Bogdan Geana

Cand simt ca trece viata imi zic: la naiba, macar sunt contemporan cu bucuria asta de om.

Niciodata nu e prea tarziu, mai ales ca 8 sa tot fie de cand am absentat.

Mai, mi place de mor, e feminin si totusi bagabont, e liric si totusi miroase a AI.

P.S.
Sper sa nu o modifici, in ciuda violului psihic la care te-a supus Rudy.

Câtă vreme ești sincer, nimeni nu îți va deschide proces de conștiință. Nimeni. Și e bine că ne împărtășești și nouă limitele tale. The beginning of a beautiful friendship.

Mai bizantin-contagios ca imaginea ta de mult nu am mai citit, un 5d de toată isprava. Și ca să mă explic, ceea ce scrii tu e chiar storytelling, povestea începe. Poate face parte dintr-o epopee, nu mă deranjează, se poate construi, este open world, este o mununăție. Cel mai mult însă mă provoacă cățelușul chow-chow, cu limba lui albastră.

din necunoaşere venim şi mergem în necunoaşteri. tabloul e viaţa ta, miracol trăit sub oblăduirea luminii...
zdrăngne clanţa uşii.

în cazul ăsta faceți în așa fel încât și cei care nu au urmărit firul (sper că nu îi pedepsiți pe aceștia) să aibă acces la întregul text. De ce credeți că Levantul lui Mircea Cărtărescu este sărită (pe nedrept) din literatura noastră importantă? Pentru că este proastă? Nu, nicidecum, ci pentru că pur și simplu este un aleph: totul sau nimic. Nu că aș compara scriitura dumneavoastră cu cea a lui Mircea Cărtărescu, dar astfel de texte disparate sunt condamnate la un destin nedrept, poate.

Pentru că nu pricep nimic din alăturarea acestor nume proprii, care îmi încurcă și mai mult ipotezele, nu pot decât să încerc descifrarea din alt sens. Regăsesc un uriaș loc comun din G.M.Zamfirescu - Maidanul cu dragoste (moartea din prea multă viață) și altul din IT al lui King (gaura de canal) de pe trotuar. Și apare și Dorel, care fie lucrează la Primărie, de are acces la panseluțe, cele mai nepractice flori ornamentale pentru segmentul urban, fie a furat panseluțele Primăriei, ca să le planteze în catiușele drumurilor publice. Un omoplat și niște bocitoare. Cu ce sentiment am rămas? Ce mare găselniță literară am constatat? Un dicteu, nimic mai mult. O dare se seamă.

cochetăria matale și fenomenala abilitate cu care te sustragi nedreptăților îți generează halou de neon deasupra capului și te feresc de umori, dar și de sublimarea lor în derapaje epice. Liviule, Liricule, tare ne lipsește zilele ăstea Adrian...

câte iubiri, unele dintre ele nevinovate și platonice, au germinat în biblioteci, Dumnezeule, Doamne! De la fata care era pe cale să mă salveze, la cea pe care am salvat-o eu, pentru că o apucase plânsul în clipa când a realizat că numele ei nu figurează în fișetul cu autori...

și în consonanță cu cele scrise în poemul de ieri: lucrurile încep să să devină, pe măsură ce vorbim despre ele. Cu cât propăvăduim mai mult o minciună, cresc șansele ca aceasta să devin adevăr. Și ce adevăr. Sunt încercările mele de remitizare, având la bază logica lui Habermas și câteva dintre topicurile etilice avute cu un om foarte drag mie, Adrian Firică,care din păcate astăzi nu mai este printre noi.

Iubirea-i ca un pahar de vin roșu de rubin
Care-l savurezi

Corect este ”pe care”.

Mulțumesc.

nu îmi scapă nimic. Ideea este că Rudy, fără voia lui, face pe acest site slalom printre frustrări. În sensul că, dacă ar putea ar scrie la tot pasul atrocități la adresa tuturor celor care nu scriu pe gustul lui, iar gustul lui este modestuț. Cum parametrii poeziei lui sunt stabili, iar temele eminamente previzibile, Rudy mușcă la tot pasul ca un câine turbat. Momentan are un nivel foarte mic, iar de aici și până la a bloca tot ce trimite mai este doar un singur pas. Eu vă propun să îl ignorați, să îl lăsați în grija noastră, ba chiar să îl admirați cum, ca un copil smucit face eforturi ca în loc să arunce în capul oamenilor pianina familiei, se ascunde după perdea și aruncă cu ouă XL. După cum spune și el, atitudine de ferentari, varianta mild.

până să aleg această variantă, de relativ compromis. Ramuri îmi depășește numărul de silabe. Mersi mult de sugestie.

rog corectează!

Corecteaza!

In curand nu mai ajung! Eu in locul tau nu mi-as permite sa ma vait!

insa mie nu mi-a trezit nimic: niciun zambet, nici interes, nici curiozitate si cu atat mai putin intarsiile unui "corp bine lucrat". E doar inca un loc comun.

Textul este mai mult decat slab. Inversiunile "nefortate", cam ca in tenis il aduc in prim plan pe Yoda, un grogu retard care vorbeste in rime facile, generaliste si, evident, previzibile. Lectura este greoaie si lipsita de climax. Ar fi o idee sa ma contrazici, la fel de argumentat.

"Marte" e luna Martie. Stiu, e o licenta exagerata, o sa spuneti, si aveti dreptate ca am exagerat, pentru ca nici macar nu imi apartine. E a unui poet, pentru care, cand sunt beat, plang si cand sunt treaz am numai cuvinte de lauda. Vi-l recomand, s-ar putea sa va placa: Nichita Stãnescu. Din pacate a murit...
"Norii curgeau in luna lui Marte".
(Mi se pare atat de trivial si de loc comun exemplul acesta, ca mi-e aproape jena sa il aduc in discutie!) Sa cititi totusi Nichita, da? STANESCU, NU FEMEIA NICHITA.

In ceea ce priveste "trama" haik-ului meu, nimic mai simplu, pun pariu ca dupa ce veti citi cele de mai jos va veti zice: ei, nu poate fi atat de simplu si sa nu il "vad" eu, cu ochiul meu vulturesc! Domnule draga, daca stau pe sub flori de mar, de cais, de cires samd. si ploua sustinut si caldut peste noi, ce se prelinge nu se numeste infuzie? Dumneavoastra cum ii ziceti? Ma simt un ceai, pur si simplu un ceai, scaldat in infuzia asta. Ceai de flori de mar, de cais, de cires...

Dioptrii.