Bot Eugen Iulian

e nu text bun - e un text bun.

cred că am argumentat suficient de clar că este un text foarte slab. În orice caz mult mai clar și cu mai multe dovezi decât a făcut-o Irina Nechit. Dacă tu nu ești în stare să vezi treaba asta și te încpățânezi să-mi demonstrezi mie că e nu text bun, atunci lucrurile sunt cu mult mai grave decât păreau la prima vedere și-mi spun că n-are rost să-mi pierd timpul și să aduc tot alte și alte dovezi, demonstrând ceea ce este și așa foarte clar.

Citește mai atentă comul meu anterior și vei înțelege ce spun:


„Intreg poemul păcătuiește prin fragmentaritate ceea ce se întâmplă extrem de rar, chiar și la autori mediocri... atunci când e vorba de texte mici, condensate...„

Deci când scrii un text de mici dimensiuni, fiecare cuvânt este bine cântărit și nu-ți lasă impresia(ciudată) că poate fi oricând înlocuit cu altul... Sunt stări, trăiri esențializate ... la maxim. Ori dacă vii c-un text mic, dar plin de imagini banale și expresii forțate, care nici măcar nu reușesc să-nchege nu o idee, ci măcar o stare poetică, atunci probabil că e vorba de un text care avea să fie mai bun dacă rămânea nescris( mă și mir că trebuie să-ți arăt cu degetul
ție și asta după ce ai postat în bibliotecă un text dur pe exact aceeași temă. ori dacă ai postat acel text în biblioteca virtuală a siteului, bănuiesc că împărtășești atitudinea tăioasă abordată de autor). La un autor mediocru, nu întâlnești imagini deosebite ori metafore ori figuri de stil, dar cel puțin încearcă să dea coerență textului și să transmită un mesaj. Ideea din text, străbate ca un fir roșu tot poemul, oricât de mic n-ar fi. Ori la tine treaba asta lipsește cu desăvrșire. E un text fără cap și coadă. Pot liniștit să schimb strofele între ele și nu o să se întâmple nimic. Str.3 din textul tău putea foarte bine să fie str. 1 și invers. Una peste alta, un text de atelier. Care sunt autorii mediocri? Majoritatea de pe siteuri. Doar că unii dintre ei evoluează și scriu din ce în ce mai bine, iar alții se plafonează, apoi - involuează...

Succes și multă inspirație în continuare,
Bot Eugen.

(m-am gândit și la posibilitatea asta, din ce în ce mai puțin uzitată, ca îndârjit să ocupe locul unui adverb) rândul de mai sus rămâne tot apoetic. Sună deficitar la nivel de expresie folosită în conversație, nu în poezie. ca să nu mai spun că acel „suiș îndârjit al furnicii” este interschimbabil, deci neesențial și care în continuare nu-mi transmite nimic.

Pe de altă parte, nu mă contrazic deloc. a fost o greșeală de neatenție(și nu contradicție așa cum îți place să crezi și/sau să interpretezi)atunci când în loc de st. 1 - plină de banalități, am scris str.2 plină de banalități etc etc...

mai mult de atât, tu ești cea care se contrazice și nu eu - dacă știai că eu nu mă pricep și bat câmpii(și în consecință nu dai 2 bani pe părerea mea), de ce m-ai rugat să mai revin cu argumente pe textul tău și să-ți demonstrez că e un text foarte slab, din moment c știai dinainte că nu mă pricep să o fac?

Vorba aia: dacă tăceai, poetă rămâneai...

Un cititor,
Eugen.

Teodor, mulțumesc pentru lectură și semnul de trecere. Eugen.

de și - deși; aduce mult Blaga - aduce mult cu Blaga;


Completare: Intreg poemul păcătuiește prin fragmentaritate ceea ce se întâmplă extrem de rar, chiar și la autori mediocri... atunci când e vorba de texte mici, condensate...

Un cititor
Bot Eugen.

mi-a plăcut: „pe-nserate, îmi simt șira spinării
un pod gata să se dărâme sub norii
adunați peste zi. mă-ncolăcesc.”

Restul sunt banalități care alternează cu expresii și imagini forțate. Imaginea cu liniștea și lacurile din primele patru rânduri este pt. mine o imagine nouă, dar care nu-mi spune nimic.

„pământul miroase a iarbă” - banalități...

apoi vin ultimele 3 rânduri din prima str. cu furnica ce suie - din nou nu spui nimic nou - sunt niște imagini banale, disparate, care nici măcar nu reușesc per ansamblu să dea o coerență oarecare textului, să-nchege niște stări... apoi, acordul dintre subiect și atribut e făcut cel puțin bizar(ca să nu spun incorect):

„câte-o furnică suie îndârjit pe picior...”

„suie îndârjită pe picior”, ori „suie cu-ndârjire pe picior”

Dar chiar și așa, versul citat mai sus sună bizar și apoetic...

Paradoxal, deși textul e foarte scurt, mie mi se pare, totuși, unul foarte dezlânat dpdv al imaginilior pe care (nu) reușești să le conturezi...


Ultima strofa, spre deosebire de a doua (care e plină de banalități și goală de conținut ideatic), din contra, este una prolixă, forțată. Iarăși, încerci să spui ceva, să transmiți, doar că eu ca cititor nu înțeleg ce ...

„Miros de întuneric” - deși e o expresie originală, mie nu-mi transmite nimic.
E vorba de originalitate „căutată, sau originalitate „cu orice preț”, adică nu contează ce spui sau ce vrei să spui(poate că nici nu ai nimic de spus) - original să fie ... cam asta fu impresia mea la citire.

Mergem mai departe - faza cu „nări rafinate” e rizibilă, indiferent ce interpretări dai în context, ori ce conotații vrei să-i atribui atributului „rafinat” - nu se susține... După - iarăși o banalitate - vise în așteptare, noaptea ...


„oboseala, un leagăn să mă adoarmă...” este o imagine reușită(poate chiar unica din text) dar care nu e nouă. Mă duce cu gândul la piesa „Leagăn dulce de oțel”
apărută la radio prin `95 și acolo imaginea e mult mai plastic redată și e susceptibilă de mai multe interpretări... asta dincolo de faptul că finalul în sine, de și reușit, aduce mult Blaga și nu se leagă de celelalte pasaje al textului... Intreg poemul păcătuiește prin fragmentaritate ceea ce se întâmplă extrem de rar, chiar și la autori mediocri...

pe care Irina Nechit îl înstelează fără nici un fel de problemă. Este de-a dreptul jenant.... Doamna Nechit, poate ar fi bine să vă justificați steluța printr-un comentariu constructiv, ci nu prin „bolmojeli” de tipul: vai, ce frumos este textul, cât de inefabil este și așa mai departe... Asta numai dacă aveți, cât de cât un minimum respect față de autorul în cauză și față de ceilalți autori.

Iulia, mulțumesc pentru semn, dar din com-ul tău bănuiesc că n-ai înțeles mai nimica din text. Ideea era cu totul alta, dar, mulțumesc de opinie, fie ea chiar și inopinată.Eugen.

de vizită(o surpriză plăcută, de altfel), mai ales dacă vine din partea cuiva căruia îi apreciez scrierea. Anni, așa cum am mai spus, e un text mai vechi, care a suferit pe parcurs mai multe modificări și de care mă leagă anumite amintiri. Prima variantă a acestui text a fost publicată cu ani în urmă(prin 2002, parcă), în una din Antologiile de versuri ale Cenaclului literar Octavian Goga din Cluj. De ani buni nu mai scriu în maniera asta. Aș fi curios, eventual, să-ți aud opinia în legătura cu textele postate mai recent. Sper să nu fie o pierdere de timp.

Toate cele bune,
Eugen.

rămân preferatele mele, chiar dacă acel „specialist în îndepărtarea norilor” e atât de... cum să-i zic ... artificios. pare o imagine mai mult „confecționată” decât inspirată, și asta doar pentru a produce efectul scontat în următoarele rânduri. Spun asta pt. că, raportat la întreg, pasajul 14 mi se pare cumva în discordanță cu celelate. În pasajul 13, aș reformula:
„Aș lăsa încuiate stelele,
și-apoi cheile le-aș arunca în pustiu.

Dar din urmă o să vină dihania,
și cu gura-i flămândă
va înghiți totul.”

Un cititor,
Eugen.

mult mai izbutit decât precedentele. doar o părere. Aici reușești să redai atmosfera, chiar dacă mai există niște scăpări, unde, pt. a salva ritmul, sacrifici conținutul, ideea. spre exemplu în strofa a doua. Am mai observat în textele tale niște megaclișee gen: viață(ca și aici), iubire, moarte... n-ai încercat să vorbești despre toate astea altfel? Să vorbești despre viață fără să folosești cuvântul viață? Apoi, nu știu dacă are vreun rost precizarea din ultima strofa cu oltencele și moldovencele. Pentru tine, poate, pentru mine ca cititor, n-are absolut nici o relevanță în contextul dat, în contextul acestui text.

Un cititor,Eugen.

adevărul e, că scriii foarte prost... Ți-am mai spus treaba asta și telefonic, ții minte, nu ???? Ei, uite, dacă n-a avut nimeni curajul să ți-o spună până acum, uite că ți-o spun eu... Dă Doamne să nu mai scoți în viiitorul apropiat un alt volum, la fel de prost, ca cel pe care îl scoți acum... cu minciuni și trăiri închipuite...

Un cititor,
Eugen.

Mie mi-a făcut plăcere să citesc acest text. Nu țin minte să mai fi citit în pagina dvs texte narative, de asemenea factură. Ori chiar dacă am și făcut-o, asta s-a întâmplat demult. Poemul e cursiv, ca o poveste. Deși nu mai sunt copil și nu mai cred în povești, din când în când îmi place să mai citesc câte una. Pentru mine cert e un singur lucru: realitatea e la polul opus în raport cu ultimul vers. Dar, vorba aceea, mai păstrăm câte o speranță.

Un cititor,
Eugen.

Cred că, în primul rând, fiecăruia din noi ar trebui să-i pese de ceea ce scrie, abia după celorlalți. Eram curios totuși să aflu cărei Generații ar trebui să-i strig „Mulți ani trăiască!” În altă ordine de idei, îmi place tonul/abordarea ironică din text, deși titlul și subtitlul, am impresia că epatează inutil.
Am citit,Eugen

Mi-a plăcut. Ultimele 3 strofe sunt preferatele mele. citit cu interes, Eugen.

Îmi place cum redai atmosfera din tren în s.2(la mirosul de brânză, pește etc.,l- aș fi adăugat poate și pe cel de palincă și slănină afumată), îmi aduce aminte de nopțile în care, hurducat de acceleratul Timișoara-Iași/Iași-Timișoar, număram orele; la fel și partea introductivă(s.1), cu Nietzsche, poezia, filozofia... unde pui cunoașterea în lumina ei adevărată, efemeră... Întreg textul degajă forță, chiar dacă cuvintele din el par spuse mai degraba pe un ton resemnat, cu dezamăgire.

citit cu interes,
Eugen

Îmi place tonul direct și revolta din ultimele tale texte, deși pe alocuri, unele din ele se mai pot peria. Ultimele 3 versuri de la final cu fericirea, scad din forta textului. Aș fi văzut textul fara ultimele 3 versuri. Apoi mai sunt și câteva expresii inutile, care strica putin ritmul. Spre exemplu, „mecanismul civilizației tehnicizate”(cred că se poate simplifica și spune doar „civilizația tehnicizată”.
E puțin cam forțată și incorectă expresia „a fi confortabil”. Nu poți fi confortabil, eventual, te poți simți confortabil. În rest, numai de bine.

Eugen.

Intuisem că e un text cu dedicație, dar am preferat să tac despre asta. Când spuneam de „redundanțe”(poate e prea mult spus), nu mă refeream neapărat la textul de față. e doar o părere personală în urma lecturării mai multor poeme.
Și aici nu mă refer la faptul că revii periodic la unele și aceleași teme(cu abordări diferite), ci doar că le-aș fi văzut redate mai succint. Promit să revin și cu exemple concrete. Eugen.

și textul fac un tot întreg. Mie mi se pare un text ok. Subtitlul, am impresia, că subtitlul e unul redundant. În rest, un aer ușor suprarealist, așa cum m-am obișnuit să găsesc prin textele tale, ceea ce nu e neapărat un lucru rău.

am citit,
Eugen.

Din textul de mai sus am reținut în mod special ultimele două strofe, dar și imaginea „păsărilor înghețate în zbor” cu „Zeul Termometru”. Pentru mine cert este un lucru, și-anume faptul că textele tale transmit...
Te citesc de ceva timp și găsesc în textele tale expresii și idei deosebite, dar și multe redundanțe...


vezi că ai câteva scăpări în text - „îngheațate”; „hidragir”; „promisiunea unui temperaturi”.


am citit cu plăcere,
Eugen.