Din nou despre punctualitate

Asta implică conjugarea verbului a (te) aștepta,

Precum și a verbului a (te) grăbi,

Verbul a (te) lăsa , cu rol de mironosiță pe scena discursului filosofic asupra punctualității

Ca subtema a Timpului,

strecurându-se ca speranța în cutia Pandorei,

Un trio vorbăreț și totuși reflexiv

Într-un context spațio-temporal

Nedefinit,

Pentru că dacă ar fi predefinit

Ar fi operă

Iar nu punctualitate prin consens uman sau divin

Motiv pentru care mă nedumerește rostul lui

Când te aștepți mai puțin

Sau al lui toate la timpul lor

Sau al altor vorbe de mare duh popular,

Nu fără înțelepciune dar fără rezonanță în sinele meu

Profund plictisit de prostie ca și de înțelepciune

Cât timp cel care le afirmă se poziționează

Fie și timid

În opoziție cu cel căruia i se spune

Opoziție generatoare de conflicte,

De atitudini concurențiale.

Iar eu sunt cea care are ritmul ei,

Și nu așteaptă, nu grăbește, nu se lasă așteptată, nu se lasă grăbită.

Suntem muzică rătăcitoare, menită sa batem timpul

Ca pe un cui în perete, spațiul

Ca pe o ceafă de pui cât o ureche de elefant.

Domnilor,

Punctualitatea e sinonimă cu simfonia,

Cu acordul perfect,

Cu mecanica fină, ceasornicăria.

Strașnic atelier mai suntem noi oamenii!

Păcat că ne tratăm pe noi înșine și pe cei din jur

Cu bocancii, cu mănușile de box.