din punctul meu de vedere, efectiv am fi putut muri acolo și atunci
dacă se va întuneca mai pe seară, sper să ți se vadă licuricii de la cota
minus 2544 și tuberculii spărgând șapele abandonate din parcul național dedicat
cultului personalității tale, capricioasă, fâsâită, greu analizabilă, un deliciu pentru
bărbatul care s-ar cutremura împreună cu tine fix câteva secunde, suficient
ca să te descompună și să te recompună la loc precum sticla colorată din caleidoscop,
omul-dagherotip, omul-spoiler, amortizorul șocurilor tale, victima benevolă, gata să îți
ofere a doua șansă fără să îți ceară în schimb nici măcar un joint cu tămâie de aluniș, sau
o reconstituire pe aeroportul metropolitan de lângă burbank unde am fi fost
aduși pe ploaie, în mașini separate, negre, cu geamuri vitrate, jamais vu jamais connu
ca să nu ne purtăm ghinion. dacă se va întuneca mai pe seară mi-aș dori să
îmi dai asigurări că vom rămâne prieteni sub un felinar cu leduri,
nu în lumina rece de neon.
