Poezii

Grădina japoneză Pe pleoape mi se topește zăpada de primăvară, Metaforic,este vorba de iarnă, Nepoții conduc mașini complicate, Visez uneori războiul ruso-japonez, O fi fost un bunic pe

Infernul de toate zilele Moto - În tot răul e un bine Un sunet temător și surd, Cad fructele din Pomul Vieții, Doar Cântecul, prin el mai curg Ambițiile

Maldoror Duioșia este un act de agresiune, viclean, Urăște-mă, diavole, nu mă accepta, Eu sunt mereu același, neîmblânzit ca lupul , Liber ca vulturul, Fratele lipitorii, al șarpelui

Abrupt Drum abrupt, nedrept de abrupt, înțeleptul îl ocolește, poetul nu este un înțelept, smârcuri pustii exprimă plictisul, astfel se rup prietenii, legături de rudenie, numai iubirea

Finis coronat opus 1. Înving cei care știu să se schimbe, spune profesorul, el își este părinte, el își este-nceputul, ca și sfârșitul propriilor îndoieli, stingeți chibritul, se roagă

Nebun cap.7 Criticile și laudele m-au stimulat deopotrivă. Un nebun nu poate fi oprit. Cineva a spus că este un kitsch ceea ce scriu. Poate. Dar este al meu. În poezie este greu să mai fi azi

Nebun cap.6 În clipa când ai terminat cu corespondența, rămâi singur în fața coalei electronice. Fumezi sub ploaia ucigătoare. O ploaie închipuită, cum este totul pe lume. Te eliberezi de

Nebun cap. 4 Un adevărat creator trebuie să fie și nebun. Cineva care mă numește nebun mă scutește de orice reproș. Pe site-ul „Proletarii din Macondo”, un individ pe nume Stancagri mă face în

Nebun cap. 3 Bietul Lautreamont, cine l-a înțeles? Nici azi. Nu mă mângâie acest gând. Iubesc poezia dură, dar nu vulgară, nu-mi plac floricelele, deși majoritatea cititorilor le preferă. Nu sunt

Ca un actor pe-o scenă goală, Eu joc un rol de care n-am habar, În întuneric – râsul, e cineva în sală Care-nțelege totul pe dos? Allah Akbar, Îi strig. Dar râde-ntr-una, Ba e-ntr-un loc, în

___Din Insulele Comorre—, 1. Femeile, mari fluturi albi Surprinși de ziuă, Cu ochi lucind hipnotic, Tremurând În febra îngerilor, aripi Ce le-au adus pe-acest pământ. De-atunci li se

Satyricon 2 Mulțumirea de sine își răsucește mustățile, nevinovăția își ascunde chipul, conformismul caută să convingă, lipsa de minte face risipă, ne dicta profesorul rar, strălucea parchetul, trec

Satyricon Coconul roșu avea baston,din el ieșea un fluture,venea un unchi din Charleston și naș a fost un brusture. Oskar și Erik, doi sprințari,aveau copii-n Madagascar, ce vânt te-aduce pe aici,

. Ninge, iar temerile mele se risipesc, Don Quijote trece călare prin spațiul ceresc, ninge cu Sancho Panza, în glumă, în serios, durerile se adună în

Săracii au parte de hrană epuizată, Iar noi dansăm salsa în cartea de cetire, Trec câinii cu oase de poeți în gură, Vulturii trag la o corabie Plină cu găuri, , În ea stau sclavii și

”De frumusețea ei se temeau Calomniind-o în șoaptă, Erau atrași, dar temerea îi gonea departe, În nopțile fără lună delirau dorind-o supusă, Întunericul își punea brațul pe fruntea lor și

Întâi pe două, Apoi pe nouă, Din mai repede, Din frunțile netede, Căzură chipurile, Ochii și buzele, Prin mușuroaiele Cu termitele. Frunțile-s iuți, De-a mâncatelea, Se joacă doar

Azi m-am gândit la moarte, A murit domn profesor, Am mușcat dintr-un măr galben, m-am gândit ce ușor e să mori, dar mai ușor – să fii laș? Dar mai ușor – să ascunzi? Să te întrebi cine

E chipul meu? Nu - chip străin, Vine discret, fără venin, Umbra, tăcerea, nebunul din turn, Aud suspine, zbor de colun. Noapte albastră, ca o cămașă, Tremură toată, patimă lașă, Ating

Aveam două căi Aveam două căi, prima, Zborul păsării, viață scurtă, fără urme Pe cerul imens, A doua, mersul șarpelui, viață în umbră, Urme de neșters, Am ales umbletul nesigur al

Fiecare crede că nu greșește, dar și Tu, Doamne, mai greșești uneori, și mai cum. Există Etica lui Spinoza, Etica religiosului, , Etica omului pus în ștreang, Etica vânătorului, a

Cadavrul lui Baudelaire se descompune încet, Nu am iubit descompunerea, Deși este un proces natural, Ca și iubirea, Numai poeții nu cred, Un camion cu geamuri se oprește brusc,

Lady Zeppelin Lin trece zeppelinul, Ca un lin în iazul În care cazi cu trinul Când intră în gara Gaga-Gargară, Fanii și cu profanii Fac un partid perfid și fungicid, În oraș s-au ascuns

Nici viață, nici moarte Nici viață, nici moarte, Nimic nu e sigur, șoptește profesorul, are o unghie cât o mistrie, și-o înfige în gât, sângele, roșu binefăcător se revarsă pe