Poezie

Epifanie

- 2 -

1 min lectură·6 noiembrie 2010

Mediu

și stăteam noi doi sub măceș,

eu și muritorul...

adulmecam lumina

și întâmplările unui surâs,

cleveteam două-trei paseri,

vorbeam despre tinerețea noastră

ademenită de himere,

azi pumnal tocit

și fără de plăsele...

apoi am schimbat cuvintele

pe tot eresul dus de zefir

într-un invizibil safir -

Depărtarea...

Estimp plouase,

măceșul ne ascundea

purpura șoaptelor

în spinii firavi...

și-mi spunea cel muritor:

adevărata-ți făptură ți s-a dus de aici,

nu mai zăresc decât două-trei furnici -

e ca și cum aș vedea o gură subțire,

nesărutată și neostenită de fruct...

împovăratule de cuvinte,

e spunerea ta în zadar...

uită-le pe toate și

un loc vei avea

în blânda lumină

a obștescului ierbar...

Din \"Priveliștile Scribului\", 2007

002.918

Aurel Sibiceanu. “Epifanie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurel-sibiceanu/poezie/13959955/epifanie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.