Poezie
întreg asamblat
2 min lectură·
Mediu
libertatea ființei mele
așteaptă sămânța nimicului
să-i dezvăluie bucuria și esența
și simplul final al călătoriei minții
printre gânduri familiare
și cele rămase coconi de argint
sau de pământ
printre fibrele sferei cunoașterii
cândva își va atinge tâmplele
se va arunca ghilotină peste capetele
verbelor fără împlinire
din toate grăunțele de nisip
va crește muntele zborului din care
cu aripi de ceară va zbura exact atunci
când soarele va împlini crucea ființei
între a fi și a se risipi în neant
pentru încă o șansă la viață
printre fărâmele de nimic finit
când infinitul nimicului
va cuprinde sfera cunoașterii
voi deveni cu adevărat un tot
acum în mine sapă adânc frica
așa cum păcatul de a cunoaște
mă arde încet în mojarul vieții
prin care se rotește
într-un continuum firesc
pistilul din lumini și umbre
pe care uneori îl privesc uimită
alteori
oarbă fiind
nu-l văd deloc
însă
îi simt mișcarea spiralată
și atunci
încerc să mă arunc în mine
pentru o ardere
cât mai completă
când mă trezesc
sau când mă voi trezi
libertatea ființei mele se va coborî
învelindu-mă pătrunzându-mi întregul
cu binele și răul
cu iubirea și furia
redefinindu-mă ca fiind
întregul asamblat
prin care suflul vieții
unește geometriile pământului
cu cele ale cerului
Anne Marie Bejliu, 11 septembrie 2016
imagine: shadoof by Kalmar Zoltan
https://500px.com/photo/110087059/shadoof-by-kalmar-zoltan
001365
0