Bogdan Nicolae Groza

:)) Norica, haioasa si originala e poema ta. Intr-adevar \"cuvintele haine\" te pot uneori dezacorda :))
desi era o copila fara minte, avea stiinta in ea cand venea vorba de \"numeral\"

Da, Ela, se poate spune orice despre poezie. Am ajuns sa-l fetisizam pana si pe Dumnezeu, din dorinta de a soca, de a fi originali, dezinibati. Ce spui tu aici e perfect adevarat. \"hipnotizați de automărire ne facem reverențe prin reviste ne gratulăm la microfoane
ne ascundem după obiecte mate să nu ni se reflecte ipocrizia\" acest do ut des, \"te gratulez ca sa ma gratulezi\" e pecinginea noastra, iluzia noastra ca suntem cei mai cei. Iar daca vine unul si zice, conform unui basm arhicunoscut, \"regele e gol\" recte poezia e slaba, goala, fara vibratie, cel \"negratulat\" ii devine dusman si de aici vendeta dureaza ani. Mofturile si moftangii s-au impartit in bisericute si \"se fandosesc\" ca intr-o oglinda, pana cand \"aerul, devenind u ncliseu\" abureste oglinda. Si atucni ei o sparg, inciudati ca nu se mai pot vedea in ea, in loc sa chibzuie putin si s-o stearga de aburi.
si e normal, vorba ta, \"să scrii este mai simplu decât să ai orgasm\" pt ca orgasmul presupune sa ai intimitate, te face sa fii mai pudic, pe cand scrierea, chiar cu organe, cu dinamite, cu bagari si scoateri, se face in public, pentru a te da mare, barosan, mahar, pentru a cadea pe spate duduitele, pt a chicoti admiratorii, intr-un final, a fi gratulat de \"contingentul de aplaudaci\" , vorba lui Dan Carlea, si astfel sa ai iar iluzia automaririi.

Oho, ce onoare ca esti pe pagina mea. Ai devenit o rara avis. Ma bucur ca ai trecut pe la mine si ca ai lasat un semn, comentand in stilul tau caracteristic. Multumesc si te mai astept pe la mine.

revin sa-ti spun ca ai niste typo-uri. Te rog revezi textul si corecteaza (balegaul,gerdienii, si poate si altele)

Stefane, mare dreptate ai. Acest vers\" O să ajungem cu toții pictați pe biserici\" ma duce cu gandul la anumiti potentati ai zilei, oameni politici, atei sau nu, ori v9orba cuiva \"liberi cugetatori\" care, la ocazii speciale ori electorale, miluiesc slujitorii bisericii, oamenii simpli, cu sume diverse de bani, si cu toata fatarnicia lor se vad imortalitati pe peretii bisericilor, manastirilor, schiturilor, desi n-au facut nimic miraculos pt a ajunge acolo.
toata poema ta vibreaza, urla, musca.
Finalul e excelent, innebunim de nebunia si ineptiile altora, astfel incat impotrivirile ne sunt inutile

Erica, multumesc de urari si de vizuala.
Ion, frumos glasuiesti tu. Multumesc de urari si de asa simptom, care nu doare sa tot sufar :)
Onorat de trecerea voastra pe la mine in pagina si in gand.

Laurentiu, interesanta imbinarea pe care o faci intre rugina si apa, pentru a iesi omul. Poemul tau ma duce cu gandul la un vers de-al lui Nichita Stanescu despre imbatranirea alaturi de fier pentru a-l intelege. Daca bine imi aduc aminte versul ,el suna asa: \"nu as putea intelege fierul decat ruginind odata cu el\"
de aceea, poate, rugina s-a trezit om si omul ombinat cu apa a devenit rugina pentru a imbina contrariile.
N+am inteles titlul. de ce omul-melc?

un titlu pe cat de sugestiv pe atat de incitant. Ca sa ajungi la miez trebuie sa sacrifici coaja,sa distrugi invelisuri. Asa vad acest poem. O desfoliere de sine pt a ajunge la esenta. \"dansam imperceptibil. sub pielea mea era sâmbătă seara.\" Un dans al viscerelor, al corpului. dansul are rolul de a pune muschii in miscare si totodata de a relaxa trupul. de aici si plasarea zilei de sambata sub piele. epuizarea dansului acesta launtric duce la exaltare pana la epuizare totala. de aici si \" plina sărbătoare a miezului\"
Apoi comparatia cu cainele maroniu e frumoasa. De multe ori manifestarea bucuriei trebuie impartasita si altora. sa te bucuri cu ceilalti de incantarile tale, iata forma suprema a bucuriei.
Strofa a doua pare ceva mai diluata. Pe cat de poetica a fost prima parte, pe atat de prozaica aceasta parte. As fi renuntat la \' nu se observa mare lucru\"
Finalul e plin de simboluri. Iata ca ne plasezi intr-o alta zi. (Intr-un marti mohorat, obositor, trist. \"lumea se culcase de vreo ora\", o ora perpetua, poate ora inserarii cand se zice ca si universul doarme pentru o clipa pana se face schimbul de momente, dintre zi si inserare. Somnul acesta al lumii e apasator. Numai tu esti treaza, adica singura, adica stinghera, in aceasta amorteala generala, \"pandind soseaua ca un sarpe ce-si lasa pielea acolo si pleaca\". doar tu si \"sarpele\" sunteti dinamice in acest univers adormit. Si e normal, intr-un fel. sarbatoarea miezului e sarbatoarea viului, a treazului, a noului. fara miez totul s-ar pierde.

Uite si altceva pe acest site decat poezie. Un eseu ce m-a surprins placut prin acuratetea observatiei unei anumite tipologii identitare. Demne de retinut sunt, in opinia mea, pasajele de inceput, aceasta descriere a insingurarii \"În contextul colorat al globalizării, omul e supus la numeroase încercări și experimente care se dovedesc a-i fi nefavorabile pentru că își iese din sine, desigur, nu e vorba de o ieșire din trup dintr-un preaplin, ci de o însingurare pentru care întoarcerea-n peșteri ar putea fi chiar o blândețe. Această însingurare a omului o vedem zilnic fardată de teama de celălalt. O vedem zilnic pe stradă într-o societate în care urmărim pățaniile triștilor Columbeni din lipsa trăirii propriilor noastre vieți. Într-o societate în care nu mai e mult și vom inventa sângele care devine apă numai din avariția de a vinde chiar și perlele posibile ale scoicilor acelei ape.\" \"Mulți aleg să nu își folosească numele lor proprii, ci porecle, nume de idoli, jocuri de cuvinte, alinturi, de exemplu lebadutza19@yahoo.com, gugli@yahoo.com, ana26bis@yahoo.com , larisuta_angel@yahoo.com etc.\" si explica apoi de ce aceste nickname-uri, intr-o maniera proprie.
Foarte plastic e pasajul \" Chiar și acest „@” ne arată pe noi, parcă închiși într-un cerc autist, într-o singurătate alarmantă, labirintică\" Frumos spus.
Insa, piesa de rezistenta care face eseul puternic e finalul. \" Prin adresele e-mail se vede singurătatea ca printr-o mască transparentă fața. Și ea plânge că n-are direcții. Niciodată nu mi-am închipuit că singurătatea e depistabilă în adrese. Poți fi la fel de trist pe strada Birlic pe cât ești de vesel pe strada Bacovia, dar pentru că adresele virtuale, față de cele locative ni le putem alege mai lesne, ne dăm de gol,ne dăm de neant. Nu mai e mult și ne vom reîntoarce în singurătatea peșterilor, ca asceții. Sau ne-am întors deja și nu ne-am dat seama fiindcă peșterile sunt conectate la internet?\"
Acest \"Poți fi la fel de trist pe strada Birlic pe cât ești de vesel pe strada Bacovia\" surprinde prin analogia si totodata inversarea personajelor pomenite. un Bacovia vesel pafre imposibil, iar un Birlic trist pare de necrezut. insa mastile oamenilor se dau jos si in insingurarea pomenita de autor, acestia isi arata fatza lor reala.
Un text scris pe alocuri cu ironie, care insa spune multe lucruri adevarate despre lumea in care traim

Mahmoud, multumesc de urari. M-a surprins placut gestul tau. Sa ai si tu parte de tot binele din lume.

rime originale, umor spumos si sintagme care fac deliciul acestui poem clasic.
Da, fiecare simte ca e un faraon, un actor, un vip, euri-le noastre expandeaza visand. Dar constat la tine o fluenta ideei spusa sugubat, cu nerv, cu umor si ingenios conceput.
Am remarcat versurile \"poporul meu îngenuncheat să-mi ceară
pîine și circ. eu să le spun „I don’t”; \"mor și se nasc și iarăși se destramă
în capul meu idei patrulatere\"
Finalul este maret. Piramida pe care o vrea poetul in visul lui de a fi faraon, se naste incet incet, insipid, in mintea lui.
Aprecierile mele pt un poem bine realizat

erata, a carei forma compozistica...

un text al carui forma compozistica il agreez si eu, petnru ca transmite un mesaj mai complex si o imagistica bogata a simbolului, a ideei, a metaforei. Imaginea trupului, a sufletului, chiar, perceput ca o corabie e veche,dar asta nu deranjeaza, ba chiar dimpotriva, arunca o noua interpretare asupra viziunii avute de poet si receptate de cititor.
Inceputul calin, al furtunii care a trecut, ne plaseaza intr-o stare mentala melancolica. Acel \"mă reazem cu tâmpla de ziua de ieri\" ma duce cu gandul la o amintire placuta, doar atunci ne tinem palmele la tample visand cu ochii deschisi la un eveniment ce inca ne populeaza amintirile. si totusi, imaginea nu e deloc idilica. e o tristete dureroasa, sau o durere a tristetii, prin imaginea albatrosilor ciugulind talpile.
Apoi, un crescento al impresiilor, al personajelor. Mai intai iluzionistul, care, dupa cum ii spune si \"meseria\" are rolul de a deturna realul spre o aparenta de real, spre un fals realizat cu maiestrie. Acest iluzionist \"imi arunca monezi sa tac...\" Face gestul invers, al incercarii de mituire. Singurul \"spectator \" care e vigilent si stie ca iluzionistul se foloseste de cu totul altceva ,decvat de magie, de miracol, esti tu, si de aci incercarea lui de a arunca monezi ca nu cumva sa-i \"deconspiri metodele de iluzionism\". \"intram unul in altul ca intr-o usa permanent deschisa\" da, neexistand bariere, oprelisti, acel tu devenind eu si invers.
Vine apoi, ca un alt personaj interesant, \"pasagerul\" dar nu unul oarecare ci debil, adica cu particularitatea lui aparte. Uneori genial, alteori cu handicap mental sever, acest pasager insira diminetile care-i fac umbra... Parca e un fel de forrest gump, ce infrumuseteaza, prin lumea lui lautrica si perceptiile lui, prorpiul univers in care traieste.
Ca o parere personala, as scoate complet fraza \"în jur pereți albi multe frânghii agățate pe care nimeni nu îndrăznește să se urce toate scaunele din jur sunt libere nimeni nu privește orașul fără sfârșit care se întinde până la cel mai apropiat rămas bun spus din greșeală pe scările punții\" mi se pare prea explicit, prea descriptiv, prea prozaic.
Acest obsedant \'nici azi nu s-a scufundat\'`denota o soliditate a corabiei launtrice, care rezista la toate \"tulburarile\" climei , de la raceala la fierbinte, de la ploaie marunta ( tristete) la soare arzator (euforie, viata, veselie etc)
Un text bun care merita aprecierea mea

cam ambiguu textul, iar de cuvantul autohtonisma, recunosc sincer ca n-am auzit. Imaginea baleata ( iar un cavant pt care intreb what means?) e fortata.
Un text pe care cu greu l-am putut reciti si descifra

Elena, iti multumesc pentru popasul pe pagina mea si pt. comentariul tau. Ma bucura sa stiu ca ai vazut o poezie plina de senzati cu gust de iubire.
Te mai astept

un text cu multe trimiteri la simboluri. \"ne înfrățim cu morții cei mai frumoși pentru a ne depăși prin iluzii desfrâul\" ma duce cu gandul la acea metoda de a sfida moartea prin dragoste, prin dewsfrau, prin extazul trupului. Numai atunci, in acele momente,de maxima fericire, moarte nu exista. De aceea prostituateld soptesc \"dumnezeu este dragoste\" poate ca aici, cuvantul prostituate nu e bine ales ca ele fac sex ,mai degraba, decat dragoste, un concept care presupune mult mai multe decat un simplu act sexual.
Strofa a doua ne plaseaza parca intr-o alta lume. Cea \"sociala\". A imparti iubire ca si cersetorii lacrimi, e ca o statistica sociologica si un indemn la o \"apropiere\" acel \"make love not war\".

Claudia, ai dreptate in ceea ce zici, o sa vad cum fac cu poemul si partea de final, poate am sa ma opresc la versul sugerat de tine, onca nu stiu. Vroiam sa accentuez ideea cu sufletul. Am corectat typo-ul. Multumesc de trecere si te mai astept

da, Ela, ai sesizat bine suprapunerile copil - adolescent -adult. Sunt onorat de trecerea ta si te mai astept.
Multumesc de vizita si de gandul tau

Felicitari si mult succes. Pe cand si o lansare la Cluj Napoca sa pot fi si eu prezent si sa bodoganesc? :))

Leonard, cred ca toti ne regasim putin cu aceste in aceste \"amintiri\". MA bucura prezenta ta pe pagina si te mai astept pe la mine.
Multumesc de comentariul tau.