ironie...

Azi eram la o cafea cu prietenii si discutam ca niste banali despre caini, despre cat sunt de loiali, despre cat sunt de prietenosi, de cum simt ei starile sufletesti ale stapanului, de cum se milogesc si cer iertare cand se simt vinovati... si toate astea privind in ochi o catelusa aciuata in bratele stapanului... Cafeaua s-a terminat, am tras si ultimul fum de tigare, ne-am luat veseli ramas bun si... fiecare pe drumul lui de-acum... Seara mi-am vazut tatal tremurand cu fata intr-o expresie a durerii si a nedumeririi, asa cum nu-l mai vazusem decat la moartea mamei sale, deci a bunicii mele, Dumnezeu s-o ierte... Vazuse un reportaj la televizor despre un foarte bun prieten dintr-un colt mai indepartat al tarii: fusese gasit mort, mancat in proportie de peste 80% de proprii caini...