Bogdan Geana

ați înțeles corect mesajul. Nu agreez (pentru că din păcate sunt singurul editor activ) comentariile dumneavoastră prin care vorbiți de jigniri, dar jigniți pe toți colegii, şi pe colegele pe care le acuzați de infuzie de feminism. Cât despre: intru aici doar să mă distrez, mi-ați amintit de colegul dumneavoastră Ancuța, care ne explica faptul că pentru el acest site este doar o arhivă în care textele sale sunt ordonate. V-am răpit şi această distracție. Aşa că nu mai scrieți că nu mai intră nimic pe prima pagină.

P.S.
O fi comedia umană aici, dar eu refuz bufonul!

de talentul şi vibrația sensibilutății tale. Din păcate este exact cum a zis Claudiu: dens, condensat, bănuiesc că juriul l-a citit cu punga de gheață la tâmple. Nu vreau să fiu rău, ci doar realist: jurații nu sunt nişte zei, nici măcar semizei. Sunt nişte comuni surprinşi în exercițíul funcțiunii tocmai când mai aveau nevoie de nişte bănuți de buzunar.

Felicitări!

Că şi eu m-am distrat!

Mult bine ai făcut.

Precum Diogene, cu o lumânare în mână. Aprinsă de la lumânarea lui Ştefan. Am găsit comoara, un poet antropomorf şi secretul lor numai bun de recomandat. Dincolo de cartezianism, textul tău îmi aminteşte de bisericile inundate din Transilvania. Şi de orele cu şoaptele lor oculte.

Vă răspund doar pentru că ați cerut păreri, de obicei nu comentez decât ce îmi place sau ce este frapant. După părerea şi experiența mea acesta nu este un poem, ci doar câteva postulate reunite, sub pavăza truismului din titlu. Dumneavoastră ca autor nu existați, nu vă asumați nimic din cele scrise. Când o veți face vă garantez că se va simți. Baftă!

când vă mai aprob acest text. Vă rog ca odată aprobat să nu îl mai modificați, pentru că încălcați regulamentul.

În ceea ce priveşte numele am să spun mai íntâi că pe site figurez cu numele meu real, nu apelez nici la pseudonim, nici la clonă. În comparație cu dumneavoastră, care sunteți şi Pictoru', eu tot Bogdan Geană sunt. Pot să înțeleg aşadar că vă deranjează să vi se spună Pictoru', dar nu pricep de ce acceptați acest lucru din partea domnului Ancuța? Cât despre sensibilitatea mea cu numele de familie e simplu: nu am făcut nimic să merit acest nume, dar am o datorie să îl duc mai departe cu cinste şi nepătat. Precum strāmoşii mei, aurari din Muscel, la jumătatea secolului XVI, când, legați de glie şi donați de către Mihai Viteazul fiicei sale au încărcat ce au crezut de cuviință pe cai şi în căruțe şi au fugit de cu noapte peste munți în Țara Vrancei unde au întemeiat 2 sate, Rucăreni şi Dragosloveni, după asemănarea satelor părăsite în Muscel: Rucăr şi Dragoslavele. Tot atestat documentar este şi stră-străbunicul meu care a câştigat în instanță procesul împotriva boierului-poet Costache Conachi, cel care îi înstrăinase abuziv pãmânturile. Sau ca unchii mei ce se odihnesc în mausoleul de la Soveja, sau cei care nu s-au mai íntors, căzuți la Cotul Donului, sau bunicul care s-a întors de pe front cu schijă în picior, şi de parcă nu ar fi fost destul, a fost turnat de preotul satului şi trimis ín detenție de regimul comunist. Bunicul, înalt şi drept ca bradul, care în anii 80 statea în curte şi asculta dat la maxim Radio Europa Liberă. Da, sunt sensibil la acest nume şi nu accept stâlcirea acestuia, cum nici eu nu o fac cu nimeni.

Cât despre "hai sictir", nu voi tolera astfel de exprimări, cum nici eu nu m-am adresat dumneavoastră în maghiară cu "kuss legyen!" sau "tűnés", limbă pe care chiar o stăpânesc, în comparație cu dumneavoastră pentru care turca rămâne o limbă utilă doar în astfel de situații.

În rest, regret că nu ați sesizat că nu mă refeream la dumneavoastră. Altfel, vă doresc ce îmi doriți şi dvs. mie.

Comentariul dumneavoastră nu este un comentariu la adresa poemului, după cum vă şi autosesizați. Data viitoare voi trece direct la offtopic, conform regulamentului nostru.

pentru tupeu, pentru inteligența de a genera o schemă pe care sa o urmezi fără să îți altereze demersul prozodic. Şi pentru metatext.

Şi apropo: ai scris corect "dinadins", care este un adverb, nu un complement de mod cu prepoziție.

Vin şinla tjne cu aceeaşi propunere: sunt în concediu dar mă învrednicesc să montez textul tău pentru radio, dacă îl trimiți.

de autor amator (declarat amator) şi fără operă sforăitoare ( nu am decât un singur volum de autor, e drept, de 200 pagini, cu grafica/colajele soției mele), volum curat juxtalist îmi prmit să afirm că ce scrie Sergiu este cel mai aproape de juxtalismul ce mi-a fost şi mie atribuit de regretatatul Valentin Taşcu. Faptul că în România Literară ce scrie Sergiu sperie este pentru mine cea mai clară dovadă că sperie. Pentru că dacă nu accepți benevol să te pierzi între simboluri, mitologie, experiențe personale, mundane, sociale-politice, ancorate în concret şi film şi muzică nu ai cum să nu accepți acest curent. Faptul că puțini scriu aşa este pentru mine semn bun şi mă bucur că Sergiu este, teoretic No.4, după Andrei Novac, Marius Marian Şolean şi mine.

Dragă Sergiu, esti primul care mă faci să
revin din vacanță şi să îți cer poezia asta citită pentru radio. Dacă poți şi dacă eşti disponibil.

Povestea asta poate fi începutul unei serii de autor. Recunosc însă, titlul mi se pare impersonal şi neasumat. Poate ar trebui să le marchezi mai personal, atât pentru memoria ta sentimentală, cât şi pentru public.

care stiu ca apreciază la dreapta valoare. Mai ales ca cleanul a cam disparut de pe la noi. Mai inainte a disparut de tot linul, adica textul asta e ceva rarisim. Altfel, nu are niciun gust. :))

Până vă cereți oficial scuze, vi se scade nivelul la -10. Nu de alta, iar vă treziți că eu aş fi cel abuziv.

Mă acuzați că v-aş jigni dar dumneavoastră îmi spuneți GEOANĂ????? Familia mea nu are nicio legăturā cu numele pe care mi l-ați conferit.

Aştept scuze. Cât despre regionalism, paradoxul e că îl găsiți în orice dicționar, fiind, evident, variantă alternativă, acceptată.

cât de străină vă e literatura română, fie ea şi interbelică; e şi normal ca ceea ce nu cunoaşteți să considerați a fi o greşeală. Aşa urcă scara ierarhică sfertodoctul:

""Bucureşti... imagine sfântă a visurilor mele! Te-am dorit, te am în faţă, tră­iesc în tine şi tu... tu... mă cutremuri şi mă aprinzi, mă zvârcoleşti şi-mi încinzi carnea, mă tulburi şi mă orbeşti... Bucureşti, ce vrei să faci din mine? Tu eşti bătrân, hârşit în rele; eu, un fulg rătăcit, o frunză în bătaia vânturilor, o pribeagă în răscrucea drumurilor, un alb de scrisoare pe care tu aşterni întâiul te iubesc. Să cred în luminile tale?... " Octav Dessila, 1931, Bucureşti, oraşul prăbuşirilor.

ESTE ULTIMA OARA CAND VA MAI TOLEREZ ASA CEVA!

Chiar hârşit am vrut să scriu, un regionalism al lui hârşâit, cum bine ați intuit! Am spus, în context: să vă măsurați cu unul hârşit, de dragul colocvialului. Altfel aş fi spus "sa abordați", "să interpelați" "să provocați". E greu când încercați să capsați un profesionist al scrisului, nu? Pentru că dincolo de ce fac aici, tot filozofia limbajului îmi dă cotidian apă vie şi apă moartă. E drept, într-o ligă superioară!

Nu e domne poezie, nu vă lăsați seduşi de cei care s-ar putea să vă laude. Nu tot ce e cartezian este si o dovada de talent poetic. Mai ales că dacă m-aş lua după "întrutotul" nici ortografia în limba română nu vă e chiar prietenă.

Vă tolerăm.însă, că doar scrieți într-un atelier. Să vă ferească Bunuțu dacă scrieți la România Literară!

În cazul meu ce sfaturi elegante ați da? Eventual, punctual, ce lecturi mi-ați recomanda? Măcar să vă măsurați cu unul hârşit, ca mine...

"L-ai m ai citit?"

Se poate, din partea cuiva care sancționează greşelile celorlalți??? Îl accept totuşi sub forma asta, deşi nu e comentariu, ci doar un verdict cu ceva cianotici intercalați.