Poezie
anomalii intergalactice
1 min lectură·
Mediu
n-au mai rămas martori care să ne pronunțe numele
indiferent cu câtă tandrețe te-aș ucide sângele rămâne la fel
sărutul tău mi-a răscolit apocalipsa ca o liniște împăiată
și nici un big bang nu inventeaza alte începuturi
sunt atâtea feluri de a iubi încât nu înțeleg de ce mai port tocuri
o parte din tine a rămas ca o icoană nesărutată
pe care am îngropat-o într-un mormânt necunoscut
n-au mai rămas galaxii în care să te caut
nici stele cărora să le dau numele tău
e prima oară când îți scriu de departe
deși îmi ești mai aproape decât cosmonauții
plecați să vâneze eclipsa altor constelații
002138
0