Șotronul

Am găsit în pământ o piatră perfectă. Era șlefuită, probabil de timp. Am luat-o repede în palmă și-am fugit Să mai prind desenul unui... șotron. Ploaia venea și am vrut să mai văd, Măcar pentru-o clipă, acel joc minunat. Un joc ce putea să mă-ntoarcă măcar cu gândul, Pentru o secundă, un ceas Spre acel univers fericit... cu un pas. Copilărie unde ești? Ploaia te-a șters ca pe acel desen? Vântul te-a măcinat? Și piatra unde e?