Burghelea Felix

mi-e dor, de-o schimonosire prin prefata sufletului meu parca de-un Eros al durerii, de-un Arbore dezradacinat. mi-e dor, parca din pricina fetei morgane de plansul frunzelor

Pe Soarele tău Disperare, nu spune nici un cuvânt.

Copiii absurdului, bastarzii paradoxului inca mai joaca zarurile ochilor lor negri-abanos in pustia desertaciunilor, in desertul beduinilor gandului ei. Linia vietii de pe palma sufletului

Despoti de tunet zdrangane-n clipa paznicul sortii e mort de betie, sensuri sorbit-am fara miresme singele rosu-simbol ne-a mintit sigla imperiului meu se destrama glasul Luminii imi

Zambeste Toamna din mireasma ta funerara s-au nascut multe stele pe cer.

De ce-ai ramas in poala mea iubito pe lespedea de vreascuri si lastare, Nu vezi, a gandului ispita se-opune amarnic si fara indurare. N-a ramas nimic din vechile visari N-o sa rasara

Mama, dansul tau nu staruie Nu ma mai tine parca-n araci Visul tau acum mi-l naruie In saraca mea cetatuie Numai ochii tai plapanzi si dragi. Scari tu ai sapat in mine Scari de sange si de

Sunt ca un parc ce-si scututa frunzele Cuvintele mele amagindu-se c-o exista vre-un Eu s-atinga nostalgii, din caderea copiilor nostri in deriva.

Nu, nu vrei s-auzi cand arborii te striga cu frunzele lor, cu paradoxurile lor, sarutandu-ti talpa nepasatoare si rece. Nu, n-ai crezut ca ploaia cerseste fruntile omenilor. Si, chiar

Fara tunet in colbul vremurilor, limbile despotilor rotunjeau fetele sabiilor; ochii tiranilor topeau d-albul armurilor ca sa le preschimb in rasuflate flaute. Nu uita mama laptele

Suflete? ceas secundar agatat de respingeri; Viata? un joc de-a binele spre bine pentru ele, nisipurile miscatoare dintr-o clepsidra. ........................ To be or not to

Visul Impletea din puful penelor de inger roba linistii lumii. Pacea inlantuita-n curcubeu ningea in ochi topindu-se in lacrimile Strainului, Necunoscutului. Strainul se ineca in

O, n-am crezut vreodata sa aud plansul Poetului care-si lacrimeaza Intrebarile, Pamantul, Sperand, Visand sa-si imprime piciorul de vers in lutul lumesc si arid. O, n-am crezut

Despoti de tunet zdrangane-n clipa paznicul sortii e mort de betie, sensuri sorbit-am fara miresme singele rosu-simbol ne-a mintit sigla imperiului meu se destrama glasul Luminii imi

Sarea isihasmului imi serpuie-n sange glasul copilului-suflet mi-l stinge, sexul istoriei musca absurdul, sabia gandului sugruma himere, lacrima rugii topeste pamantul tocul-cenusa ma

Setea Selenei zamisleste maree marea imi ploua delfini in pupile, sarea-i un jar naparlit de durere, marea-i un foc zugravit in suspinuri, sufletul-ocna navigheaza-n sirene germenul

Stelele incing fruntea noptii, norii plutesc cu aripi de pelerini adormiti, in bataia de clopot a beznei inima mea mediteaza-n Ornicul. Sub luna vivo eu azi si daruiesc in chip

Fluviul cu spini siruia spre etern intruchipat ca destinul marii-sarii lacrimilor noastre de ruga. fusese cel ales sa poarte semnul divin. Fluviul cu spini isi amintea cum pulsase in

Mana cuvantului imi infometeaza intelesurile, Sangele sufletului intesat de stihuri, de intrebari, de chemari si visari orbecaie mut trecerea lui pe bulevardele inimii. rasuna in

Cararile noastre catre Tine O, Doamne n-au vointe sa ne duca spre lacrima stelelor IUBIREA.

Inima cu cari spini fara colti te strig cand mi-e frig de supuse tenebre roaba taciturna.

Nu te intrista Hirosimo e doar plansul meu de fiecare clipa ca o toamna eterna.

Pe spatele meu intors catre Lumina ma flageleaza doar bicele mele, doar bicele spatelui Tau O, Doamne, cand se intoarce catre pamant.

Se lasa gerul peste pajistile inimii mele, si-n mine lacrima e sloi. gandesc la doruri abisale la vise crizantemale dar nu sunt decat luminile neaprinse ale gandului meu