Poezie
Ei unul doi
unor prieteni buni, cu mare bucurie
2 min lectură·
Mediu
Într-o iarnă cu țipete vesele de copil
Alergând prin cearșafu de zăpadă
Cu urme de picioare moi și
oase bătrâne da suflet bebel
se aud în iarna asta șoapte la fereștile lui
murmurând în surdină ceva de pe-o foaie...
și la ea, fetița barbi nu vrea să tacă...
luminează încăperea mai ca o stea.
Se lipesc de suflet clipele de copil
Alergând prin cearșaful de zăpadă
Realitatea se prelungește subtil
Vorbită de moderna șeherezadă...
La el nu a nins cu copii ziua asta
La el poate fulgii n-au fost pe pat
Dar în el ca o veste de unde trebuie
Zboară literele însurorate cu un nume...
Și paginile se scurg și okii mai cască
Dar nu se poate nimica adormi
Nici la el, nici la ea, niciodată.
Și ajung și la el clinchete de râs
Pași mici și repezi prin iarba albă.
Deși nu vrea să știe în suflet s-a strâns
Promisiunea de maramă și salbă...
Când unii dorm, și alții se chinuie să doarmă
Un ea și-o el întimpurați în ei...
Nu vor să știe lumea să-i cunoască.
Le vin idei călugărite-n zâne.
Și șoapta literelor ce se spun în sensuri
De mult pierdut-a șirul pentru minte.
Iar cărțile uitate-n ruinare
Le-aștern ocean de litere-n visare
Ei nu învață cum le e menirea
Prin ei își cugetă fiorul lin, iubirea.
Și adormiți de-acuma unu-ntr-altu
Își beau în tihnă, ceaiul. Împlinirea.
001.578
0