Poezie
Istovitele astre
Lui Cristian Tutză, in memoriam
1 min lectură·
Mediu
Păstoresc piatra și iarba, lăcusta și nisipul...
Vei crede că lumea fuge din puterile mele,
că din mine își mută istovitele astre,
din hruba solemnă ce sunt...
Vei crede că marea ce vine la tine,
însemnată de vânt și de pești,
este o carte ce ispitește pământul,
o cărare pe care la tine sosesc
aducându-ți pe brațe un leș de lumină...
Glezna-mi o limpezesc în răspântii,
pierdut cum par în ceasloavele
lor de drumeți, hălăduie-n măceșe cu raza...
În grai găsește cale măslinul și-i adună
pe cei singuri din sfada răscrucilor...
Acestea le spun și stai cu înțelegerea ferecată
de iarbă, de piatră... Câte le poți avea
încap în casa țestoasei, câte nu le poți avea
au trecut prin basmul Călătorului...
Păstoresc piatra și iarba, lăcusta și nisipul:
e tot ce mai poate lăsa urme pe Golgothele Vântului...
Roagă-te pentru noi, roagă-te pentru noi...
043.683
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurel Sibiceanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 144
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Aurel Sibiceanu. “Istovitele astre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurel-sibiceanu/poezie/13942885/istovitele-astreComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ASOnorat de vizită...
Acceptă-i pe toți așa cum sunt;
mai devreme sau mai târziu
vor primi un \"pumn de lumină\",
ori nu-l vor primi...
Înnaintând eu în vârstă, îmi dau seama
că totul este așa de când lumea...
Acceptă-i pe toți așa cum sunt;
mai devreme sau mai târziu
vor primi un \"pumn de lumină\",
ori nu-l vor primi...
Înnaintând eu în vârstă, îmi dau seama
că totul este așa de când lumea...
0
LMam citit poemul acesta de mai multe ori, așa că m-am hotărît să zic ceva. Dar nu prea am ce, m-a lăsat fără replică. Pentru că buna mînuire a limbajului poetic duce spre ceea ce numesc desăvîrșire, așa că m-a atins frumos pe coardele cele sensibile. Vă mulțumesc domnule Sibiceanu.
LIM.
LIM.
0
pe cei singuri din sfada răscrucilor\"
Hai să ți-o spun pe aia bună. Cred că poemul tău este scris cu o mare sensibilitate, cu toată dificultatea simbolurilor prezente. Pot remarca toate versurile poemului, dar cele două versuri s-au lipit de mine din pricina prezenței măslinului, adunând la pace pe cei singuri, risipiți la războaie de vorbe la răscruci, precum fariseii și cărturarii în Israel, odinioară. Dacă am intuit eu bine. Și sunt mulți farisei care caută, astăzi, \"sfada răscrucilor\". La aceaștia din urmă mă uimește intrasigența cu care militează pentru un epigonism al modernismului. N-am venit aici să perii, dar am adus creanga de măslin. Cu prietenie, Ioan.