Să vă iubiți ca chiorii
Să vă treacă fiorii
Până când or venii zorii
Unei noi apocalipse.
Să faceți bani cu carul
Să nu gustați amarul
Să nu vărsați paharul
De vin alb cu miere.
Să fiți
Gălăgia exterioară e pentru mine foarte bună
Fără ea n-aș cunoaște exact ce îmi doresc
Mă învață să nu cânt nimănui în strună
Decât atunci când eu însămi voiesc.
De n-ar exista bârfitorii, ar
notă către sine:
curvele întotdeauna se tem de hoți
probabil de aceea și fac împreună
cupluri cătrănite
ele sunt primele care strigă hoțul
nu de alta dar să nu le rateze
eu fac ce vreau
În era wi-fi el îi comunică prin intermediul acestei tehnologii (cunoscătorii bancului cu arheologia și dacii știu cel mai bine)
Ochii tăi, de stea codană,
Cabrată pe trupul
Unui univers ce nu
de la o vreme sunt mai fericită
zâmbesc și chiar râd mai mult
aș înălța un zmeu de hârtie
colorată
cu un simplu mulțumesc
dacă aș ști cui să îl dăruiesc
cred că fericirea face bine
de-am mai
Pornind de la ideea că sunt două feluri de oameni, visători și materialiști, observ că dincolo de diferențele evidente, sunt și multe asemănări. Ceea ce îi unește e frica, o stupidă frică de a face
Bag de seamă că urâtul animal
e stăpân, iar nu vasal.
sucitul domnește peste toate
și le simte de departe
Stând mereu cu capun-n jos
cugeta că omul e un animal pe dos
"Trăiește clipa", auzise
Vindecare începe acolo și atunci când libertatea de a nu datora nimic nimănui se cristalizează în ...
ciudat cum fiecare vindecare doare mai întâi, aproape ca atunci când ți-a fost făcută rana
dar
Ochii noștri ne-au făcut prima dată cunoștință
într-o dimineață pe când râdeam cu poftă
despre cine știe ce trăsnaie
ne-am oprit pentru o secundă și ne-am privit
după care am mai râs așa
Atât i-a trebuit luminii să ajungă la noi
unii își priponesc ochii aidoma unor pistolari
din timpuri mari
s-a spus că unii oameni își priponesc ochii
că nimic nu îi dezlipește
nici chiar
la întrebările mele simple
răspunsurile pe care le primesc
sunt mereu complicate
prea complicate
mie totul mi se pare simplu
ești prietenul cuiva
atunci ești lângă el/ea
ești sincer
Spulber stele, stele, stele,
Nu știu să mă joc cu ele.
Spulber lună, lună, lună,
Nu știu să îți cânt în strună.
Spulber soare, soare, soare,
Își stă bine-n depărtare.
Spulber tot și-s
Libertatea supremă sperie de să cacă ființa umană pe ea în tot absolutul ei divin
În toată splendoarea matricei pe care a dat-o omului după chipul și asemănarea sa cineva
Cred că Dumnezeu,
singurătatea, dacă nu e consecința unei bestialități,
din fire sau dintr-un motiv prea uman,
e posibilă doar în compania unor principii
care servesc de prieteni, sfătuitori, de companie
în orele
m-am trezit cu fața la destin
ce mai destin!
m-am uitat cu ochiii unui copil curios
din piele până la os
miros
a parfum de frezii și iasomie
am crescut ca un copac de magnolie
cu o mie de
Să nu dezbini niciodată!
Să nu fii roman în acest fel!
Nu știu de te-ai gândit vreodată
Dar dacă dezbinare practici cu zel
Aceeași dezbinare te va dezbina pe tine
Te va împărți în hârtii
Un legamant de tacere cu mine am facut
A fost o prima moarte, urmata de-nceput
Calus si stavila la suflet eu mi-am pus
Instrainatu-m-am de mine, departe m-am tot dus.
Atatea vorbe goale, atatea
într-o cutie de lemn de trandafir
fină, netedă, luciasă, cu capetele perfect îmbinate,
s-au adunat, fără vreun efort din partea mea,
momente ca vreascuri, ca lemne tăiate care
aprind și întrețin
când m-ai luat în brațe nervos
sătul de atâtea lucruri fără sens
plictisit de nimic
ai început să vorbești repede
mult
despre nu știu câte lucruri
și-mi cereai să te ascult
în timp ce eu
nu am să înțeleg niciodată de unde răsar înțelepții și teoreticienii suferinței
cine le dă dreptul de a împroșca internetul cu mizeria lor
până și Iisus a ales suferința de bună voie și a făcut-o
Nu ne prea mai place să trăim într-o lume așa de …, așa de … și așa de … încât … . Dar toți contribuim la crearea acestui chip care ne displace atât de mult și de care ne plângem cât e ziua de scurtă
Nu te dezbrăca de haina ta, te rog,
nu încă, mi-e frică să nu mă orbești
cu razele tale de soare, de lună plină,
vorbește-mi, vorbește-mi mult, mult, mult,
să mă obișnuiești cu vocea ta,
cu
cu aripi de vant
cu transparent vesmant
trecea alergand
visul ei
si clopotei
din cei mai mititei
sunau, rasunau
cantau
iubirea ei
ninsoare de lacrimi
ascunzand patimi
cade ritmat
ca un
lumea e plină de oameni drăguți
mi-am zis de dimineață
iar dacă nu voi găsi niciunul
voi fi eu unul
am luat o sticlă de vin
am ciocnit primul pahar
de al doilea
mi-am urat baftă
seara,
BM