Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

stai viață că-mi iau concediu

1 min lectură·
Mediu
intră
e liber scaunul ia loc te rog
da, știu ce vrei
stai să-ți găsesc pontajul și-apoi voi scrie și adeverința
cum spuneai că te cheamă
viață?
și lucrezi de mult pentru mine? nu am știut
mereu am crezut că timpul se ocupă de stările de spirit și de amintiri
tu erai!
din câte văd ai cam lipsit în ultima lună, ba concediu ba spital ba neurochirurgie
dar ce-ai pățit
vai, cum se poate una ca asta! sărăcuța de tine
că mi-am adus aminte
acum câteva luni am cerut raportul de dezintegrare al sufletului
nu mai e? raportul?
A!
sufletul!
am înțeles
salariul cum ți se pare bunicel ca pentru uniune așa
păi ce să fac și eu
pierdut între atâtea betoane încerc să ajut și eu cum pot
vai dar nu e nevoie de complimente
mai degrabă mi-ai spune de ce mi-a dat fiscul amendă săptămâna trecută
așa e
erai în concediu
și vrei să-ți faci un credit pe o sută de ani
pentru adeverință vino luna viitoare că de acum cinci minute
am intrat în concediu
043.604
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
178
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Gagu. “stai viață că-mi iau concediu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-gagu/poezie/208369/stai-viata-ca-mi-iau-concediu

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Am citit o parte din creatiile tale si recunosc ca m-au impresionat... Cel putin, aceste randuri despre VIATA sunt superbe!
Mai trec cu drag,
Stefania.
0
@bogdan-gaguBGBogdan Gagu
multumesc pentru compliment...
viata?! ce ti-e si cu viata asta...:P:D
daca n-ar fi asa, poate n-ar fi nimic, nu?!
sau poate ar fi altceva careia i-am da acelasi nume

prea multe intrebari, putine de raspuns.

cu drag
inoni
0
@djamal-mahmoudDMDjamal Mahmoud
Nu stiu daca textul dumneavoastră se poate numi poezie, este un dialog aproape pragmatic, dumnăvoastră ați făcut un singurlucru în loc de Bogdan ați pus viață, dar nu cred ca este suficient că să devină poezie.
E un dialog drăguț mai degreaba la personale cred că se-ncadra.
cu mult respect
Djamal
0
@bogdan-gaguBGBogdan Gagu
daca dialogul e dragut eu ma multumesc si cu asta...
poate nu suna a poezie, poate nu e...
dar sa vedeti ce interpretare poate avea! iese un one man show genial, ce mai...
incercati!

respect
0