Spovedit

O lupă Ca un oki în triunghi Se cască o lupă înspre undeva. Dar găvanul orbitei ei e gol Și copilăria nu s-a născut încă în nemurirea ei. Lupa veghează Un început de poveste, Un fătfrumos substantiv comun Cu o cosânzeană comună, Să gâtuiască un zmeu nebun, legat cu o sfoară de prichiciul închipuirii. Și peste sforile împleticite ale Păpușarului beat Să cadă o cortină de fluturi zburătăciți din aripi, Și fetrița blondă să se joace cu Mâinile prin ei ca fata moartă pierdută undeva Fără cruce și fără pomană, Stigmată și singură, durută până la imposibil... A durat puțin nebunia acea, s-au dezvăluit pe urmă abisuri de suflet aveam oare dreptul să credem…. Eram oare copilul care să încerce minciuna… ce jertfa unui suflet? Am avut dreptul sau păcatul va apăsa? Poate că nu am mințit. Poate că nu am mințit prea rău. Să nu pui în cârca mea Doamne Acele păcate. Sunt ale copilului mic... care Nu știa ce ucide .... Sarutmana doamne