa în formă nu l-am văzut niciodată, însă pe Laurențiu acum îl descopăr ca un fin observator al poeziei, de pe o poziție orbitală care îi conferă un foarte larg orizont. Toți cei patru și-au pasat bine sarcinile prezentării unei cărți de poezie dificil de abordat, foarte pretențioasă, dar au facut-o cu competență, dar și cu o lejeră naturalețe. Le stă excepțional împreună.

Dar ce să mai spun de maestrul Sebastian Vârtosu, care a început cu poate cea mai frumoasă piesă posibilă pentru violoncel, Preludiul Suitei I de Bach (care e laitmotiv în \"Rochia de bal\"), și a împletit ițele unei seri care nu se va putea șterge.

Ș-apăi noi ne-am bucuratără ăl mai mult și mai mult, de bucuria Adrianei de-acolo, care putea să aibă mai puține emoții.

Inundată de emoție, Adriana vă mulțumește fiecăruia în chip deosebit, pentru cele spuse. Știe ce ați scris aici, va ști în continuare de mesajele dumneavoastră și regretă nespus că deocamdată nu vă poate răspunde personal.

Pentru excelentul poet, discretul și frumosul om care este Adriana Lisandru, puneți un gând bun cui credeți fiecare că ajută, iar sufletele voastre înalte o vor sprijini în a trece peste cumplita încercare ce-i stă înainte. Vă așteaptă la lansare o poetă care n-a vorbit niciodată despre poezia ei, dar poezia ei vorbește, frizând absolutul, despre o poetă autentică. Cred că în aceasta constă și semnificația titlului: modestă, cuminte și așezată, ea nu este/nu se simte niciodată cuprinsă în nici o ordine a lucrurilor, ”despre ea (nu este vorba) niciodată”.

Cartea se bucură de o elaborată prefață a atentului critic Tudor Cristea și de evanescentele ilustrații aparținând talentatului Vlad Turburea.

Ooo, ce autor drag și ce lume clădise, la vremea când în jur se ridicau numai ziduri! Din brațele imaginarului, în brațele doamnei cu voaletă neagră și crin.

Hm! O carte care se dovedește a scrie o pagină din ”istoria contemporană” a jurnalismului. Așadar, bune acele precizări de toate nuanțele. Însă, cunoscând și poeziile autorului, până la obținerea cărții rămân foarte curios dacă acolo scrie poetul sau jurnalistul.

Dle Iliescu, vă mulțumesc în chip deosebit pentru cartea trimisă și vă felicit cu cea mai mare bucurie. Vă rămân același interesat cititor, dar mult mai leneș, mai ales în ultimul timp. La dumneavoastră cufundarea în poveste e act existențial și probabil că ființa personajelor bântuie până înspre tărâmul real. Așa îmi pare cel puțin. Ați fost întotdeauna inspirat în găsirea numelor lor, iar a da nume lucrurilor este o proprietate adamică prin excelență.

De-a dreptul misterică acea cameră albă. Până acum nu credeam că în poezie mirarea poate da, prin metode atât de simple, atât de bine. Poate mergea ca titlu doar \"camera albă\" (ar fi indus, probabil, și o expiatoare pistă falsă), accentuând sublimarea din final.

În definitiv, aceleași accente expresioniste, acceași exaltare cumplit strunită a verbului.

Niu Herișanu

Din păcate filmulețul pe care îl pregătise era prea bun pentru laptop-ul din dotarea cafenelei, dar ipostazele brâncușiene ale fotografiilor au reușit să cucerească audiența. A citit și câte o poezie din cele trei cărți publicate până acum: \"Născut în bastionul Haller\" (2008), \"Cioplitorul de vise\" (2009) și \"Ochelarii mamei mari\" (2010). A anunțat de asemenea viitoarele noi apariții: \"Noii ochelari ai mamei mari\" și \"Cei mai noi ochelari ai mamei mari\", titluri deopotrivă de incitante. Ar mai avea poezii de cuprins în volume, iar de sub fumul pipei ori borurile pălăriei apar mereu necuprinse povești, pe care le împărtășește întotdeauna cu generozitate. A lăsat impresia unui spirit prea larg pentru o singură seară.

A.D.N.
totul se rotește
ciclic, ascendent,
tulpina, crengile,
frunzele copacilor
și mai mult
1, 2, 3,
5, 8, 13, 21,
34, 55, 89
și următorul trebuia să fie 144,
dar nu l-am mai scris.

(Este o poezie a lui Niu, care are și ea, desigur, povestea ei.)

Despre Niu și cărțile sale a vorbit și jurnalistul Dan Ioan Bogdan parfumând atmosfera și cu cuvântul, nu doar cu pipa domniei sale.


Dan Ioan Bogdan

O plăcută prezență a serii a fost actrița Ioana Blaga Frunzescu de la Teatrul Național \"Radu Stanca\" din Sibiu, care a citit din propriile poezii, anunțând și un interesant proiect viitor, tot de îngemănare a artelor, de data aceasta a literaturii cu muzica, proiect pe care nădăjduim să vi-l prezentăm cât mai curând.


Ioana Blaga Frunzescu


Anda Ionaș

Un alt actor sibian, Cătălin Neghină, ne-a despre vorbit despre proaspăt scrisa monodramă a sa, care se va juca peste câteva zile pe scena sibiană, \"Pisica albastră\".


Emil Cătălin Neghină

Dacă în cronica ediției lunii ianuarie a Serilor Artgotice spuneam despre foarte tânăra Krista Szocs că este o poetă promițătoare, am avut plăcerea de a o asculta deja ca laureată a premiului trei al concursului național \"Student creation\".


Krista Maria Szocs


Mihai Curtean (dreapta) a prezentat colecția pe care o coordonează, \"Raftul de poezie\", a Editurii ATU din Sibiu și Ovio Olaru (stânga), un foarte tânăr și talentat poet pe care îl ține aproape.


Dan Herciu ne-a amintit de un foarte talentat poet sibian, tragic dispărut la numai 21 de ani, Daniel T. Suciu, citind câteva din poeziile acestuia din volumul postum \"Copilul între noi\", într-o rubrică ad-hoc de restituiri, care probabil va deveni permanentă.


Călin Sămărghițan a renunțat pentru o seară la coniac, bând bere, și n-a avut pipa la el, spre fericirea celor din jur.





Și a fost seară și a fost februarie, ziua a doua.

[Fotografii: Gabriel Bordean clicksibiu.ro - alte fotografii]

Pregătiri de seară



Afară Sibiul începuse să fulguiască din nou, când Atriumul își pregătea dialogul de seară. Invitații lunii februarie erau scriitorul Silviu Guga și artistul plastic Niu Herișanu. Pe mese așteptau deja câteva lucrări de sculptură ale celui din urmă, pregătind atmosfera.


Masa (în dreapta) lui Niu Herișanu și Silviu Guga se pregătește să devină centrul atenției serii.

Altădată mi-a scris că Dodo i-a cumpărat un colier. Eram, desigur, distrat când am citit scrisoarea și am înțeles că i-a cumpărat \"un cal ieri\". Nu m-a surprins deloc darul făcut de Dodo. Am început să-l simpatizez și eu pe acest prieten al ei. \"Ce frumos din partea lui, mi-am spus, să-i cumpere un cal. Ce fericită trebuie să fie Lelia, un cal e, orice s-ar spune, superb.\"

Inclus în proaspăta antologie a prozatorilor sibieni cu o proză scurtă scrisă încă din anii \'70, \"Ceva trebuie sacrificat\", din care am redat mai sus scurtul dar savurosul fragment, Silviu Guga, prozator, poet și critic literar, personaj bine cunoscut al vieții culturale sibiene, îndeosebi al celei literare, a citit trei fragmente din romanul său gata de tipar, \"Incredibile iubiri\", scris din incitanta perspectivă a sexului opus. Spunea audienței că nu se grăbește cu apariția acestuia, la fel cum spunea mai demult că nu se grăbește nici cu publicarea a aproximativ 40 de întâmplări cu Nichita Stănescu, neintenționând câtuși de puțin, dar reușind pe deplin, să ridice nerăbdarea cititorilor domniei sale la cote de avarie.


Silviu Guga

Relansat în 2007 cu romanul \"Băiatul din două lumi\", tradus deja în italiană și maghiară, prezent în mai toate antologiile locale și nu numai, de proză și poezie, precum și în diferite jurii literare, prezența sa bonomă s-a făcut cu siguranță și mai mult cunoscută.



Niu Herișanu a prezentat o proiecție cu câteva din lucrările domniei sale, ce se găsesc la locul desfășurării taberelor de sculptură la care a participat, sau în diverse colecții particulare sau publice din diferite colțuri ale lumii. Ceramica, lemnul, marmura și metalul în diferitele ipostaze artistice ale pieselor de pe mesele salonului, fuseseră avampremiera plastică, apoi au fost martorele mesajului liric ce a urmat. Niu Herișanu vă poate spune povestea maternității din Bastionul Haller, a străzilor, caselor ori fântânilor sibiene, vă poate conduce printre meandrele istoriei Sibiului și ale artei de pe malul Cibinului.

O carte așteptată, a unui poet care face din metaforă nu numai esența poeziei, ci stil de viață. Ceea ce spune dl Aretzu despre autor, \"autentic\" și \"interesant\", sunt poate cele mai evidente trăsături ale creațiilor acestuia. Un poet care reușește să facă pasul peste marele prag. De aceea titlul mi se pare cu atât mai sugestiv. Felicitări, abia aștept să răsfoiesc cartea și pe viu, nu doar în pixeli, ca să pot adulmeca savoarea poeziei.

Hai să-ți mai zic: pentru că motivul fântânii apare cu valoare soteriologică într-o religie a deșertului, iar deșertul în sine, transcenzând ulciorul de lut, este spațiul în care, așa cum zici, istoria devine cerc. Pentru că e spațiu gol și plin în același timp, e granița dintre materie și spirit. De aceea era locul preferat al asceților, unde firea zboară, trupul zboară, imagine fin sugerată prin acea ”presărare cu aripi”.

Aș zice că ”Ceri să bei de la mine” e suficient ca referință nou testamentară. Și asta pentru ca referința explicită de la început să nu devină ostentativă și să-i îndepărteze pe mulți, din start. (De-aia trebuie năvod.)

Dar ultima strofă mă intrigă pe mine cel mai mult. ”Căderea în dimineață” mă invită ori la o ieșire din vis, ori la intrarea într-o altă realitate. Și înclin spre cea de-a doua, o realitate superioară, a unei supracunoașteri, pentru că am, acolo la final, gândurile scoase din ”sufletul ars al fântânii”. Ziceam că fântânile sunt ochii deșertului, locul unde ochiul e ”ars” de soare, dar rămâne unicul contemplator al acelui pustiu plin de spirit.

No, hai să-nchei, dar de-aia mi-o plăcut.

”Corul inocenților” a plecat aseară din Piața Mare a Sibiului. În cutii. Erau minus 15 grade, iar Andrei și ajutoarele lui i-au împachetat. În urma lor au rămas câteva fotografii și poate s-a schimbat ceva, foarte, foarte puțin:

Vă mulțumim mult, e extraordinar să vă simțim aproape, pentru că eforturile sunt acum înzecite. E extraordinar ce poate face o poezie, un gest, o bucată de lut. De pământ ars.

Ca să nu rămână după noi doar cenușă în vânt.

Fain, a fost aseară, felicitări organizatorilor și salut invitaților! Nu știam de ce am fost atât de inspirat. Regret că nu am putut participa, am văzut doar azi anunțul, însă tot nu puteam veni. Poate cu un prilej viitor, ori poate chiar îi prindem, poetul și chitara, și la Sibiu. Să ne trezim și noi \"ca un nebun de alb ce capturează/ regina neagră pentru veșnicie\".