Într-unul din momentele alea nasoale spre foarte nașpa ale vieții
născute din Dumnezeu știe ce conjuncturi dezbrăcate de înțelesuri personal-amoroase sau de relații cu vise și alte spurcăciuni
Ion si cu Maria de-o vreme se iubeau
in fiecare noapte o poezie isi dedicau
Se srutau timid pe obrajori
Si adormeau cuminti prinsi de fiori
Dar intr-o zi Ion rau se mai supara
Ascultand
Timpul se-arunca de pe o stanca
Lumea e muta si sta
Timpul se-opreste, clipa tresare
Asta e ultima data
Nu va mai fi zi, nu va mai fi noapte
Nu te vei mai putea folosi vreodata
De acel mandru
când noapte peste noapte cade,
abia atunci adânc străbate
și gândul meu tot dând din coate
să fluture steagul sus pe baricade.
*
când pulsul vieții peste el coboară
și își găsește ritmul
Nenicule, nu-mi place lauda de sine
Pentru că, tu știi, nu miroase a bine.
O fi zbierând tânăra domniță,
Când din condei, când din peniță,
Dar nu-i degeaba, știi și matale,
Deși e drept că nu
Nu știu alții cum sunt
dar eu nu am mai multe suflete
pe care să le schimb ca pe chiloți
s-a murdărit unul, îl schimb
sau, mai bine,
nu-i așa?
îl arunc
nu
eu nu am decât un suflet
cu
în marea de liniște
singurul stil
de înot practicat
e pluta
plutind cu ochii închiși
ne-am ciocnit
drept scuze și păreri de rău
mi-ai zâmbit
ți-am zâmbit și eu
mi-ai propus să-mi
Imi dai sa citesc,
Din cartea vietii noastre efemere,
Pagini inveninate
Cu lacrimi de sange si foc
Ce ard fiecare litera
Cu care e grevata
Cartea.
Doar subsolul cartii,
( unde
Ochii mei ca o acuarelă și o tempera
o clipă de primavera imortalizată
într-un om de catifea
arată natura mea
una din ursitoare mi-a dăruit
să ofer și să caut pacea
a doua mi-a oferit
totul e greșit
absurd
încurcat
nepotrivit
ce frumos!
undeva pe acolo
scria
bine ați venit în lumea mea!
dacă prin ochii mei lumea pare ciudată
de neînțeles
cu frânturi de lumi și
Mai sunt oameni încăpățânați
Dar ca dracul ăla de copil, Miron,
De-ar fi fost fata s-ar fi numit Miruna,
Nu mai e niciunul.
A auzit el de pe la bătrânii din sat
Dacă îți faci casă în trunchiul
Dacă omul este complicat, pentru că, în general,
El are două fețe, una de stăpân, iar alta de vasal,
Chestiune dovedită științific, cred că se știe,
Vă dați seama oare Omul-Lumină cât de complex
ți-am dăruit un motiv de fericire într-o zi
l-ai privit, l-ai analizat, te-ai bucurat preț de un ceas
și cam asta a fost tot
ți-am dăruit o clipă de uitare
m-ai certat, mi-ai pus ochii pe
încerc să îmi acordez inima la fericire
la o stare de bine completă și asumată
iar asta nu e chiar atât de ușor
pe cât s-ar crede
dar zi după zi, cu atenția cuvenită
unei atari problematici de
Asta implică conjugarea verbului a (te) aștepta,
Precum și a verbului a (te) grăbi,
Verbul a (te) lăsa , cu rol de mironosiță pe scena discursului filosofic asupra punctualității
Ca subtema a
Visez că sunt un nesimțit
ce vorbe dulci îți dăruiește
și că te voi fi păcălit
că nu sunt eu cel ce iubește
visez că sunt o specie de hoț
cea mai șireată din toate
și că nu stau să fac
Dați-mi un punct de sprijin și pun universul în mișcare
Voi lua toate lacrimile vărsate de îndrăgostiți
De-alungul veacurilor ce au trecut și a celui care încă ne petrece,
Și le voi transforma
M-am întrebat adesea de ce unele cuvinte capătă cu timpul un sens peiorativ, cum ajung ele să se îmbogățească cu un astfel de sens. Acum o săptămână m-am oprit asupra cuvântului butic. În spațiul
nu mă mai vâna,
mai bine
invită-mă la o vânătoare
unii poartă nume de sfinți
și-și moștenesc patronii lor
eu am o patroană păgână
care mi-a dat la naștere
o tolbă de săgeți și un arc de
Nu sunt primul care latră la lună
Sau care plânge când e fericit
Care nu ia ce este la îndemână
Sau care de la sine a venit.
Nu sunt eu ultimul care mai cântă
Sau care râde la supărare
Care
Îmi croiesc înalte idealuri doar pentru mine
Adaugând ca într-un aranjament de ikebana
Calități, defecte, orice vreau și îmi convine
Să-mi satisfac spiritual blana.
Dacă tot nu e bine să pui
Pe aripi usoare de vant linistit
Pe raze de soare calde si dulci
Acolo unde cerul se odihneste pe pamant
Si unde pamantul tresare sub cer
Acolo esti tu, marite Inger!
Cu aripi din vata de
Presupunând că toți cei care scriu poezii ar fi poeți ...
Sunt poeți care aștern pe hârtie
Al dinților scrâșnet ciudat
Îmbolnăviți fiind de invidie
Că "victimile" i-au uitat.
Poeți fini, cu