lumina de la etajul 7 era de fapt de la 5 dacă ținem cont de parterul înalt

aflasem cum să mă feresc de speciile

invazive,

numai că la anumite vârste

lupuşorii iau înțelepciunea

de la alexandru andrieş

care spunea "e mâine departe

şi azi prea puțin",

mai aveam mult până să îmi

marchez locul şi niciodată

pânâ să simt în spații publice

miros de sânge.

sunt lupi care forțează nota

doar spre a fi domesticiți

eu, declar pe propria răspundere

că venise vremea să iubesc, nu-mi păsa mie

de tărani şi şofran, puteam iubi ca

nimeni altul, descoperisem nodul din

lună şi şuieram, adăstam cu viețile

în iarba înaltă care îmi vorbea

despre originea speciilor şi despre

licuricii bărboşi neînțărcați,

deplângeam ciclotimia după

á bout de souffle şi învățasem să disting

uleiurile animale de cele vegetale

singur în sală la ultimul tango la paris.

unde rămāsesem?

a, da, eu, declar pe propria răspundere

că mă mai înfioară puțintel practica

din fereastră, anotimpurile îmi păreau

capricii ale căderii, firește, după lup de mare

mă făcusem salvalup, declanșabil ca un resort

la cel mai mic pericol care se întrezărea în peisaj

și treptat am ajuns să elimin necunoscutele,

amicii și inamicii, răsăritul, asfințitul de am

sfredelit prin lună tunel către capătul foii.

aflasem cum să vă feresc de speciile

invazive