Bogdan Geana

mult. Şi după o asemenea pătrundere a textului simt nevoia sa dau ceva din casă, pentru că oricât ar părea de generaliste, textele pe care le scriu se inspiră din ceea ce am trăit sau trăiesc. Într-o vară, revenit la țară unde avem o casă, ai mei fiind urbani prin excelență, am avut o surpriza. Toată iarba din curte era pârjolită cu insecticid. De tata. Deşi ii luasem motocositoare, numai că el găsise mai simplu să facă aşa. Tata îmbătrânise...
Acesta este un sentiment puternic.

Textul e plin de greseli, înbracă şi înprăştie fiind cireaşa de pe tort.

Rog corectați tot.

Acum sa ma iertati ca intervindar cred ca la cat rau v-au facut colegii mei poate apreciati gestul meu de mai jos.

Asadar, dacă vreti să ajutați:
"Pentru cei care ințeleg - RO13BTRLRONCRT0CZ7643201
Leonard Ancuta"

Acum astept feed-back de la dvs. Să îl acuzați din nou pe facebook pe Geană că râde de un om care munceşte

Este vorba despre faptul ca cei care primesc 120 profita de acest nivel, comentand sau oferind stelute, pentru a-i ajuta si pe altii. Ne spuneți si noua cate stele ati oferit de cand aveti acest nivel si cu ce texte interactionati in afara de cele proprii? Sper că v-am oferit răspunsuri la întrebarile arzatoare. O zi buna!

dar sa vedem daca va apropiati macar de profunzimea, sentimentul si metauniversul condensat în textele mele...

de hermeneutică şi realism violent şi scabros pe alocuri, ca şi în celălalt poem al dumneavoastră cu poveştile siluite mă îndeamnă să recomand acest poem nu neapărat pentru certitudinea din el, cât pentru promisiunea îndrăznelii. Am mai făcut-o acum câteva săptămâni cu un poem ce se intitula Vinil. Nu am garantia, dar am perceput promisiunea.

Si cand e vorba de realism, am simtit peisajul cu viile, am simtit Odobestiul si Drăgăşaniul.

Felicitări!

cu alte cuvinte. Vânt dinspre grătar!

cum viețile noastre devin fragmente. Urmare a unor cutremure fel de fel. Impecabilă tehnică si montaj cu trompe-l'oeil.
Felicitări.

ușor cu pianul pe scări. Cum adică: chiar dacă esti acid... recunosc. Vreți să înțelegem cu toții că aciditatea și verbul iscusit al cuiva v-ar putea opri să recunoașteți anumite lucruri?
Nu de alta dar am să vă formulez și eu ceva si vă rog să îmi spuneți dacă e corect: chiar dacă uneori bei mult și scriil, ba chiar ești de părere că mama ta a fătat, recunosc că uneori scrii ceva...

Vă felicit că ați început să comentați, dar încercați să vă regăsiți și bunul simț.

cu care faci slalom printre tot ce înseamnă micro şi îți voi da şi referințele:
1. ABBA - The Day Before you Came - titlul spune tot. Se presupune că ziua aceea va fi una bună, dar nu ni se spune nimic despre ea. În schimb ştim tot despre zilele de până atunci. La fel şi în textul tău. Aflăm cum e să fii teoretic din altă lume, eşti liber să te raportezi cum vrei la acest microunivers. Tu ne dai voie!
2. Almodovar - filmele de început în care se transfoca de pe un obiect pe personaj. De pe telefonul roşu pe femeia adormită în partea aceea de pat...
3. Laşi cuvintele să îşi facă de cap, nu eşti sclava regulilor iar asta spune multe despre ce înțelegem noi din pseudo-jungla din micro.

Una peste alta, eşti tu şi asta e cel mai important.

cam la asta mă gândeam. Nu îmi place să intru cu picioarele în creația, sentimentul și universul altcuiva, dar aici făceam referire la intimismul acelei coperți de disc, în care electrocasnicele, de exemplu, devin prieteni, sau membri ai familiei.
Și totuși, parcă tot rigid le abordezi, clar nu ești în apele tale. Eu aș fi zis: forgmaggi de la 4, pe colț, duminică, tiramisu de duminică (nearticulat) iar borcanul cu dulceață de....., mama să trăiască;....

Asta apropo de intimism. Pentru că eu așa vorbesc, chiar nu articulez multe dintre aceste „gadgeturi” de bucătărie.

cu familiaritatea, mai ales în cotidian, dar fără bătaia pe burtă în poezie ne dăm programatic foc la valiză. Iar textul tău este de pus în ramă, simt că nu m-ai mințit, am dat banul (vorba vine ca aici, la noi, totul e gratis) dar stau în față. Şi mai e ceva. Eşti un tip plin de informație, nu zic "cult" ca să nu instaurez un clivaj, iar de fiecare dată când scrii am senzsția că asist la um "best of".

Poate că cele ce apar la tine în text nu există, însă meritul tău este de a mă fi făcut să ies din debara şi sā recunosc, onest, că sunt un credul.

Felicitări.

felicitări. Ca să înțelegi de ce mă bucur de textul tău şi ți-l recomand, te-aş invita sa revezi pe net coperta de la vinilul (m-ai prins, aivi sunt la mjne acasā) athe Cure - Tree Imaginary Friends De aici, odată asumată această licență, vorbim doar despre arta ta de a spune povestea. Fără sincope sau ieşiri în decor.

Însă eu personal aş fi fost puțin mai personal, pentru că îmi dai impresia că ai preferat să trasezi nişte parametri, obiectiv, refuzând să te implici. Concret: pizza prăjitura şi dulceața au şi ele viața lor, numele lor, care până la urmă definesc traiectoria gusturilor tale. Mai clar de atât: soția mea are un nume, şi nu "soția" sau "nevasta". Zi-i cititorului ce mănânci, cu toții preferăm un cititor voyeur!

Felicitări!

îmi permit să îți spun pe nume pentru că, în fapt, scrisul ne face în această comunitate pe toți egali, şi e păcat să nu profităm. E o plăcere să te citesc, nu sunt un editor darnic cu apelativele, iar cei care mă ştiu pot confirma acest lucru.

În ultima vreme facem eforturi să încuibăm necesitatea de feed-back, din eleganță cel puțin, dacă nu din plăcerea de a dialoga. Aşa că ne-ai fi de mare ajutor dacă dincolo de textele pe care le expediezi te-ai apleca, la rândul tău asupra altor texte, intervenind acolo unde simți nevoia.

Astfel, ajuți pe alții, din motive clare mie margjnalizați până de curând, dar devii tu mai vizibil şi mult mai citit.

Îți mulțumesc anticipat pentru implicare,
Bogdan

Apreciez acest text cel putin pentru ca vara asta, in primul meu sejur extins la mare, că deh, sunt semne că voi deveni prim adopție şi puțin mamaiot, am mâncat zilnic hamsie. Şi guvizi şi midii la greu, dar aici vorbim de hamsie.

E mare păcat însă că vă umbriți textele, unele chiar reuşite, cu titlul scris cu majuscule şi repetat în corpul textului. Dacă veți scruta atent site-ul veți vedea că sunteți cam unic. Uneori e bine, alteori e rău. Acum e rău. Pentru că în calitate de editor, următorul text pe care ni-l trimiteți, dacă e la fel tehnoredactat, vi-l voi refuza. Cu regret dar asta e...

Şi vă invit să şi reacționați la comentarii. Din experiența mea şi din mica mea cultură de genunchiul broaştei vă pot spune că un autor de factura dumneavoastră (umorist, relaxat) care nu îşi cultivă cititorii devine în scurt timp nefrecventabil. Aşa că implicați-vă şi comentați

ati primit nivel 50, aşa că vă sugerez să continuați să fiți la fel de prezent şi să comentați cu plăcere şi fără reținere pentru că aşa cresc şansele de a fi mult mai vizibil.

Ca la sistemul piramidal! :)

sa citesti si tu de la altii?

Sugestia Erikai. Daca sunteti de acord am fi bucurosi sa avem la radio si poeziile dumneavoastră. Recitate de dumneavoastră. Dar de asemenea vă rog sa ne spuneți dacă, ocazional, ați fi de acord să vă citească altcineva câteva poeme.

Vă vom da amănunte când se apropie momentul.

Aşa este, numai că dumneavoastră ați fost exclus de pe acest site. Mai înainte însă m-ați somat să vă retrag toate textele ceea ce am făcut. Aşa că acum nu se mai pune problema revenirii dumneavoastră la Radio Agonia.

Cu alte cuvinte ați fost primul care a oferit texte şi tot primul care şi le-a retras. Şi ultimul. Ajutorul dumneavoastră este cel puțin discutabil.

textul tău mă inspiră și pe mine să scriu un tratat despre ”Lemele tractului digestiv”, în corpul cărora lupte de guerilla să prindă în vâltoarea lor lectori de contor cu potențial sau .atleți cu reducție musculară visând să ia rolul lui Jack. Pentru cine nu se prinde, voi devoala la final că este vorba despre Jack in a box.

De mult nu am mai citit ceva atât de imperios necesar textului umoristic sănătos, aproape pe cale de dispariție și nu numai, o incursiune cu acces la toate sinapsele ieșite din uz însă disponibile și iarăși performante. Pentru că textul tău, deși se referă la mine :), are calitatea ocultă de la Lewis Carroll, de a te arunca într-un spațiu unde orice poate deveni o ușă, un prag de intrare. Ca să pastișez din clasici: Alice sunt eu, cititorul, pentru că ne-am obișnuit cu Alice, scriitorul. De zici că am trecut cu detectorul de metale peste textul tău, dihotomia sa, dubla sa verticalitate sunt cheia de boltă și îndemnul pe care îl primește cititorul: la intrare spui mai întâi bună ziua, după care, trecut de prima ușă, bună seara.

Teribil iarmaroc, puține lovele la purtător. Ce să iau mai întâi, cu ce aleg să plec și ce aleg să îi las următorului la rând, cu riscul ca, dintr-un furtun de duș să facă un soi de gâtlegău hippiot cu ștrasuri.

Felicitări! Jack Carnagea c'est moi!