Poezie
Descălecat
1 min lectură·
Mediu
Deodată au ajuns
pe țărmurile Mării după ce
i-au smerit în văzduh de cuvinte
pe toți - pe barbari pe cerșetori și pe hoți.
Iată cuvintele – morminte, sicrie
pentru absența lor vie!
Adâncu’ lor iată-l: a mea și a ta răsuflare e
și a celora ce în graiul tristei cărări
pun fructa din glezne, amarele-i miresme.
Călări, cu săbiile la brâu, au intrat
în apele mării și Marea au curs pe săbii…
O pasere îngâna mlădierea ferigei,
un om urca piscul umbrei sale,
un copac rătăcea în calea furnicilor!
Liberă Þară, strălucitor chivot cu lacrămi!
Cărămizile din zidul cetății erau
de-acuma scrise încât se vedeau stelele
în rouă, în gliile palmelor,
în suferința mântuitoare a urmașilor.
Doamne! Cine prin ochii noștri
Privește Marea, Doamne,
cine vine de pe Marea,
de ne este frică și azi ?!
023519
0
ca o vioara pe care n-am pus mainile
niciodata...\"
e una din poeziile mele de debut iar tu erai in sala de cenaclu...acum 30 de ani...
Mi-a facut o reala placere revederea!
JO