Boris M. Marian fără minus

O, rămâi în depărtare, eu sunt , oare, tu ești, oare? Nimeni nu este de vină. Damnațiuni definitive? Mai avem o altă viață, Altă fire, altă față, Nu ne înșelăm, știm bine, Risipito-n

Patru ani la Moscova Sosirea mea la Moscova, ca student, a coincis cu scoaterea lui Stalin, adică a mumiei lui Stalin din Mauzoleu și înmormântarea sa în spatele Mauzoleului. Unii au scris că

Pe când e omu-n miezul vieții lui „ Pe când e omu-n miezul vieții lui, m-aflam într-o pădure-ntunecată”, eu am crezut că ești la Covurlui, dar tu erai în Spania plecată. „ Amar mi-e să

Nebun cap. 4 Un adevărat creator trebuie să fie și nebun. Cineva care mă numește nebun mă scutește de orice reproș. Pe site-ul „Proletarii din Macondo”, un individ pe nume Stancagri mă face în

Podul fără capăt Mergeam pe podul fără capăt, Apocalipsa fiind aproape, Un șobolan șoptește, dragă, Parcă scriai cu ceva vlagă, Acum îmi pare că ești beat, Simțeam că sunt decapitat,

E chipul meu? Nu - chip străin, Vine discret, fără venin, Umbra, tăcerea, nebunul din turn, Aud suspine, zbor de colun. Noapte albastră, ca o cămașă, Tremură toată, patimă lașă, Ating

Din tot ce-am scris Din tot ce-am scris nimic nu este adevăr, Tot ce-am citit este un împrumut, Îmi amintesc femeia goală Zărită printre gene de copil, Acesta este adevărul, l-am ascuns,

Momente poetice (I) Un animal ciudat, pisica -șoarece, Înoată, vorbește, scrie, prieten Cu geamandura Neufahrwasser, A prins un pescăruș în gheare, Un pescăruș în bocanci de

Nici urmă de nefericire Iar Erendira n-auzea nimic, Fugea-mpotriva vântului, nisip, Vulcanii tremurau, lumea tăcea, Nici urmă de nefericire-n urma mea. Ulise ne părea neputincios, Ulise

Iubirea ca fiară Moto - Bah, Bach și Offenbach Flora-nflorită și mult des-florită, Flora –un nume vechi, de elită, Elice a inimii, trag cu putere Doi cai dinamici, fac o avere, Dinții

Pantofii negri Cu pantofii negri se merge mai ușor sub pământ, Unii vor spune că este o glumă proastă, Dar eu făcut acest experiment, într-o noapte Am intrat în cimitir cu costum și

Nedivina comedie În loc să privim în față Oamenii, privim în oglinda orbitoare A orgoliului propriu, O durere de dinți ne doboară, Devenim iar oameni, Ca oamenii. Tui, cel onorat cu

Momente și nume ale avangardei românești În urmă ci câțiva ani, am publicat în „România literară” un articol cât s-a putut de concentrat,

Sunt fericit Sunt fericit că am curățat cu grijă Grajdurile lui Augias, Fiecare are propriile grajduri, Să nu spuneți că nu este așa, Sunt fericit că aleasa inimii mele Mă acceptă așa

Ochii care nu se văd Ochii care nu se văd, se inventează, Iubito, nu mă considera un copil prost, Iubirea noastră nu s-a stins, ea nu încape Într-o glastră smălțuită, nu încape în Univers,

Iubeam o ființă Iubeam o ființă Care devenea tot mai mică, Dispărea încet în nisip, O mică șopârlă verde, Apa mării a spălat urmele, Îmi mângâia gleznele, Eram uimit de această

O moarte care n-a cântărit nici cât un fapt divers M.Blecher (1909-1938) „In dimineața de 31 mai a murit la Roman, în vârstă de 29 de ani, după o viață trăită în

Săracii au parte de hrană epuizată, Iar noi dansăm salsa în cartea de cetire, Trec câinii cu oase de poeți în gură, Vulturii trag la o corabie Plină cu găuri, , În ea stau sclavii și

Din zborul păsării ghicești lărgimea spațiului, Citește, dacă poți, și opera Horațiului. Te mulțumești să zbori? Atunci să zbori! E simplu, te apleci mai sus de nori. Strigi – TRECÃTORILOR!

Ai noștri tineri Ai noștri tineri nu învață la Paris, Ai noștri tineri fac copii la paișpe ani, Ai noștri tineri au un singur vis – Să aibă pentru droguri bani. Ai noștri tineri …

Ai toată viața înainte Ai toată viața înainte și cea de-apoi, fără cuvinte, centaurul le știe, toate, e filosof și are carte, piticul roșu umblă-n lume, iubirea n-are nici un nume, dar

Albastru de Baleare Să fiu embrionul mai multor femei, O mie de oameni mă iartă, se spune că lichidul e lacrima lui Dumnezeu, iar tu Cain, Abel sau cum te cheamă ai sorbit aceeași lacrimă

Un om a-mbătrânit Un om a-mbătrânit Ca un pom, Rădăcinile lui au ajuns În centrul Pământului, Coroana, cum ar veni, creierul s-a nălțat și a cuprins Universul. Dumnezeu l-a întrebat

La capătul nopții La capătul nopții poate să fie orice, O cafea, o iubită, o țigară, e viața, Mai vin și anunțuri cu negre chenare, În noaptea aceasta s-a născut un poem Numit „La capătul