Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

ca un frison, emoția...

1 min lectură·
Mediu
nu există trăire la care să nu vibrezi în vreun fel anume
uneori te trezești lăcrimând fără să știi de ce
atunci simți cum un fior îți străbate ființa
de parcă te-ar curenta în tot corpul
de parcă o ușă lăuntrică se deschide ca să iasă
tot freamătul din tine
pielea ți se face de găină și mereu te uimește starea nouă
în care te afli, deși ai mai avut asemenea momente
alteori, ca un frison, emoția îți încurcă simțirile
și nu mai distingi deosebirea dintre așteptare și dor
dintre muzica din tine și cea din afara ta
aripile interioare întotdeauna vor să-mi exalteze zborurile...
ele nu știu că piedestalurile unde vor să se așeze
sunt mai mereu ocupate de gânduri și umori
peste graba cu care vreau să împart în doi risipirea
se așterne o iarnă hipnagogică
inhalând doar pe jumătate aerul rece și coroziv
în ochii sufletului
vârsta mai ninge un an
eșuată în excesul de solitudine
mâine iar voi descoperi cu un fior
emoția unei melodii
ce cântă în mine
001.612
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
173
Citire
1 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Nicolae Groza. “ca un frison, emoția....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-nicolae-groza/poezie/14119171/ca-un-frison-emotia

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.