Poezie
Cântați cu mine
fiicei mele, Monica-Elena
1 min lectură·
Mediu
Cântați cu mine
Undeva, un început e-n fașă,
Se răsfață un crâmpei de idee.
Și din suflet crapă mugur de viață.
Mamă se-ntrupează în femeie.
Se scaldă-n prapuri roșii infinitul,
Scurmă cu ghearele tocite răul,
Ar vrea să muște din neprihănitul
Þipăt ce umple cu lumină hăul.
Și scoate melcul vieții ochi timid,
Apoi mai sigur cercetează lumea.
Orice-nțelept acuma e stupid
Orice savant mai mic e ca Minunea.
Și arde iadu-n flăcări de coșmar
Iar Dumnezeu își freacă-n tihnă burta,
Ca să mai fi om încă nu-i zadar,
În minunata noastră viață, scurta.
Aș vrea să spun la lumi că îmi e bine,
Și m-ar opri la început ideea
Că n-ar păsa la nimeni ce e-n mine,
Ca a născut de mii de ori Femeia.
Dar n-am să tac, și spun din suflet tot
Să pot să bucur și pe alții triști
Suntem toți oameni chiar de ei nu pot
Să te accepte că tu mai exiști.
Și vă somez la zâmbetul cu mine,
La bucuria mea vă pun cătușe
A răsărit de câtva timp minune
Din Rai un înger a deschis o ușe
002.004
0