fracțiunea durerii absolute umane

tare fragili mai suntem și stau și privesc în jur cum se face gol și în clipa asta simt nevoia să umplu toate golurile lăsate de izbeliște în relațiile cu cei dragi sufletului meu parcă aș vrea să cuprind pe toți la pieptul meu oricât de departe sau aproape sunt de mine să le spun tot ce nu le-am spus este sfâșietor momentul în care vezi cum pun capacul și bat cuiele simți pe șira spinării apăsarea veșniciei și guști apăsat infinitul distanței care se așterne între ființa materială care a fost cel sau cea plecată și tine, mireanul rămas cu ochii goi privind mormântul apoi cerul de mii de ori căutându-l, căutând-o căutându-i în seninul acela ca o velință de pace peste frământările inimii tale