Poezie
fascinația mișcării timpului pe umbră
2 min lectură·
Mediu
stau cu palmele pe gânduri
le ascult vuietul tâmplelor
și armoniile sau dizarmoniile trupurilor nenăscute
sau demult născute
aproape putrezite pentru o primăvară necoaptă încă
îmi spun că este în parte și vina mea
pentru ceea ce sunt acum
dincolo de cuptorul lor
în spatele gândurilor mă redescopăr poate prea lent
într-un prezent care sigur este
ochiul trecutului reflectat
în oglinda timpului biologic
deformate aproape ireale
imaginile cresc descresc
mă fascinează mișcările punctelor timpului pe umbră și
într-un întuneric prieten aflu că sunt vie și că
peste toate pragurile
a crescut iarba amară a inimii
o dau la o parte cu securea metaforei dintâi
ascult verbul acela scurt și tac
răscoaptă în cuptorul gândurilor
pe treptele cuvintelor mă risipesc
într-o mișcare spre sus
pas cu pas
constat că este o urcare infinită
simt cum argintul trupului își macină verbele
privesc buzunarele zdrențuite curcubeul alb pe care
îl tot cos la capete de arc în spin răsucit într-un joc absurd
al umanului
apoi iubesc
apoi vorbesc
apoi orbesc
tac nenăscutului dorurile
tac blajinilor palida umbră
și aripilor le prind mărțișoare de timp
mă reculeg în visele ierbii într-o iarnă târzie
pentru că
fericirile vin târziu și ele
pe margini de câmp
încă plin de zăpadă neatinsă
păscutul ierbii noi a devenit un lux
slăbește ritmul primăverii
se amestecă anotimpurile
designerul a uitat pe bancheta din spate
toate liniile riglele triunghiurile
formele pe care
le folosea pentru a atinge
prin cultul tăierilor repetate
perfecțiunea
închipuita perfecțiune a creației umane
dincolo de toate
în spatele gândurilor
ochii mei orbi măsoară așteptarea
unica așteptare în care
mă înscriu cuminte
pentru a surprinde adevărul ființei
----------------
să-mi taci, Doamne, dorurile toate
într-o coajă de brad în care
să-mi lași, te implor,
picătura de apă limpede
a izvorului răbdării
Anne Marie Bejliu, 5 martie 2018
024060
0
"îmi spun că e parte și vina mea" - vă spun că e în parte și meritul dumneavoastră pentru acest curs de apă poetic, unul care, în ciuda pietrelor de munte, devine tot mai pur și din care, dacă guști, te umpli, tot mai mult, de sens.