Aurora Luchian

De-ai mai sta vară o zi, Pe-afară m-aș zbengui, Aș fugi prin praf fierbinte, N-aș mai fi copil cuminte. De-ai mai sta vară un ceas, M-aș rostogoli-n imaș, Și m-aș bălăci în baltă, Până

Plâng în versuri și balade, Vara caldă și senină, Ce mi-a devenit străină, Și avea ochi de smaralde… Plâng pe file, și tăcută, Scriu cu dor că vara mea, Bagajul își pregătea Lâng-un smoc ars

O șoricuță frumoasă Cu blănița mătăsoasă, Își dorea cu multă-ardoare Să fie o călătoare; Să-ncerce o altă viață, Fiindcă era curioasă, Cum e viața la câmpie; Că-n hambar e voioșie, Și uneori

Rege cu valoare mare, Cu faimă uluitoare De feroce și tiranic, S-a plimbat prin U. E. falnic, Prin hățișuri de savană, În mașină-europeană, Ce-a costat euro, mii! Un preț de \"bijuterii\". Cu

Pleacă anul ca orfanul, Cu poveri, da asumat, Cu legi ce m-au sugrumat, Și s-a dus oftând, sărmanul. ……………………………… Pe măsuța învechită, A lăsat lista cu dări, Lungă, fără lichidări… La

Un gândac suflând greoi, Oploșit pe sub trifoi, Ori de lene sau de soare, E tratat ca o eroare. Nu se spală niciodat*, Și e poreclit ”Pătat”, Că din cap până-n picioare, E doar pete de

Mă duc să scriu…pe frunze, foi, Din drag, cu drag, doar pentru voi! Și nu uitați, file doresc, E tot ce am și dăruiesc. Nu îmi doresc averi pe lume, Nici adulații sau renume, Convinsă sunt că

Un moșneag și o băbuță Stăteau singuri în căsuță. El punea lemne pe foc, Ea se văita : - Nu mai pot! Mă doare rău, un picior, Presimt moșule, că mor! El hazliu, ca-ntodeauna: -Să vină Moartea,

O haită de lupi hapsâni, Nemâncați de săptămâni, Au găsit un stârv în râpă, De la o gingașă ciută Și au tăbărât îndată, Să prindă câte-o bucată! Liderul, puternic, face Semn și toată haita

Forfotă-n comună, mare, Merg sătenii la votare! Adunați în grup, stingheri, Bunici, tineri, nepoți, veri, Alții-n scaun cu rotile, Chiar și babele senile! Dar și orbi cu drept de vot Și mulți

-Nu mănânc carne de miel! Protestează Daniel. Tati, nu-l sacrifica Că cere tradiția… Plânge-n curte pe-un butuc, De răsună în sătuc, Băiețelul bălăiel, -O, mieluțul…sărmănel… Mielul sare

Mă cuibăresc la tine mamă, La pieptul tău cel cald Și tare-mi ești măicuță dragă, Dar și eu îți sunt drag! Și îmi răsfiri părul bălai Iar eu mă strâng de tine, Aici e colțul meu de Rai Aici

De-aș putea să iau o rază, Marea când va fi turcoază, De pe cer un pumn de stele, Să le dau măicuței mele, Ar fi tare minunat, Da nu pot, uf, ce păcat! De-aș putea să iau din

Un porc gras, diform ca Dracu\', Frustrat că nu-l duce capu\' Să compună un poem, El, cu viață de boem: Răsfățându-se-n noroaie, Mâncând sâmburi din \"gunoaie\"; Perfidul e indignat, Că vrabia

Trubadurul greieraș, A-ncurcat-o copilaș! L-a acuzat o furnică, Că-i fură o boabă mică, Și de-o vreme, necaz mare, E târât prin tribunale! Tare-i trist! N-a mai cântat. Iarba toată s-a uscat,

Prin fereastră văd pustiul într-o primăvară caldă, Când noi respirăm sub mască, fiindcă molima se scaldă Peste tot, având complice virusul cel asasin, Și ne ia părinți, copiii…ce se sting în pat

Cât am stat sub coasa morții, sub blesteme de jertfire, N-am putut să-mi șterg din lacrimi, brațele-mi erau zidite; Le-am lăsat să curgă-n mine, în străfund să se răsfire, Și-am răbdat tăișul

Din culcușul cerului, Din trăistuța norului, A scos iarna, stea cu stea, Și le-a pus peste vâlcea. Peste negre arături, Câmpuri, dealuri și păduri, Iar la munte-i ca în Rai, Uiți și frig, și

Unduindu-se o vulpe Rotind coada cu finețe; Așezând cu șarm, în cupe, Silicoanele mărețe, Ridicând suav, fustița, Un petec de pânză rară! (O șmecheroaică lelița!) Transparentă și ușoară, Se

Bântuie iar prin grădină Scormonind la rădăcină, De măr dulce sau de prun. Moș Anton trece pe drum Și uimit prin gard privește, Șoptind un "Doamne ferește! Săracu' a-nnebunit, De când a