Oriunde ai fi

Îmi plimb amintirile pe străzi lungi, pavate cu piatră. Pietrele se fac mici-mici, se colorează în verde și se transformă în mozaic de pervaz la tataie la ferestre. Mâinile îmi alunecă pe crengile cireșului, hainele îmi sunt deodată prea lungi și prea largi.
În păr îmi cădeau flori de salcâm, dar eu mă pierdeam căutând un copil ascuns în iarbă. Verde ea, verzi ochii lui. Nu nu nu înțelegi nimic, închide ochii și nu mai întreba de prezumții, haide să luăm de sigur că ai fost pe undeva prin alb de piele, că prindeam amândoi bondari cu mâna și le-am legat ață de piciorușe, că ne-mpiedicam împreună printre lalele bătute și dale, că eu urlam dând din picior când încercai să-mi ștergi cu spirt julitura din genunchi, în timp ce tu, verde și curajos, mă priveai pansându-te stângace, că în orele când soarele se prelingea alb pe zidurile casei ne strâmbam unul la altul din paturi vecine până când fără să știm adormeam vise cu aripi și obraji bronzați... Am mai scorni o zi anume, un iunie adormit în brațe, dimineață un pic răcoroasă mirosind a grădină proaspăt udată: între frunze ne-ar aștepta obraznice cireșe mănunchi adunate, ne-am pândi între crengi adulmecând proaspăta pieliță. Am alerga iar să nu ne prindă anii din urmă, mi-ai da primul sărut agățat de creanga cireșului, zburat la colțul buzelor, apoi ai scoate limba la mine și eu m-aș întoarce zâmbind sub lacrimă la păpuși.
Ti-aș prinde în mâini copilăria și as suspenda-o deasupra patului, ne-am uita împreună râzând cum năzbâtiile te prind din urmă, iar tu mi-ai spune povești cu prințese copile, ai amesteca în surâs imaginile și ne-am da amândoi de-a dura plângând și râzând în același timp, răvășind timpul și amestecând acuarele.
M-am trezit cu cireșe pe pernă și cu un sărut de vară.