Poezie
Eu și orașul.
Nu privi înapoi(XXVI) . (Variantă).
1 min lectură·
Mediu
Noaptea cade peste oraș
cum cade umbra mea pe asfalt
și un gând mai negru decât
o mie de corbi
însoțit de o mie de umbre
clandestin se strecoară
în pieptul meu încearcă
să-mi întunece mințile
și o mie de ploi
însoțite de o mie
de vorbe
zadarnic încearcă
să îmi picure pe obraz
lacrimi
pe care nu le-am plâns
niciodată
și o mie de lumânări
însoțite de o mie de rugi
zadarnic încearcă să mă lumineze
pe dinăuntru
așa cum o face flacăra
unei brichete atunci când
îmi aprind o țigară și
o fumez pe întuneric
în deplină singurătate
în timp ce contemplu cum
inima și luna
își vânează reciproc
cu armele sale de foc
umbrele.
22.10.2014
08:00
042.504
0

Plânsul nu mai are lacrimi și arde firav ca o mie de lumânări, care încearcă zadarnic și în van să lumineze în interior un spațiu guvernat de întuneric, și atunci te cufunzi în viciu, aprinzându-ți o țigară.