Universul meu este o scară

Universul meu este o scară Pe care-am vrut să-mi așez rând pe rând, Într-o ordine-anume, mai rară, Principii de viață și gând. O primă treaptă a ocupat-o iubirea, Era mai largă și mi-am zis c-are loc. E cea mai mare, cuprinde în ea toată zarea: Iubirea de oameni, de natură, de joc. Amintiri depănând îmi pare un vis, Scurgându-se lent prin fibre de suflet, Iubirea-i o mare-nspumată, un mare abis, Ne cheamă, ne-alungă, șoptind încet un pamflet. Încă o treaptă, mai dură, e plină; Pe ea am pus rațiunea- de strajă. Furtuni încearcă s-o tulbure, se clatină, Dar tot ce se-ntâmplă nu-i vrajă. Durere,necaz, bucurie și fapte, Toate se-adună pe trepte unite, Conturând imagini din lupte Dintre vise, idei, realități cernite. Credința unește în ea tot ce-i treaptă, Unește principii, alină dureri, Ea este scheletul și dă calea dreaptă Întregului meu univers de azi și de ieri. .................................................... (varianta poate mai corectă a aceleiași idei) Universul meu e o scară pe care am vrut să așez rând pe rând Într-o ordine-anume, mai rară, principii de viață și gând. O primă treaptă am numit-o iubire, sperând ca pe ea să adun Tot ce trezește în mine simțire, chiar de e rău sau e bun. Amintiri depănând, îmi pare un vis, scurgându-se lent printre fibre de suflet, Iubirea-i o mare- nspumată, un mare abis, ne-alungă, ne cheamă, ne cuprinde încet, Intr-un joc nesfârșit de-amăgire-ncântare din care ieșim eroi sau învinși. Încă o treaptă, mai dură, e plină; pe ea am pus rațiunea de pază, De teama furtunilor ce-aduc neputință, mă rog de ea să-mi rămână trează; Să-mi apere gândul, voința și fapta, echilibrul precar să-l păstreze intact. Durere,necaz, bucurie și fapte, toate se-adună pe trepte unite, Conturând imagini din lupte crunte dintre vise, idei, realități cernite. Credința adună în ea gândire și faptă, unește principii, alină dureri, Ea este scheletul și-mi dă calea dreaptă întregului meu univers de azi și de ieri.