absurdum
Dacă aș fi un nor sau dantelă, Dacă aș fi o lumina aurie, Dacă aș fi întuneric albastru, Nopțile toate ar fi sicrie. M-aș risipi sub picioarele tale, Aș risipi versuri și glume, Dar, cine
Afurisme
AFURISME -- Fericiți cei săraci cu duhul, dar bogați în subconștient, acesta este talentul. Lecție de modestie – ce importanță are dacă Homer sau Shakespeare au existat sau nu ? Dacă mieii,
Bunicul
Victorie trudnică asupra bolii, pielea atârnă zbârcită și deshidratată, în eprubetă plutesc microbii uciși, tunarii, băieți rumeni la față și veseli, încarcă țeava cu o ghiulea grea cât toate
Exorcismul
Exorcismul Toți știm ce este exorcismul, dar am să repet – o practică magică/ mistică de a scoate diavolul din trupul unui semen sau auto-exorcism , din trupul propriu. Regretele, reproșurile, tot
Dr. Moses Rosen
Despre dr. Moses Rosen, la un centenar de la naștere ( 1912-1994) L-am cunoscut pe fostul Șef Rabin dr. Moses Rosen cu câteva ocazii. Era un personaj destul de distant și autoritar. Ceea ce m-a
Manipularea
Manipularea și automanipularea Ne-am obișnuit de la Ceaușescu încoace să dăm vina pentru toate relele pe un singur om. Pot fi crezut – nu sunt pro-Băsescu, cum nu am fost niciodată pro-Ceaușescu.
Chagall
Marc Chagall Marc Chagall (7 iulie 1887 – 28 martie 1985), a fost un celebru pictor, născut în apropiere de Vitebsk ( Belarus), devenit la Paris unul dintre cei mai importanți
Marea criză băsesciană
Marea criză băsesciană De la întemeierea Principatelor Unite, se poate vorbi de o criză continuă. Înlăturarea lui A.I. Cuza a fost o surpriză pentru mulți. A venit, din fericire , un principe pus pe
DEMOCRAȚIA INTERNÃ
Comentariu publicat de Boris Marian Mehr chiar acum Ștergere comentariu Despre democrația de acasă și dinafară Dl. Gelu Vlașin a aruncat o piatră și mulți vor să o scoată. Din România au
Asceza
Asceza Asceza nu are mădular, dar Ordinea? Oho! Dar Adevărul? Mă-nclin și m-ascund. Adulții să nu vorbească de adevăr. Cât despre foc, eu cred că el nu se stinge niciodată, indiferent de sex,
ADMINISTRAȚIA
Cà ÎN DOI ANI RIDICà SANCȚIUNEA, DECI... và UREZ UN AN BUN
Jaspers - un reper
Jaspers-un reper Principalul merit al marelui gânditor care a fost Karl Jaspers constă în apropierea filozofiei de probleme vieții, de complexitatea acesteia. Filozofia pare un domeniu arid,
Faust și Golem
Între Faust și Golem Începând cu autori anonimi, apoi cu Marlowe, Goethe, apoi Feuchtwanger,dr. Faust a devenit un erou mitologic… modern. Viața veșnică este un vis la care nu se renunță,
Despre Cabala
Despre CABALA Să scrii despre Cabala în câteva cuvinte mi se pare o impietate și totuși … Voi încerca doar o introducere într-un domeniu pe care unii nu-l cunosc deloc, alții îl venerează fără
Elitism
Între dictatura proletariatului și elitism Un prieten m-a atenționat să nu mai fiu familiar cu el. Desigur, a devenit … fost prieten. Încărcat de premii, după o viață de trudă, dorește să se
Mussolinismul
Mussolinismul Dintre dictatorii secolului XX, Mussolini pare cel mai aproape de un personaj de operă- bufă. Dacă gesturile și grimasele lui Hitler, privit în peliculele documentare, par
Paul Celan ( note)
Paul Celan (note) Paul Celan a avut o existență tragică din multe motive. Nu vom face aici o prezentare exhaustivă, nu are nici un rost, din moment ce s-a scris enorm despre acest poet de primă
Susan Sontag
Susan Sontag – o mare scriitoare americană În 2007, în colecția COTIDIANUL a apărut o carte de succes,„În America”, tradusă după originalul apărut în 2000 în SUA. Deși traducerea nu este la
Fanfara de fluturi- Grișa Gherghei
„Fanfara de fluturi”a lui Grișa Gherghei O carte plină de haz amar, scrisă de un bun poet și bun prozator, Grișa Gherghei, a apărut la Ed. Rawex Coms, „ Fanfara de fluturi”. Nu voi comenta
Poetul Tudor Gheorghe Calotescu
Poetul Tudor Gheorghe Calotescu Poetul despre care scriu aici locuiește, după cum știu în Cărbunești, într-o zonă binecuvântată a Gorjului , care se mândrește cu nume precum cel al lui
Cărți
Cărțile recente ale Editurii Hasefer Grișa Gherghei - Țara florilor de câmp Este o antologie de autor, Grișa Gherghei ( Herș Segal) având la activ nouă plachete de versuri, începând cu
Între muzică și poezie
Bazar oriental -continuare din ianuarie 2010 Între muzică și poezie, cu pumnul Aveam un profesor de muzică la liceu, Domnul să-l odihnească, fost boxeur de performanță.Ne scotea în fața clasei,
Să nu-ți faci idoli
Între idolatrie și respectul valorii Să nu-ți faci idoli, spune Decalogul, iar noi, oamenii moderni nu ne facem idoli și bine facem. Dar iconoclastia, negarea oricărei personalități din motive
Intelectualii lui paul Johnson
Intelectualii lui Paul Johnson Paul Johnson este un scriitor și jurnalist englez, cunoscut în lume, la noi doar cu o „ Istorie a evreilor”( Ed. Hasefer – 2005). S-a născut în 1928, a studiat la
Avangarda românească
Momente și nume ale avangardei românești În urmă ci câțiva ani, am publicat în „România literară” un articol cât s-a putut de concentrat,
Amintirile unui nostalgic - p.III
Amintirile unui nostalgic- partea a treia Serviciul de inginer într-o intreprindere industrială era unul dintre cele mai ingrate. Cred că
După 4000 de ani
BORIS MARIAN După 4000 de ani Editura Ideea Europeană
Bazar oriental
Boris Marian Bazar oriental Asociația Scriitorilor din București Prefața autorului În dicționare scrie că „bazar” ar proveni din franceză,
Isrtoria cruzimii noastre
Poate că Shakespeare ar fi găsit un titlu asemănător, dacă ar fi putut cunoaște istoria universală pe parcursul a celor circa cinci milenii de civilizație „modernă”. În 1998, apărea la o
Max Blecher
O moarte care n-a cântărit nici cât un fapt divers M.Blecher (1909-1938) „In dimineața de 31 mai a murit la Roman, în vârstă de 29 de ani, după o viață trăită în
Sexul falsifică sentimentele
Una din cauzele nefericirii este lipsa unei comunicări sincere. Fiecare om se consideră o insulă, preferă o falsă independență, unei relații riscante în care unul ar putea profita de celălalt.
Niciodată toamna
O fantezie, un Fanfan, o firimitură, un adevăr spus la timp, lumea are nevoie uneori de adevăr, cu prețul vieții, poți trăi fără mândrie? Cămila bătrână tace. Muzele tac. Fanfaronii cad în extaz.
Paul Celan
Cui aparține Paul Celan? Unul dintre ciclurile poematice ale lui Paul Celan poartă titlul „Niemandrose”, adică „Trandafirul nimănui”, volum apărut și în românește, în 2007, la Ed. Samuel Tastet,
