Rugile izolate
intre lacrimile tale
de cristal sideral
in care se rasfrang
vapaile multicolore
ale sufletului tau,
m-au chemat
sa-ti dezradacinez copacii
dorintelor
Glasul Profetului
crispeaza religii,
in gandul sau
se metamorfozeaza
fluturele viitorului
care-si plange
frunzele clipelor,
isi adie
lacrimile realului
sangerand
de sarutul patimas
al
Sangle lui Cronos
resfira paginile
stradutelor intortochiate
ale gandului sau,
prea mult adevar
ii sugruma setea
imbatandu-l perpetuu
de prea-ningerea
Destinului
in cupa mintii,
simte
cum
Se-ntoarce sarpele din sfere inalte
cu pielea lui de turta dulce
incearca-n san sa mi se culce
ca prin nisipurile calde.
Cu buzele de miere si limbile-i dulcete
cu solzi de zahar ars, lipiti
Ce-mi cade in par
de dor nepamantean
din dor de amintire
a existentei efemere?
......................
Carei supreme suferinte
i se mai spune
MELANCOLIE?
Suflete?
ceas secundar
agatat de respingeri;
Viata?
un joc
de-a binele spre bine
pentru ele,
nisipurile miscatoare
dintr-o clepsidra.
........................
To be or not to
Setea Selenei
zamisleste maree
marea imi ploua
delfini in pupile,
sarea-i un jar
naparlit de durere,
marea-i un foc
zugravit in suspinuri,
sufletul-ocna
navigheaza-n sirene
germenul
Despoti de tunet
zdrangane-n clipa
paznicul sortii
e mort de betie,
sensuri sorbit-am
fara miresme
singele rosu-simbol
ne-a mintit sigla imperiului meu
se destrama
glasul Luminii
imi
Despoti de tunet
zdrangane-n clipa
paznicul sortii
e mort de betie,
sensuri sorbit-am
fara miresme
singele rosu-simbol
ne-a mintit sigla imperiului meu
se destrama
glasul Luminii
imi
Fluviul cu spini
siruia spre etern
intruchipat ca destinul
marii-sarii
lacrimilor noastre de ruga.
fusese cel ales
sa poarte semnul divin.
Fluviul cu spini
isi amintea cum pulsase
in
Ca un ascet
de piatra
inchistat,
incrustat
de chemari
catre Tine
O, Doamne,
catre Tine
Intreita Statuie
a sublimei virtuti,
datatoare de har;
sufletul meu
lipsit de cotloane
Tacut,
smerit-incremenit
in ruga,
inmuguresc
cuvintele-n psaltire,
in sfera
sanctuarului de patimi
al sufletului meu
intind bratele
ca pe niste crengi
ce-ti ating cu mugurii
gandului
Arcuindu-ma
in arcul numit
Metanoia,
in scutul de ruga
imi slefuiesc sagetile
cu ascutimea
intrebarilor
ca sa le tintesc
in sfera cerului.
Si fara sa vreau
un inger cade
ranit in
Adevarat Doamne,
cea muscat sarpele
suflet,
picior
de foamea dintilor
pre toate le patimeste
dincolo de pamant?
Adevarat Doamne
cea muscat omul
Lumina,
Inocenta
de foame raului
pre
Ovidiu
tipat ascutit de pescarus
intr-o turla
a vechiului oras.
Ovidiu
o picatura de sange
peste Cuvintele
ce-si deapana Amintirile.
Ovidiu
e lepadatul pustiu
cu gandul
De ce-ai ramas
in poala mea iubito
pe lespedea de vreascuri
si lastare,
Nu vezi,
a gandului ispita
se-opune amarnic
si fara indurare.
N-a ramas nimic
din vechile visari
N-o sa rasara
Noapte-Gand
Geniu Pustiu
Samburii primei tenebre celeste,
Sorbi-v-oi eu Lutul
dintr-o palma de Har
Candoare,
Lumina,
Credinta Crestina,
din Cina Cea De Taina
mi-o da;
ridica-v-oi eu
Daca n-ar fi Ea,
EA, cu care acum
fac Dragoste la nebunie;
Pamantul ar ramane
la fel,
la fel de pustiu
dupa trecerea mea
prin Intuneric.
.......................
n-ar rasari nimic
dupa
Degeaba tu albule,
degeaba tu crinule
faceti greva tacerii
in regatul lui negru imparat.
Degeaba tu albule,
degeaba tu crinule
fratii mei de carne
tot se mai cununa cu voi.
Dar degeada tu
BF