tăcerea răsfoiește cuvintele
să-ți picteze chipul
apusul își adună cioburile de lumină
să vadă zorii din privirea ta
toamna-și crește mugurii
să guste din primăvara sărutului tău
marea-și
nu întreba dacă în ceruri crește iarbă
sau dacă munții se-ntrec în drumul lor
spre stele...
nu întreba dacă acolo vei fi tot om, suflet și gând
sau te vei preschimba în apă, aer și
De atunci nu mai simt cerul sub pleoapă...
Mă dor pașii de dor,
iar cuvintele-mi sunt doar rămi
pe goii pereți...
De atunci gîndul a stat în loc
cu tine-n gînd...
Te-aș decupa din el,
căci
Nu m-am găsit acasă...
Ușa era încuiată.
În zadar sunam să-mi deschidă.
Mi-am amintit că s-ar putea
să am o cheie,
totuși sunt proprietara.
Ușa se deschise lovind în perete
din cauza
Se îmbulzeau venele printre mușchi,
se aglomerau sub piele,
se repezeau să iasă cu tot cu inimă
de parcă începuse
numărătoarea inversă
urmată de-o explozie.
Se zbăteau ca șerpii decapitați,
se
Aici pămîntul are piele de ciment...
copii privați de copilărie
îi pictează tatuaje
în zile însorite.
Stropii de ploaie zac în agonie
pe epiderma impenetrabilă.
Germenii se asfixiază
sub
Un mileniu are zece secole
și va avea atîta timp cât un secol
va avea o sută de ani,
aproape o viață de om sau două, trei...
(mă rog, precizia scade când e vorba de om)
Un an are trei sute
Plouă invers...
sau poate universul
are poziția unui liliac dormind?
Cel puțin imaginile de pe retină
nu mai sunt răsturnate.
Acum retina nu minte
ca mai înainte.
Acum minte
Am auzit de existența multor lucruri
pe care nu le știu.
Nu le știu pentru că nimeni nu le știe...
Acum nici nu-mi doresc să le știu
nu pentru că vor ști toți de mine,
dar pentru că te știu pe
Doamne, e un cer albastru,nou-născut
dincolo de fereastră...
Iar eu am rupt petala zilei de azi,
am strîns-o în pumn
ca pe un răvaș citit pănă la alb
și am aruncat-o în coș...
Era totuși
Cineva plînge pentru că
o frunză a căzut în plină vară.
Cineva plînge pentru că
s-a dărîmat peretele cu
care vorbea pînă acum.
Cineva plînge pentru că
nu-și amintește ce a pierdut pe
Dacă soarta mi te-ar turna
într-un pahar,
aș ciocni doar cu el în numele sorții.
Dacă mi-ar cere să te beau,
m-aș îmbăta cu tine
și nu mi-aș reveni niciodată.
Dacă nu aș avea cu cine să
Îmi iau bagajele și plec...
parcă plec...
dar nu mă mișc,
stau pe același loc.
Mă opresc...
parcă mă opresc
și încep să caut prin bagaje:
aș lăsa aceste frunze...
se vor usca...
cum să le
Chiar dacă aș fi o frunză
aș cădea de la înălțimi
fără a-mi aștepta anotimpul
și mi-aș tîrî aripile pe jos...
prin pietre sau noroi
pănă m-aș prinde de talpa ta.
Chiar dacă m-aș
Se desprinde cerul de tavan
și se sfarmă ca nisipul
peste viața mea ce-ncearcă
să-și întindă-n vid păienjenișul…
Iar eu alerg pe ațe
și-mi adun cerul fir cu fir
e atât de mare vidul fără
S-a lăsat o ceață atît de albă și deasă,
încît nu te pot vedea...
nu-ți mai văd nici ochii...
Fulgii sinucigași se mai strecoară
printre gene...
Poate i-ai închis
și timpul s-a oprit...
S-a
Cerul îmi fuge de sub picoare...
Nici nu mi-am dorit să-l pășesc cu grijă.
Alergam fără să privesc spre soare,
chiar dacă se lăsa noaptea...
fără să privesc spre pământ,
chiar dacă păsări îmi
Mă simt ca o variabilă
lîngă o constantă reală.
M-au închis între paranteze
pentru că port un minus
și aș putea infecta celelalte cifre...
M-au raportat, m-au comparat,
mi-au extras și
Pășea rar ținîndu-și echilibrul
pe șinele de fier.
Avea o energie inepuizabilă.
Nu gîndise niciodată să renunțe.
Credea că-și alese o cale fără sfîrșit.
Cît de naivă era Fericirea!
Adora mersul
Și rămășițele luminii
fac umbre pe pămînt.
Le sudează la un capăt de corpuri,
le lasă tîrîte de ele...
Daca se surpă corpul
se surpă și umbra.
Te poți desprinde de ea
cînd te înalți,
deși ați
Noaptea îmi beau cafeaua
Și pun în loc de zahăr
amintiri...
Citesc în zaț mersul pe șine
fără nici o stație
la ușa ta.
Ploaia ajunge-n mare
și în cer
dar nu te mai caută.
Pânza
BO