Aurora Luchian

Copilaș, să nu faci rău, Că-L superi pe Dumnezeu. Chiar de ești mai zvăpăiat Să te porți manierat. Să ajuți pe orișicine, Să vorbești cumsecuvine, Să-i asculți pe-ai tăi părinți, Cum fac fii

De-aș putea să mă retrag În cătunul vechi și drag, Plin de basme și părinți Care-mbătrânesc cuminți, În căsuța lor oftând, Și în dor prelung, scluptând… M-aș retrage că mi-e dor De toți

-Ce-ai rămas mă, ca un bou? Acuș avem un An Nou, Iar guvernul…și mai nou, E curat precum un ou! -Au promis, cum promit toți, (Nu-i hulesc și nu-i fac hoți) C-om avea un trai mai bun, Doar

Cu tălpile murdărite Se cocoață-n pat. Surorile-s uluite: -Ești un nespălat! Jos din pat, leneș ce ești, Cum să urci așa? La mama nu te gândești, Dacă ai fi ea?! Să găsești urme-negrite Și

Dragă-mi este țara mea, Cu tot ce are în ea. Că sunt bune, că sunt rele, Toate-s ale țării mele. Dragă-mi e și o iubesc. Ador portul românesc, Pus în zi de sărbătoare; Datinile

Þara mea bogată are Păduri mii, răcoritoare. Dar și lanuri aurii, Coline, munți și câmpii. Și livezi de pruni și meri Oameni ospitalieri, Tradiții nestrămutate, Dar și râuri

Sub o tufă ruginie Stă greierașul Ilie, Îngândurat, necăjit, Fiindcă toamna a venit. Plouă tare cu stropi reci Nu se simte cald în veci! Corzile i s-au udat, S-a dus vremea de cântat! Are

De l-a prins cu dinții lui, E cu siguranță, cui. Trage-n forță, sigur poate, Nu se lasă pân* nu-l scoate. (eiuc ed eletșelc) Cu o gură de oțel, Prinde cuiul frumușel, Și trage din

Am fugit după noroc Șchiopătez,s-ajung nu pot! Într-o zi el m-a chemat, Ba mai mult,m-a așteptat. Eu fuguța mulțumit, Ghinion!L-am depășit Că aveam viteză mare Am suferit foarte tare! Îl

Toți avem căsuțe! Orice ființă în lume, Are un locșor anume, Construit din trudă grea, Să spună: "Căsuța mea!" Aici liniștea-i deplină, Curat, și cald, și lumină. Iar când vine

Ninge lin, cu bucurie, Peste toamna plumburie, Peste dealul ghemuit, Și pe codrul ruginit. Ninge...ca o vrajă albă, De și-a pus câmpia salbă, Cu sclipici și fulgi pufoși, Dantelați și

În veșmânt de tricolor, Mândră-i țara, fraților! Hai, veniți, întru unire, Să uităm poveri, mâhnire, Și să încropim o horă Mare...frate lângă soră. Să vă puneți strai faimos, Că nu-i altul

De sub deal un ochi de soare, Se deschide în oranj, Și cu: ”Scuze de deranj...” Se înalță-n lungi picioare. Zarzărul gătit în floare, Varsă zărilor parfum, Vântul plictisit în drum N-are

Cine nu se spală Și e murdărel, E strigat pe-afară: -Domnule Purcel! Cine e \"pictat\" Tot pe botișor, -Domnule Pătat! E strigat de zor. Cine-i măzgălit De pix ori cerneală, E strigat

N-am văzut mai mare sfadă Ca la buni în ogradă! Azorel latră în stradă. Iar găinile-s grămadă, În jurul lui Cotcodac, Cică ar fi avocat. Vin și rațe legănate, Mac! Mac! Mac! că-s

Gata e vacanța mare, La școală e sărbătoare! Clopoțelu-n vervă sună, Și elevii se adună. Au venit cu îndrăzneală. Mititeii cu sfială, Curioși, cu multe vise, Și emoții necuprinse. Hai,

Biciul ploii furibunde mă lovește fără milă, Peste trup se scurge apa, tălpile frământă lutul, Pământeană temporală o primesc pașnic, docilă, Iar din cap până-n picioare parcă mă botează

Ciripel e-un vrăbioi, Cenușiu, vesel, vioi, Și desculț și certăreț, Cântăreț și săltăreț. Cip-cirip! pe ramul gol, Apoi zboară rotocol, Se așează, iar și iar, Se ceartă imaginar... Un

E candidă vara asta, ca un prunc când gângurește, Și-mi întinde mâna caldă să mă salte, zăbovește... Am alunecat împinsă, printre asprele ogoare, Și mă mângâie pe creștet, parcă-ntreabă ce mă

Ce-nghesuială mare la porțile din Rai, Când suflete în chinuri s-au dus fără alai! E colaps printre lacrimi, nici lumânări nu sunt, E criză-n rugăciune, e gol lăcașul sfânt. Avem mâhniri