bazil rotaru

\"Un ceas de mult înghețat
Așteaptă să fie întors.\"
Arata bine numai scos din context!
Ce parere ai?

Un poem simplu si frumos.
Te
felicit, n-am stiut ca ai avansat!
Ai grija de tine.

Nu bateti! Iese el din cand in cand.

Cred ca te afli într-o pasă mistică, ceva mai ciudată, pentru că o vrei exotică, cu aerul unei ușurătăți adolescentine.
Ai „toposuri” pe care le-ai dori puternice, dar nu sunt decât facilitați adolescentine: „valul în refluxul uimirii”, „să-i atingem cu degetul nervurile inimii”, „sacul cu norii lui Dumnezeu”, „iubitul meu coase luna de cer” și aș putea continua.
Reușite sunt părțile care scapă de maori si îți dau un aer de șaman care l-a citit pe Eliade: „nu îți vorbesc despre cai astăzi se poartă la încheieturi brățara de ametist/ și teoria conspirațiilor în dreapta merge un ceas oarecare după linia roz ei și/poartă cu sine diminețile mele mereu cu o oră în minus orizontul/ mai aproape de stânga ai spune că ține sfoara pe care se înșiră/o samă de mărgele pictate din găinușa cu număr de aur”. Precum si ultimele șase-șapte „versete” (sic!) finale.
Pozele.
Ai și cadre luate de sus.
Ultima oară când am comentat la tine un cadru luat de sus, a doua zi, la Ciric s-a prăbușit un avion.
S-auzim de bine.
bazil.

\"Liniște, un zgomot de ciori asurzesc lacrima...\"
In loc de \"lacrima\" as fi preferat \"lumina\", spre ex.
Dar cine-s eu sa ma bag?

Două fețe ale aceluiaș versant, al urcusului sisific si al prabușirii dezolante. Ai ales ales a doua cale, a abisului trecerii noastre prin lume.
\"...greutatea trunchiului
care ne poartă
numai în cadere\"
Aș fi preferat mai multă densitate, dar e chestiune de gust.
Albastrul a avut dintotdeauna o disponibilitate democratica si pentru poeme de bon ton dar si pentru rateuri, de cele mai multe ori ca salvare.
Nu pot sa-mi dau cu parerea despre cum e folosit aici.

Nu e o poezie care menajează sensibilități. Cel puțin pe ale autorului. Le face vizibile, jenante, sâcâitoare, dureroase. Si asta fără să propui spații cine stie ce neguroase sub imperiul modei.
Și prin prisma aceea pătrund întrebările, sangele, limfa, boala si moartea. Dacă nu cumva prisma e de vină, dacă nu se-ntâmplă ceva cu spinul electronilor. Dacă legile exactității mai funcționează în universul ăsta ca până acum.
In the rye abulic sau aroma de secară încă verde.
toate își au vremea lor
și iubitul își are vremea lui
Time spinnin’wheel.

Nu știu cât de mare iubitor de Dumnezeu sau de poezie sunt și nici dacă sfaturile mele ar fi de luat în seamă, cumva.
Aș sugera, totuși, sa concepi alt final. Impietează, cel puțin, estetic.

vezi cum te porti cu texrele?

acuma nu mai inteleg eu.

Vreau sa spun ca te folosești de un procedeu, ca structură, specific prozei ca sa gasesti finalitati poetice. O veche maniera optzecista. Dar poate gresesc, intre cele doua, poezie si proza, fiind deosebiri de densitate si intensitate.
Si-ti scapa astfel anumite intuitii si absurditati specifice poeziei.
Presupun ca esti destul de autoritar cu textele tale.
O calatorie, un tren, cartea vecinei destul cat sa faca atmosfera.
Subiectiv, as fi preferat un alt final.
Ca e frumoasa ca adevarul, stravezie ca marea, ca aerul face aura in apropierea ei, ca incepe si nu se farseste nicaieri etc. nu ma convinge.

Text de atmosferă și chiar lipsit de densitate.
Ipostază: același narator care se folosește de hipertext, de pretext.
Nu pentru ca ar fi procedee specifice prozei, ci pentru ca pretextul nu are un finish pentru „narator” clar conturat. Nici nu ies bine niște contururi de negativ de întrebare întrebătoare că se pierd imitând mai prost întrebarea.
„cat de usor poate sa inceapa un roman, te gandesti…” poate fi un mod de a ne plimba erudit prin literatură și un călător inteligent ca tine a cazut într-o capcană de structura.
Remarc că procedezi destul de inconsecvent cu această metodă.

E o reluare în alt registru a unei teme vechi. O reluare a Adelei lui Ibrăileanu în alt registru. Bărbatul de cinzeci de ani și femeia de douăzeci. Aici postmodernistă, cum îi șade bine, de text în interiorul altui text. Sau ca pretext.
Demersul, prin intermediul altui text al unui barbat, ce-si analizează persoana iubită sau de a o cuceri. (Un derivat uneori înșelător, pentru că face o amplificată concurență stării civile!)
E o amosferă erotică departe de moda actuala care scoate zilnic suprafețe tot mai întinse din geografia feminină. Cât de importantă este atingerea de mâini, „un gest cald ca lumina unei lampe”. Dar toate acestea intr-o realitate reprimata, de text in interiorul altui text.
Procedeul e amuzant, e ca si cum ai urmari niște jucarii cu cheiță. Pentru că naratorul (o precizare nu tocmai întîmplătoare) poate dispune după bunul plac și poate înscena cine mai știe ce accidente. Dar prefera un reflectorat neutru, delicat victorios.
Ar mai fi de remarcat lipsa, și ieri și azi, a unor corpuri de iluminat ca lumea.
Ca sa închei. Intre poezie și proză eu nu vad mari diferențe de natură. Sunt doar diferențe de intensitate și densitate. Oricum ai așeza textul, se simte bine în ambele ipostaze. Își fabrică singur anticorpii.

Desi-s doar doua, gerunziile, iti sugerez sa renunti la ele. Sau sa faci tu cumva.
S-auzim de bine.

De fapt, nici nu e surprinzator la tine, autor cu destin si univers bine conturat. Comentariul meu nu cred ca este de rau. In definitiv, e-un univers in care tu esti dumnezeul. Si orice dumnezeu face lucruri dupa chipul si asemanarea sa.
Fiind, la un moment dat o chestie fireasca, nu sunt dezamagit. Cu pastisa cred ca am cam exagerat, dar parca asa se simte.

in partea de mijloc univrsul e curb...capace de stilou, povarnisuri, sarmana tabachera a lui jack etc pana la final... Un pentatlon, tetratlon (cum s-o mai chema), atmosferic. Nu-i asa? Doar e o intrecere. De ce s-ar fi chinuit Nia cu up date - uri la textul asta?

Nu, chiar mi-a placut.
Trebuie sa ma simt vinovat ca mi-a placut?

Nu intelege gresit. Nu este jetix vs. textul tau. Fie el si 3D. Ca sa fiu mai clar inteles, nu putem sa ne purtam ca niste gugumani comentandu-ti textul care nu stim la ce se refera, la aterizare sau la decolare.

Cu toata aprecierea, ma intreb, daca nu te autopastisezi

Nu mai prinde fluturi
scrie despre lucruri care ti se adreseaza direct, nu pe cele pe care le percepi iluzoriu. o detasare mica, in pauza de pranz, recreatia mare, n-ar fi rea. E de-aiurea sa-l adulmeci ca pe o floare.