Călimărea Andrei Adrian

Ce aș mai putea să zic când cuvintele s-au topit în vibrații, ce aș mai putea să aud când bateri de aripi de îngeri nu încetează cântând simfonia îmbrățișării nostre, ce aș mai putea să

Aerul a devenit cu mult mai respirabil după ce mâna ta l-a mângâiat, culorile au devenit cu mult mai intense și clare după ce privirea ta le-a spălat, urmele pașilor tăi mângâie

Haide să inventăm un timp, haide să căutăm un ceas între ceasuri și acel ceas să bată un timp simțit doar de noi, haide în valea dintre două văi, haide pe muntele dintre arcade cu dinți, pe

Un soare ne-a fost dat să ne lumineze înaintea ochilor nu avem nevoie de mai mulți sori, o minte ne-a fost dată să înțelegem ce este înaintea ochilor nu avem nevoie de două deși nu o dată

Despre mine, o lumină pâlpâie în vine. Despre aer, este ici și pretutindeni, când mai alb, când fără pată, când curat, când tras pe roată. Despre cer, o, ce pot spune! Dispre el vin

Trupul meu este fumul ridicat din focul arderii oaselor strămoșilor mei ochii îmi sunt mișcați deopotrivă de virtuțile și păcatele înaintașilor mei gura mea șoptește susurul apelor izvorâte

Nespus de mic sunt înaintea nemuririi și nu voiesc să cresc fără iubire în suflet Nespus de mult aș tot cânta privind la ceruri lăsându-mă inspirat de vastul lor contur Nespus de viu încep