Bogdan Nicolae Groza

\"care dau\" in loc de \"care da\"

te contrazic, eu am auzit de eric bogle. :) Revenind la poezie, da-mi voie sa bat campii in stilul meu hermeneutic. :D Transcederea zodiei se poate face doar printr-o sfortare a destinului, doar printr-o alta nastere in scara de griuri a sangelui. Si numai prin acesta nastere se poate vedea mai des cum trece fata astrala, cu par stelar. Altfel, fara o preschimbare si o nenebunie a spiritului, aceeasi oameni tin umbra pamnatului, indepartati fiind de firmament, talpile nemaiatingand cerul de nici o culoare.
Plecarea cu \" p\'oaia a\'ba\'tru\' inge\'ii a\'ipile \" trebuie sa fie inevitabila. Incetul cu incetul, ramanand in seri de acum un secol, ne pierdem in sufluri, uneori sistolice, si astfel primele gafaituri ale cuvintelor sunt si primele simptome ale unui exces de inima supusa unei operatii de arteriotomie. Doar taind, eliberand o artera, se vor gasi in cele 12 secunde ale adastarii, raspunsuri la o altfel de dragoste, \"mai sus cu un cerc decat nimbul sfintilor\" si decat inelarul pe care punem verigheta.
Remarc ingeniozitatea si cuvintele de spedialitate, bine inserate in text care da o nota distincta poemului.

O felicit pe \"nasa\' pentru carte si tare as dori sa stiu cum pot sa intru in posesia ei :)
Alma, multumesc ca ne mai anunti de aparitii editoriale ale agonistilor. Mult succes in continuare in tot ceea ce faceti.

asteptarea in sine a minunii, constituie ea insasi o minune colosala. Textul tau, desprins parca dintr-o carte de psalmi ne reda un univers mai altfel. Spiritualizat. Interiorizat. Spatialitatea, \"aici\" se umanizeaza, si inchide o rana, o suferinta. Sub icoana se ia cina. Sub ochiul sacru si binecuvantator. Si parca umbrele, rusinandu-se de nemernicia noastra, ies la rugaciune cojind zidul, trupul, vrand sa expandeze, sa (ne ) arate ca si ele apartin intr-un fel noua, chiar daca nu sunt aidoma din launtrul nostru, aratand astfel, asa cum sugereaza autoarea in titlu, gresalele noastre. Doar asa iertam, prin urmare, gresitilor nostri, daca constientizam ca suntem noi insine povara
Un text cu multa simbolistica profunda si culta ce e menit sa ne faca daca nu mai buni, macar mai raspunzatori de umbrele noastre.

Erika, da, trebuie sa te lasi descoperit dar nu in totalitate, pentru ca altfel esti ca o carte deschisa si nu e bine. E indicat sa ai o unda de mister, cat sa incite si sa nu deranjeze prin distantare sau inabordabilitate. Nici prea prea, nici foarte foarte, sau cum spui tu, nu prea aproape, nu prea departe... Dar ca sa ajungi la acest echilibru perfect e greu si de aici extremele si derapajele.
Multumesc de parere si mai vino pe la mine

o dulceaga poezie in stil clasic, usor imperfecta la strofa a doua in privinta rimei, insa se poate elimina usor. In rest, metrica e buna .

Da un text bine facut, documentat si cu mult profesionism. De multe ori ne schimbam meseria ca sa facem ce en place sau pentru ca asa sunt conjuncturile. Totul e sa n uregretam schimbarile facute in viata .

Un text de o simbolistica primordiala, as putea spune, in care \"scena\" se petrece in alte dimensiuni. \"copacul e un brat abrupt spanzurat de cer\" este axa lumi, acea axis mundi care acopera si descopera, pe care se poate urca si cobori. Se poate urca fie in inaltimi luminoase si de nedescris, fie in prapastia intunericului. Or aici, prapastia intunericului e vidul, de unde nu stii cum se paote iesi.
Planul doi al poemei ne infatiseaza o ea. Eva. Prima femeie. Deschisa din Adam, dar nu oricum si nu usor, ci \"ca plansul unei ape descompuse\' acea apa careia inca nu i s-a stabilit cursul, nu i s-a modificat albiile. O apa descompusa de atomii primordiali ai fericirii. Odata ce apa curge inspre fericire, linistea, ca si Eva se scurg. In directii diferite. Eva apare si dispare, este si nu este. Scurgerea ei e ca o trecere a timpului, o simti dar nu o vezi.
Adam e verde, cum ar putea fi altfel? Verdele, simbolul sperantei, al renasterii, al innoirii. Elixirul ce-i scapa printre radacini e de origine bazica, de piatra. A stat prea mult inchis in piatra, lithogeneza nefiind posibila, insa simtindu-si afinitatea cu piatra, Adam deci, spuneam e dezechilibrat ca o balanta. Fara Eva , fara coasta lui, el nu se poate regasi, nu se poate intelege, nu se poate echilibra. De aici si devorarea lui. Ar dori sa adoarma iar, inainte de a-i fi extrasa coasta zamislitoare de catre creator, pentru a (se) visa fara margini. Unde? in acel taram primordial in care era el stapan peste ceva ce nu cunostea.
Un text plin de simbolistica culta, care e pretabil de multe alte interpretari.

Ela, am vazut si am corectat. Se mai intampla. Ma asteptam sa zici si ceva despre text :D Multumesc oricum de atentionare

Carmen, onorat de invitatie, dar o sa vad daca voi fi prezent, nici macar din... amuzament. O sa incerc, dar nu promit nimic :D
Ioan, fiecare vine in starea bahica propice pentru a vorbi in dodii, pe unii alcoolul ii ia mai usor, pe latii mai greu. Sunt unele care beau un kil de votca si n-au nici pe dracu, si alte mai finute, care dupa o sorbitura o iau razna. :) Asa ca, vezi cat poti bea si apuca-te de versuri :)
Ioana, ai intuit exact. E o betie cu versuri, menita sa mai descreteasca fruntile si sa se goleasca paharele :))
Multumesc tuturor pentru semnul lor lasat aici

Mi se pare ca am mai citit undeva acest haiku. Esenta surprinsa in cateva silabe. Doi prieteni nedespartiti, tu si vantul. E de ajuns pentru a-si marturisi unul altuia gandurile. Pustietatea strazii devine altfel inutila

Dane, copii sunt precoce, ne intrec atat in tehnica si metoda cat mai ales in vrajeli. Stiu ce zic, sunt liceene de 17-18 ani care iti imbuiba capul cu tot felul de chestii siropoase si apoi, cand ti-e lumea mai draga, si fara motiv, li se nazare ca se plictisesc de tine si fug la altul. Nu fi trist batrane, se mai intampla, totul e sa tii pasul cu moda si vremurile :))

Sache, spumos dialog ne-ai redat aici. Comic de situatie, umor, ironie. Mi-a placut mult fraza cu \"Are personalitate, e gelos, viril și suficient de fraier ca să-l joc pe degete\" Din pacate, da, asa sunt unii barbati, FRAIERI. Mai ales cand sunt moldovence la mijloc, ca ele se plictisesc repede, ca personajul tau, dupa 2 ani. :) Iote ca si politaiul era moldovean, de aia s-au inteles asa de bine. :)
Stii, cand eram student era un banc despre moldoveni. Cica Stefan cel Mare ,deznadajduit ca a pierdutv o batalie a strigat: unde sunteti moldovenii mei? si un glas ii raspunse, in capitala, maria ta :))
Fain text, m-a binedispus is m-a facut tototdata prudent sa ma feresc de moldovence ca si soferul de culoarea rosie a semaforului :))
Si numele damei e foarte bine ales.

Alberto, nici eu nu ma pricep uneori, daramite prietenii mei :) Multumesc de trecerea ta si de faptul ca ai extras versurile dragi mie. Te mai astept pe la mine

:) O poema sugubeata in stilul tau, care pe langa ca binedispune da si de gandit. Mai scrie asa elegii, care numai triste nu sunt :)

Mircea, da traseele intunecoase nu-si pierd rostul, ele duc pana la urma spre lumina. Multumesc de gandurile tale frumoase. :)

Ioane, cu intarziere vad comentariul tau, fapt pentru care imi cer scuze. Ma bucur ca ai trecut pe la mine si de gandul tau lasat aici. mai treci si altadata si promit ca vcoi fi mai rapid in raspunsuri

Cum mi s-a dus deja buhul de contrapoezist, nu ma pot abtine sa nu scriu o contrapoezie, sa mai inveselesc un pic atmosfera asta usor sobra. Deci tine-te bine :)

IO ANA
rememberurile mele
vise de scurt somn cu final zburator
balansandu-se intre doua stresine
unde ingerii se imbraca in fantome
jucandu-se de-a v-ati ascunselea

Io Ana, plimbandu-ma in orasul de artisti nocturni
care fac bu hu hu ca bufnitele
(Buhusi sa-i ramana numele)
merg incet printre ramasite de barbati
ramasi tablou cand trec pe langa ei

Io Ana sunt frumoasa cand nu dorm
cu bratele istovite de atata munca bruta
plantez un pui de visin
care sa-si proiecteze in unghiuri
umbrele imateriale

Numai prin intrebari, prin dialog, se ajunge la raspunsuri. De aceea maieutica era atat de indragita de filozofii antici, si atat de bogata in raspunsuri si in semnificatii. Un eseu scris bine, in care autorul isi asuma un rol ingrat, acela de a starni idei, viziuni, polemici. Daca n-ar fi intrebarile, nici raspunsurile nu ar veni, daca nu s-ar starni curiozitati si ciudatenii, ignoranta si platitudinea ar plasa omul intr-o stare de letargie mentala si ar deveni aidoma broastei din fantana ce nu cunoaste oceanul, si ar fi multumit sa supravietuiasca sau sa vietuiasca pe bucata lui de pamant.

Un poem scurt, redus la esente, in care autorul foloseste anafora pentru a puncta pana la obsesie \"atributiile\" unei regine. Inchinarea catre Dumnezeu, e prima din celelalte inchinaciuni, si e firesc sa fie asa, apoi, celelalte inchinari, nu mai putin spectaculoase, nu mai putin injositoare, reflecta rolul pe care trebuie sa -l aiba regina universala, in lume. Totusi, regina mai are si autoritate, rangul ii permite, insa autorul nu pomeneste nimic de aceasta, poate din modestie, poate din alte cauze, ci ne arata o fatza mai spiritualizata a puterii regale, o viziune mai altfel, a reginei. Regina care, inevitabil, ca intr-o concluzie a vietii ei pamantesti, moare inchinandu-se. Cui? Mortii insasi sau urmasului/urmasei ei pe tron. Si atunci aflam cat adevar este in vorba de duh, devenita celebra. Regele a murit. Traiasca regele. Moartea unui rege, a unei regine, e de fapt inceputul domniei altuia/alteia. Pe acesti doi poli se desfasoara tot spectacolul vietii.