Poezie
Neputință
1 min lectură·
Mediu
lumina a amuțit de prea multe metafore,
de prea mult întuneric și muștele se strâng în jurul ei,
dând roată, încolțind-o ca pe o pradă bună de devorat.
încerc să o salvez, închizând-o în colivie,
dar are reverul pătat cu sânge și chloroform.
nici morfina n-o mai ajută, iar durerea ei mă sufocă
și nu pot s-o resuscitez.
ploaia mă stinge cu o palmă grea
și vorbesc cu prieteni imaginari în oglindă,
bezna mă acroșează ca un lup flămând,
căruia i se văd oasele prin piele.
tremur și frigul își înfige colții,
până când simt lumina șiroind eliberator,
ca o ofrandă ne-nțeleasă și păgână
a unui poet ce nu-și mai găsește cuvintele
064.847
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bianca Dan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 112
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Bianca Dan. “Neputință.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bianca-dan-0036538/poezie/13957570/neputintaComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Dragă Ioan, mă bucur că ți-a plăcut poemul, mulțumesc pentru aprecieri, toate cele bune.
0
am citit un text interesant, căruia personificarea ăi dă răsuflare... Poate prea multă :). Aș elimina pe acel \"eliberator\", îmi sună puțin forțat, strident. e un text închis în sine, ascuns prin bezna asta care trimite muște la devorat luminițe :). se creează o stare de încordare permanentă iar acest amestec de lumină-întuneric dă poetului, totuși, o cale, un drum către...
alex
alex
0
Lumina cu candelabrele cuvintelor osmozează cu întunericul care face din ea o pradă bună de devorat.
Încerci s-o salvezi închizând-o în colivia gândurilor, însă bezna neputinței te acroșează ca un lup flămând.
Încerci s-o salvezi închizând-o în colivia gândurilor, însă bezna neputinței te acroșează ca un lup flămând.
0
mereu suntem în căutare de ceva, o luminiță, o ieșire, iar poezia e o evadare din acest întuneric cotidian.
0
lumina ne salvează uneori, deși nu întotdeauna, depinde de noi și de cât de mult ne dorim să fim salvați.
0

\"bezna mă acroșează ca un lup flămând
căruia i se văd oasele prin piele\" . Și mai sunt. Am citit cu plăcere. Cu prietenie, Ioan.