​un poet îmbrăcat în negru și mortierele sale ca doi dobbermani pe autostrada prin mare

sferele acelea fără miez, ghintuite la trei lei,

cu sămânță de ambrozie și incantație ieftină

de la prietena cea mai bună a verișoarei prin

alianță a mamei omida se lăsau grele suprasolicitând

elasticitatea pedunculului-timp pe latul

pantofului-lui pierre kazeye rommel kalulu kyatengwa,

prea multe nume pentru o însărcinare simplă

chiar și pentru călcâiul lui pelé.

noua generație complică datul, birocrația ne întârzie actele de

bunăvoință, tu ai fi fată bună dacă nu te-ar strica

ecoul, am apuca să ne iubim și noi la timp până vin

ai tâi acasă și îi ia cu strănut, înflamații de glande,

stare de moarte; ne privim, tu mai speriată ca mine, e și firesc așa, pe tine te-au ținut în școală și ți-au plătit meditații și ți-au luat lucrușoare chiar dacă nu la modă dar cu sacrificii, sun la smurd, anunțăm accidentul, ne îndeamnă să ne asigurăm că sunt morți, o fac eu,

prăvălesc peste ei, steril, văzduhul acestui parnas strunjit

la strung și mai am de rezervă, pentru orice eventualitate și un tigru siberian

încastrat în globul de cristal pe post de breloc, pentru

că îmi stă în puteri să fac moarte de om fără să fiu

tras la răspundere de toate altoiurile poliției, eventual

doar de poetul-pisică al internetului, abacul steagurilor

și al cucuvelelor care fac ce fac și niciodată nu vestesc prezența

în pragul ușii a băiatului care citește contorul.

dacă e să fie cu declanșare, e dreptul meu să agit sticla

de șampanie plină cu benzină și să scapăr cu

caninii mei de lăcătuș al șoaptei vârful codiței de virgulă