Însemnat cu fierul

Laurentiu, interesanta imbinarea pe care o faci intre rugina si apa, pentru a iesi omul. Poemul tau ma duce cu gandul la un vers de-al lui Nichita Stanescu despre imbatranirea alaturi de fier pentru a-l intelege. Daca bine imi aduc aminte versul ,el suna asa: \"nu as putea intelege fierul decat ruginind odata cu el\"
de aceea, poate, rugina s-a trezit om si omul ombinat cu apa a devenit rugina pentru a imbina contrariile.
N+am inteles titlul. de ce omul-melc?

Complicat să mă explic în două cuvinte. Tema fierului ma bântuie de cam multișor. Omul, ca interfață spirit-materie, își urmează / duce în spate destinul (spirala cochiliei-Univers, veșnica reîntoarcere) datorită tocmai prezenței acestui element dual în sângele său. Memorie și ritm, reflecție și furie, iubire și reproducere, ideal și poftă... Cât despre Nichita, mărturisesc că singurul poem cu care m-aș putea \"înrudi\" este cel cu definiția poeziei, cu arhicunoscuta lui pată de sânge. Oricum, mulțumesc pentru gândurile trezite de cuvintele mele! :)