​prolegomene la un plan de acțiune conceput cu aportul persoanelor cu dizabilități

acum că se lăsa întunericul își făceau apariția înveliți în

ghirlande electrice de crăciun, cu găleți, iar în găleți

aduceau pepite de la mici la foarte mici de care, pe drum

se prinseseră zvonuri din altă suferință care făceau grea

decizia de a lua viața în piept,

doar atât ți se cerea

și era oricum suficient; dacă mai aveai și sânge în

instalație puteai la sfârșit să desenezi cu guașă albă o inimă

și să scrii în miezul ei un nume, unul scurt

din maxim două silabe, nu în fiecare zi te vizitau

ăștia și mai erau și vii, ca și tine, din carne – nu ca eclipsa sau ca

ploaia de meteoriți - și deși erau inevitabili,

niciodată nu era momentul potrivit. undeva o fată sughița,

poetic spus suspina, ți se rupea sufletul, puteai rescrie operațiunea

monstrul. doar cu atât te alegi, mai pune și aurul

blestemat și câte o mică atenție, un pachet din străinătate

cu colgate max cu macroparticule, ciorapi de damă

cu model și un sterilet cu fir spiralat si colier din cupru in forma de t,

tu deveniseși ruda săracă iar ei erau piticii de la mraconia, darnici, joviali și

puși pe șotii pe ideea că oricum după ce trece efectul alcoolului

ai de ales doar între mit și alzheimer.

iar ochiul de șopârlă și negrilica erau de la noi, de la

marele doctor ovidiu bojor, leac de luciditate și de

făcut suportabilă viața în miezul stabilimentului, pentru că

atunci când se face târziu în lume, noi, muritorii, rodim

lături ca monedă de schimb pentru prosperitate și strălucire